Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Dantele şi broderii la Muzeul Ţăranului Român
În perioada 5 iunie-25 iulie, de sâmbătă până duminică, între 10:00 şi 18:00, la Sala „Irina Nicolau“ va fi deschisă o expoziţie cu dantele şi broderii, „al doilea exerciţiu în cadrul unei serii de experimente vizuale care valorifică obiectul aflat în patrimoniul muzeului, obiectul de colecţie privată, obiectul anonim şi umil, obiectul de acasă pe care propietarul îl învesteşte cu valoare şi îl transformă în obiect susceptibil/demn de a fi muzeificat“, conform unui comunicat al MŢR. Semnele brodate desenează un spaţiu complex şi compozit care reface dialogul interesant al unor lumi aflate mereu în mişcare: satul şi oraşul. Elementele de inventar prezente în expoziţie sunt dantele, broderii, lăzi de zestre, ştergare, feronerie, dulapul bunicii, piese de costum, fragmente de cusături. De asemenea, vor fi prezentate lecţii de cusut şi caiete de modele.



.jpg)