Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie Calea spre Înviere

Calea spre Înviere

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Un articol de: Prof. Mihaela Ghițiu - 11 Apr, 2022

Port în suflet, de multă vreme, un cuvânt al părintelui Teofil Părăian: „Noi trebuie să ne rugăm Mântuitorului să ne descopere Învierea Lui, puterea învierii Lui... Când eram student la Teologie, citisem referatele Evangheliei despre Înviere comparativ, le-am studiat - bineînțeles, le auzisem de atâtea ori și la biserică - le-am primit în suflet, dar mi-am spus că totuși nu-i convingător ceea ce se spune în referate în așa fel încât, pe baza acestora, omul să creadă, trebuie să fie altceva care îl duce la credință. Poate că este ceea ce se spune în Pateric: «Apropie-te de omul care se teme de Dumnezeu și te vei teme și tu de Dumnezeu». Trebuie să ni se descopere Domnul Iisus Hristos cum li S-a descoperit ucenicilor”. 

Dumnezeu să le dăruiască tuturor oamenilor și mai ales elevilor noștri acest dar. M-am rugat și încă mă rog Domnului pentru încredințarea lăuntrică a Sfintei Sale Învieri, inepuizabilă în manifestările ei. O străfulgerare a luminii acesteia am văzut-o în ochii unui elev de clasa a X-a, câțiva ani în urmă. Îi mul­țumesc pe această cale. 

Postul Mare

Începuse Postul Mare. În afara discuțiilor clasice despre rolul postului, atât de păcate, cât și trupesc, pentru a-i ajuta, obișnuiam să le aduc elevilor câteva rețete simple de post și în același timp să îi mobilizez pe cei doritori să caute și ei altele. Îi invitam să le încerce și să le aducă și colegilor câte ceva din ce au făcut, pentru că, uneori, pă­rinții nu le înlesneau acest efort. Eram la o clasă de real. Câțiva elevi țineau măcar câteva zile. Alții provocau inevitabile discuții, cu scopul de a-și îndreptăți alegerea de a nu posti. Argumentul tipic era acela că decât să poftești mai bine mănânci, că tot păcat este. Și, desigur, problema fumatului. Pe tot parcursul discuției, cu argumente de ambele părți, un singur elev a rămas tăcut. Era unul dintre elevii pe care mă bazam, avea mereu un răspuns corect, calm, echilibrat, măsurat. I-am respectat tăcerea, dar, pentru că părea puțin obosit, în pauză l-am întrebat ce este cu el. În familia sa se ținea postul întreg, după rânduială, știa deja din experiența anterioară că avea înainte mai bine de patruzeci de zile dificile: lupta cu pofta, problemele digestive, privirile și glumele colegilor. Am vorbit puțin despre stăpânirea de sine, răbdarea, smerenia și bărbăția pe care și le va spori în acest timp, despre bucuria împărtășirii cu Hristos Înviat. Zilele au trecut, a venit Săptămâna Sfintelor Pătimiri și apoi vacanța de Paști. Când am intrat în clasă după sărbători, rostind troparul Învierii, printre expresiile comune ale fețelor colegilor, chipul său se distingea net. Radia. O lumină, o bucurie, o pace de nespus. Discrete, răzbăteau prin ochii lui semnele biruinței. Am văzut pe chipul său Învierea.

„Și vorbind de înviere, nu vorbesc simbolic sau metaforic, ci este o realitate, și nu psihologică, ci duhovnicească. Ieși altul! Și Lazăr când a ieșit din mormânt, imnologia și sinaxarele, toată Tradiția Bisericii mărturisesc că era alt om! Altul revenind din morți! Dar și Siluan, după cuvântul acela, când l-a trăit, era alt Siluan; și Antonie când era să moară, dar l-a mântuit în ultima clipă Hristos, că era bătut de draci până la moarte și când dădea să moară, i-a apărut Hristos și l-a readus în viață. Dar alt Antonie a ieșit din aceasta! Și astea sunt depășirile neputințelor noastre, pe care le lucrează mila lui Dumnezeu”, spunea părintele Rafail Noica. Și elevul meu a ieșit alt om din lupta sa. Puternic, statornic, de neclintit. Nu am fost singura care a observat. Spre bucuria mea, din lumina lui, cu timpul s-au mai aprins și alte lumini, la fel de discret și la fel de convingător, pe alte chipuri ale unor colegi care au descoperit drumul de la moartea duhovnicească la Înviere. 

Canonul cel Mare

În lumea contemporană secularizată, dorul de Rai, cel mai profund dor al omului de la Adam până acum, se confundă cu dorința de a avea cât mai mult într-un rai pământesc dotat cu toate comoditățile și plăcerile posibile. Pentru acesta se duc lupte pe toate planurile existenței umane. Trăim astăzi vremuri de cernere, în care s-a dezlăn­țuit lucrarea unor duhuri străine de Dumnezeu, vremuri pentru care este nevoie să ne pregătim elevii. Nu știm ce se va întâmpla, dar indiferent de molime, războaie, crize economice sau alte încercări, curajul, stăpânirea de sine, răbdarea și credința vor fi virtuți fără de care existența le va fi amenințată. Mai mult ca oricând, postul este cel mai bun antrenament pentru viață și în același timp, unit cu rugăciunea și puterea Sfintei Cruci, cea mai eficientă armă împotriva lucrării întunericului.

Este momentul să îi ajutăm pe elevi să înțeleagă cum se pot folosi de post pentru a redobândi liniștea și bucuria. Duminica Lăsatei secului pentru Postul Mare aduce aminte de neascultarea lui Adam pentru a deschide, prin pocăința exemplificată minunat în Canonul cel Mare, o cale spre recuperarea Raiului pierdut. Călătorind ghidați de poruncile lui Dumnezeu, la finalul postului, împreună cu Adam pot fi și ei ridicați de Hristos Cel Înviat, așa cum vedem în icoana Pogorârii la iad a Domnului, după cuvântul Părintelui Ioanichie Bălan: „Spun Sfinţii Părinţi că Adam, după ce a fost izgonit din rai, a plâns 40 de zile la poarta Edenului... Deci ce este Postul Mare? Este o scară cu 40 de trepte care urcă, prin înfrânare, pe om de la pământ la cer. La capătul cel de jos stă săracul Adam, iar la cel de sus, Iisus Hristos răstignit şi înviat. Jos plânge strămoşul împreună cu noi, păcătoşii, iar sus aşteaptă Preamilostivul Dumnezeu. Jos robii, sus Stăpânul. Jos se tânguieşte neascultarea, sus străluceşte Crucea ascultării”.

În vederea acestei pregătiri interioare, ne putem folosi de Canonul cel Mare, ce oferă nenumărate modele din istoria umanității, grăitoare pentru căderea, dar și pentru întoarcerea oamenilor prin pocă­ință. Putem participa cu elevii mai râvnitori la Denia din săptămâna a cincea. Pentru lucrul în clasă putem folosi fragmente din canon, legate de protopărinți, niniviteni și altele, în cadrul unor scurte exer­ciții de introspecție sau pentru analiza comparativă a problemelor umanității în trecut și astăzi, cu scopul de a ajuta elevii să găsească soluții și să facă o schimbare personală. Ei își pot descoperi, reflectând asupra unor versete din canon, punctele slabe, patimile, în fața propriei conștiințe și pot alege una, cea mai importantă, care îi subjugă cel mai mult, pe care să încerce să o biruiască în acest post. Nu multe, ci una. În fiecare post câte una, pentru a nu-și risipi puterile în multe direcții fără a obține nimic. Apoi, cu timpul, această stare de pocăință se va putea prelungi și în afara posturilor, ca o lucrare interioară permanentă de biruință asupra propriei firi, după cuvântul Maicii Antonia de la Iezer: „Să trăiești așa cum vine Paștele, să înțelegi că Învierea Mântuitorului trebuie să fie învierea ta. Dacă accepți și te lupți cu ceea ce este patimă în tine și biruiești măcar o anumită parte a ceea ce descoperi în tine, cred că Paștele își atinge cumva scopul ca înviere”.

Ninivitenii prin pocăință au înviat ca neam, nemaifiind supuși distrugerii iminente. Avem nevoie să le urmăm exemplul. Revin la cuvintele părintelui Teofil. Da, cred că unui suflet înviat duhovnicește prin pocăință, Domnul Iisus Hristos îi descoperă taina Sfintei Sale Învieri și îl împărtășește de realitatea acesteia duminică de duminică, la Sfânta Liturghie. Și mai cred că, prin puterea Învierii Sale, un asemenea suflet devine de neclintit în fața oricăror încercări, așa cum avem un nor de mărturii de la începutul creștinismului și până azi. Acestei puteri să ne facem părtași!

Citeşte mai multe despre:   Postul Mare  -   Canonul cel Mare