Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
150 de ani de învăţământ militar de marină
Forţele Navale Române desfăşoară o campanie de promovare a carierei militare, în această săptămână elevilor din judeţul Botoşani fiindu-le prezentate condiţiile de admitere, precum şi avantajele pe care le oferă unităţile de învăţământ militare: Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale şi Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”. „Este pentru prima dată când suntem prezenţi în Botoşani cu oferta educaţională a Forţelor Navale Române. Învăţământul militar de marină împlineşte anul acesta 150 de ani şi suntem bucuroşi că am reuşit să ajungem la Botoşani”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale, colonelul Cornel Pavel, citat de Agerpres. Marinarii, scafandrii militari, infanteriştii marini, studenţii şi elevii militari de la instituţiile de învăţământ amintite au interacţionat cu elevii din Botoşani, Darabani şi Dorohoi, care au avut ocazia să viziteze şi expoziţia de tehnică şi armament. (O. N.)


