Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Cântecul sirenei - New Age
Am revăzut, de curând, un om drag, un tânăr prieten, revenit în țară pentru scurt timp. Chiar în acea zi trecuse din această viață regina Angliei. Discuțiile s-au focalizat asupra monarhiei, a importanței ei istorice care, printre tinerii englezi, s-a demonetizat, opinia publică înclinând către inutilitatea cheltuielilor cu întreținerea Coroanei britanice. Am vorbit despre ierarhie, tradiție, ascultare, importanța elitelor și, în final, despre anarhie, asupra căreia aveam înțelegeri diferite.
Mi-am dat seama cât de greu îi este unui tânăr să nu se lase vrăjit de cântecul sirenei sistemului/tărâmului în care intră. Mă uitam la el în timp ce vorbeam. Siguranța, gesturile, surprinzătorul tatuaj apărut pe mână mi-au amintit de pasiunea lui recentă pentru dansul cu flăcări care, departe de a mai fi un joc de copii, are originea în dansul hindus (Isha) al focului la sărbătoarea Mahashivratri organizată de Sadhguru.
În țară fiind, deși nu mergea frecvent la biserică, ajunsese cu timpul să se spovedească, să se împărtășească, avea căutări de natură spirituală, poate și pentru că făcuse parte, împreună cu prietenii săi, din grupul de voluntari al unei fundații ortodoxe. Apoi, a plecat la studii și au început transformările. După cuvântul părintelui Symeon de la Essex: „Poţi spune: Eu sunt creştin şi în acelaşi timp să adopţi o mentalitate proprie New Age-ului... Şi atunci trăim ca într-un fel de supermarket şi fiecare îşi fabrică mica sa religie personală. Iei puţin de aici, puţin de dincolo şi îţi faci salata ta orientală. Aceasta corespunde unei mentalităţi moderne care este, în esenţa ei, refuzul tradiţiei”.
Trei întrebări
Cea mai grea piatră de încercare pentru un profesor de religie o constituie tinerii, care, cu un aer de superioritate, afirmă: „Eu am credința mea”. Mai distructiv decât ateismul, sincretismul specific new-age-ist, cu păruta sa bogăție spirituală, nu lasă loc de întors. Oamenii nu caută adevărul, ci o spiritualitate comodă și fantastică totodată. Dar spune Domnul: „Fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!” (Apocalipsă 3, 15-17).
Pentru a pune început bun clasei a IX-a obișnuiam să pun două întrebări. Prima era „Cum se numește Dumnezeul creștin?”. Răspunsurile variau: Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul, Duhul Sfânt, Tatăl nostru și foarte rar Sfânta Treime. După precizările de rigoare, citeam ultimul verset din Crez, care arată că nu există reîncarnare, ci înviere și viață de veci. Urmau discuții contradictorii cu elevii cărora, prin multe filme și jocuri fantastice pline de avataruri, le-a fost indusă subtil ideea reîncarnării. Întrebarea a doua era „Cum vom învia, cu sufletul sau cu trupul?”. De obicei, votau pentru suflet, doar doi-trei timizi ridicau mâna la învierea cu trupul. Evident îi felicitam pe acești puțini mărturisitori ai credinței adevărate, precizând relația dintre Învierea Domnului Iisus Hristos și învierea de obște. Dar, în ultimul timp, mi-am dat seama că este necesară a treia întrebare, de o importanță capitală: „Cine este Iisus Hristos?”. Este Cel pe care Îl mărturisim în Crez sau, sub influența new-age-istă, un mare profet, un mare inițiat care a ajuns la iluminare (un bodhisattva), un avatar al lui Vișnu (Krișna) sau altele asemenea?
Un spirit revoluționar, un duh străin
Mii de tineri români, pregătiți științific, dar mai puțin spiritual, pleacă anual să studieze în universități apusene, dar fără o bună cunoaștere și o trăire autentică a Ortodoxiei, nimic nu îi poate apăra de tăvălugul new-age-ist. Mă întorc la tânărul meu prieten și la valorile pe care Anglia le-a imprimat asupra lui. De curând, în cadrul unei discuții pe marginea problemei mărturisirii credinței, părintele Valerian remarca un fapt incredibil: în prima zi, la moartea reginei Angliei, în loc să fie coborâte steagurile în bernă, în semn de doliu național, erau încă arborate steagurile LGBTQIA2S+, un simbol al unei noi ere, „Era androgină”, un alt nume pentru New Age.
Vorbind despre dorința ascunsă a oamenilor de a depăși limitarea impusă de fire, dar nu vizând câștigul spiritual, mântuirea, prin împlinirea căsătoriei sau sublimare (cum se întâmplă în monahism-chipul îngeresc), mișcarea LGBTQIA2S+ afundă oamenii în trup, făcându-i tributari cerințelor altor îngeri, cei căzuți, astfel încât, „zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni” (Romani 1, 22). Și aceasta este numai o fațetă a problemei.
Mișcarea New Age are și alte denumiri, fiecare din acestea arătând măsura în care, sub numele unui ideal nobil, se insinuează cu putere practici și curente spirituale orientale: Era ecologică, a Experiențialității, a principiului Yin, holistică, a Păcii, Unității și Armoniei Universale. Aceste denumiri se înscriu pe un drum, descris de părintele Seraphim Rose. Pornind de la nihilism și relativizarea adevărului, trecând prin realism și vitalismul generat de vidul spiritual, acesta duce, prin anihilarea autorității, către „o categorie cu totul nouă a ordinii, o ordine pe care cei mai înflăcărați apărători ai ei nu ezită să o numească anarhie. Statul nihilist, potrivit mitului marxist, trebuie să spulbere totul, lăsând loc unei noi ordini a lumii cu totul unice în istoria umanității și pe care nu va fi nici o exagerare să o numim mileniu. O nouă ordine guvernată prin anarhie și populată de supraoameni”.
În ceea ce priveşte mărturisirea credinței, părintele Valerian a atras atenția asupra puterii și ideilor revoluționare (sub toate aspectele, inclusiv duhovnicesc) ce au caracterizat generația pașoptistă. Lăsând deoparte beneficiile culturale, economice, politice, lumești într-un cuvânt, ale generației actuale de tineri formați în altă matcă decât cea a neamului nostru, și ei se întorc, dacă se mai întorc, deseori cu un duh străin. Puțini dintre cei care rămân acolo se integrează cu tot sufletul comunităților ortodoxe românești, și aceasta prin lucrarea lui Dumnezeu.
Într-un interviu recent, părintele Ieronim Pătrulescu spunea că „un new-age-ist de aici nici nu știe că e new-age-ist, dar arhitectura, modelul lui de gândire, duhul care îl articulează și îl face să gândească, să vorbească, să acționeze este un duh pe care îl recunoaște în toți ceilalți care sunt în același corp cu el... chiar dacă nu sunt conștienți de lucrul acesta, se simt una cu duhul antihristic, adică diavolul îi articulează într-un trup mistic pe ai lui”. Teribilă afirmație, din care înțelegem că, încercând să imite, în limitele creaturii căzute, modul în care Hristos este cap Bisericii Sale, unindu-se în chip mistic cu toți cei care se împărtășesc cu El, răul, lipsit fiind de ipostas, caută să își creeze o biserică din cei care aderă la propunerile lui. Un nou turn Babel adună popoarele.
Adevăratul criteriu
Dar libertatea oferită în New Age este falsă. Câți dintre tinerii rătăciți prin căutări greșite intră în pseudospiritualitatea acestui curent prin lumile fantastice ale realității virtuale și ale festivalurilor de tip Untold? Cât de greu este să iasă apoi din acest Babilon dirijat de duhuri căzute? Numai harul lui Dumnezeu îi poate lumina să înțeleagă unde sunt și să îi întărească să facă saltul din minciuna poleită în adevăr, după cum mărturisea Sorin Gadola despre întoarcerea sa din practicile orientale când: „După mult timp mi-am pus întrebarea, și cred astăzi că o fost de la Dumnezeu - #Mă, da toate practicile astea te-or făcut să fii mai bun cu bunica ta?»”.
Această întrebare le-aș adresa-o tuturor elevilor care cochetează cu practicile spirituale new-age-iste, inclusiv cu mișcarea LGBTQIA2S+: îi fac acestea mai buni cu bunicile lor sau, dimpotrivă, le aduc acestora o mare durere? Pentru că, după cuvântul Mitropolitului Antonie Plămădeală, „spiritualitatea ortodoxă este, în general, nu o tehnică, nici o filosofie, ci o spiritualitate a modelelor realizate. Modelele ţin aici loc de regule. Ele sunt tradiţie vie, veche şi nouă, adaptată, contemporaneizată”. Regula este sfântul.