Câteva întrebări pentru omul de la catedră

Fără doar și poate, în experiența învățării, cei mai importanţi factori care contribuie la o performanță bună a elevului sunt relația pe care acesta o dezvoltă cu profesorul și încrederea pe care o are în dascălul său. Ai fost și tu acolo cu siguranță, ai fost elevul care detesta o materie pentru că nu‑l plăcea pe profesor sau elevul care a dezvoltat o afinitate pentru o materie, și mai târziu poate chiar și‑a clădit o carieră în acel domeniu pentru că a avut o relație specială cu profesorul său.

Dincolo de cuvinte, dincolo de explicații, dincolo de noțiuni și termeni însușiți, rămânem tot oameni. Și oamenii au nevoie, înainte de toate, de conectare, de iubire, de încredere. Doar pe această bază se poate dezvolta o experiență sănătoasă de învățare.

Înainte ca dascălul să educe, el trebuie să îl înțeleagă pe copil și să aibă o viziune clară a drumului pe care el, profesorul/învățătorul, dorește să‑l străbată, iar pentru acest lucru este necesar să‑și adreseze următoarele întrebări:

Cine sunt și care sunt valorile mele? Pentru că profesorul este înainte de toate un model, prin ceea ce este el ca om, prin valorile pe care le integrează în propria personalitate și după care își ghidează viața. Pentru că ceea ce este el va deveni și elevul său. Copilul învață de la toți adulții semnificativi din viața lui și integrează tipare de comportament după care se va ghida mai târziu în viață. Un copil nu devine ceea ce i se spune, nu devine ceea ce este învățat să facă, el devine ceea ce este părintele, bunica/bunicul, bona, omul de la catedră.

Cine este omul din fața mea? În fața profesorului este întotdeauna un om în formare, care nu este mai puțin om doar pentru că este mai „neînvățat” sau mai mic de statură. Omul din fața sa vine cu o combinație unică de abilități înnăscute, pe care este dornic să le dezvolte. Școala și dascălii trebuie să construiască întotdeauna pe plusurile elevului, și nu pe minusurile lui. Pentru că acele abilități îl vor face unic și de neprețuit în profesia pe care o va urma. Pe când, a‑l îndruma pe copil să urmeze o cale care nu este a lui, o profesie care nu‑l pasionează, ignorându‑i vocația, înseamnă a‑l condamna la mediocritate.

Care este obiectivul pe termen lung? Ce fel de om vreau să educ? De multe ori în educație pornim invers, plecăm de la acțiunile pe care le facem și apoi ne uităm peste ani la rezultatele pe care le‑am avut. Când, de fapt, ar trebui să ne gândim ce fel de om vrem să ajungă copilul și care sunt acțiunile care ne duc acolo, abia apoi să facem acele acțiuni care‑i deservesc cel mai bine interesele. Spre exemplu, dacă dorim să creștem un copil responsabil, atunci îl lăsăm să‑și asume responsabilitatea pentru propriile teme, pentru acțiunile și comportamentele sale, pentru deciziile lui.

Ce înseamnă pentru mine a greși? Școala este locul unde elevii pot greși de multe ori, mai exact de câte ori vor avea nevoie până când vor reuși să asimileze o nouă informație. Copiii sunt diferiți și într‑o clasă de treizeci de elevi este imposibil ca toți să evolueze în același ritm la toate materiile. Greșeala este doar o oportunitate de învățare și, chiar dacă noi am crescut cu teama de a greși, de a nu fi suficient de buni, copiii de astăzi trebuie să se dezbrace de aceste concepții pentru a‑și dezvolta la maximum potențialul.

Ce vreau să ofer – cunoaștere sau înțelepciune? Cunoașterea ține de noțiunile pe care le transmite un profesor, în timp ce înțelepciunea ține de a‑l ajuta pe elev să gândească pentru el însuși, a‑l ajuta să aibă o judecată proprie, care‑l va însoți mai apoi întreaga viață. Și, indiferent de materia pe care o predă, dascălul trebuie să‑și amintească faptul că înainte de toate el trebuie să le dezvolte elevilor abilitatea de a gândi pentru ei înșiși. Materia de limba română are rolul de a‑l ajuta pe elev să‑și formeze un punct de vedere propriu despre ceea ce a vrut să spună un autor și să dobândească chiar abilitatea de a‑și crea singur o operă literară, nu să învețe ce a vrut să spună acel autor din comentarii atent șlefuite, dar care și‑au pierdut esența. Istoria trebuie să‑l ajute pe elev să înțeleagă evenimentele petrecute și să găsească noi soluții pentru provocările întâmpinate de omenire de‑a lungul veacurilor, și nu să învețe cum să repete istoria. Matematica ajută gândirea logică, dezvoltă abilitatea de a forma corelații și de a gândi analitic, aceasta nu se rezumă doar la un șir infinit de calcule care se reduc la cele patru operații matematice. Geografia îl ajută pe elev să exploreze lumea, să‑i înțeleagă evoluția și să aibă o perspectivă multiculturală. Toate materiile contribuie la formarea unui om întreg, doar dacă este urmărit scopul lor, și nu cantitatea de informații „ingerată” de elev.

Cum le pot stârni interesul elevilor? Trăim într‑o lume în care informația este ușor accesibilă datorită internetului și avem posibilitatea să devenim autodidacți, dacă dorim acest lucru. Ceea ce poate oferi școala și fiecare dascăl în parte acestei experiențe de învățare este posibilitatea de a experimenta, de a înțelege practic, prin organizarea unor dezbateri în clasă, posibilitatea de a învăța prin joc. Este important să hrănim nevoia naturală de cunoaștere și să educăm prin experiență, nu prin memorare.

Merită acest copil să‑i pun o etichetă? Am oare dreptate când vorbesc despre celălalt? Etichete sunt multe: „poate mai mult, dar nu vrea”, „este deștept, dar neatent”, „nu îl interesează” și așa mai departe. De fapt, în procesul acesta uităm să‑l ascultăm pe copil și îl încadrăm într‑un tipar care‑l va defini în cele din urmă, pentru că un copil întotdeauna va face ceea ce se așteaptă de la el.

Am să închei articolul rugându‑te pe tine, cel care l‑ai citit, să te gândești la întrebările de mai sus. Acest articol nu le este dedicat doar învățătorilor și profesorilor, întrucât chiar părintele este primul învățător al copilului și cel mai important.

Adriana Mitu, autoarea cărții „Puterea părinților. Succesul copilului tău depinde de tine“ este trainer acreditat ANC și awere parenting practitioner. Cola­borator al Centrului de plasament Metropolis din București, al Școlii părinților și Fundației Policy Center for Roma and Minorities. În prezent se ocupă cu organizarea conferințelor ce au ca tematică parentajul, conferințe destinate părinților, cadrelor didactice și tuturor celor care lucrează cu cei mici. Totodată, aceasta organizează workshopuri pentru dezvoltarea emoțională a copiilor.