Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie Copilăria - lumea întrebărilor și a răspunsurilor fascinante

Copilăria - lumea întrebărilor și a răspunsurilor fascinante

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Educaţie
Un articol de: Prof. Mirela Șova - 07 Iun, 2021

„Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu 10, 15). A fi mereu printre copii este un dar, o binecuvântare de care beneficiem și noi, profesorii de religie. Astfel primim în mod constant chemarea de a ne păstra sufletul curat, precum copiii.

Lumea copilăriei, lumea întrebărilor cu sau fără vreun răspuns... Ne îndreptăm cu drag atenția spre lumea inocenței și a curiozității pline de prospețime, în care întrebările sunt uneori mai importante decât răspunsurile. O lume a curajului de a întreba, de a frământa cuvinte, gânduri, sentimente curate și de a obține cunoaștere și bucurie!

Copiii și troițele

Recent, câțiva elevi de clasa a III-a mi-au adresat următoarea întrebare: „Oare de ce sunt troițe la margine de drum?” Înainte de a le da un răspuns adecvat, i-am provocat să se gândească ei înșiși la acest aspect și să-și exprime propriul punct de vedere. A fost foarte interesant și chiar emoționant pentru mine să îi ascult.

„Troițele ne ajută și îi protejează atât pe cei care locuiesc în acea zonă, cât și pe cei care trec pe lângă ele. Cred că datorită lor se întâmplă mult mai puține accidente. Am văzut multe troițe, de diferite forme, când am călătorit prin țară. Troițele îi binecuvântează pe cei care călătoresc”, a spus o fetiță.

„Bunicii mei au o troiță în curte, la țară. Sunt mândru cu asemenea strămoși. Mă simt mult mai în siguranță acolo și știu că bunicii mei au ridicat troița pentru că sunt foarte credincioși”, mi-a mărturisit un alt elev. Am văzut că au ridicat mâna şi alți elevi care doreau să spună ceva despre persoane cunoscute de ei şi care au ridicat troițe.

„Străbunicii mei au ajutat la ridicarea unei troițe în curtea unei biserici. Mă mândresc cu ei”, a mărturisit un copil. „În fața curții vecinilor mei este o troiță. Mă bucur că este atât de aproape de noi”, a spus un altul.

„Eu cred că astăzi lumea uită mai ușor de Dumnezeu decât înainte. Totuși există și unii oameni credincioși care vor să-i ajute pe ceilalți. Ei construiesc troițe, ca să le amintească tuturor că există Dumnezeu și că avem nevoie de El. Nu e suficient să avem de toate, să avem tehnologie. Dacă nu ne închinăm, cum ne vom descurca?”, a meditat un băiețel.

„Așa cred și eu, că troițele ne întăresc credința. Vedem la troițe crucea, pe Iisus pe cruce, vedem acolo icoane, ne gândim la Dumnezeu și ne rugăm. Ne simțim mai încrezători. E bine că avem multe troițe la noi în țară”, crede o elevă.

„Am văzut și troițe unde se aprind lumânări, se pun flori și oamenii chiar se opresc în dreptul lor și se roagă. Unele erau la răscruce, altele la intrarea în sat. Unele erau mai vechi, altele mai noi. Mă simt în siguranță când le văd și mă închin când trec pe lângă ele”, a adăugat o altă elevă.

„Troițele înfrumusețează locul unde sunt construite. Sunt îngrijite, sunt reparate, deci încă sunt mulți oameni credincioși”, a men­țio­nat un alt coleg. „Închinându-ne la troiță, ne arătăm și iubirea față de Dumnezeu, nu doar credința”, a precizat un altul.

În acest context, mi-a fost foarte ușor să adaug câteva detalii despre troițe (despre locul unde ar mai putea fi construite, despre evenimentul sfințirii lor, despre tipuri de troițe ș.a.), văzând că elevii mei deja au înțeles esențialul. Au fost atât de interesați de subiect, încât a urmat în mod firesc și un concurs de desenat, cu tema: „Peisaj cu troiță”. Desigur, nu este singurul subiect care a suscitat întrebări și reflecții din partea elevilor. Ei obișnuiesc să-şi pună şi să adreseze întrebări despre multe alte aspecte. Iar dacă le acorzi atenție și îi asculți, vei afla lucruri deosebite de la ei.

Colțul de rugăciune

Discutând, de exemplu, despre colțul de rugăciune de acasă, la clasa I, o elevă a întrebat: „De ce oamenii au nevoie de un colț de rugăciune, când te poți ruga la fel de bine oriunde și oricând?” Am rugat-o să ne detalieze ce o frământă și să încerce să răspundă ea însăși. „La lecție ne spuneți că este bine să avem un colț de rugăciune și că, așa, oamenii se roagă mai ușor lui Dumnezeu. Am și eu icoane acasă. Dar mi se pare atât de normal să te rogi tot timpul, și când ești acasă, și pe stradă, și la școală, și în altă parte, încât nu pot spune că mă ajută colțul de rugăciune în mod special. La fel, nu am nevoie de un program de rugăciune. Pentru că îmi vine să mă rog tot timpul, fără să fie nevoie de un motiv. Cum de nu simt toți oamenii la fel?”, s-a mirat ea. Am zâmbit (pe sub măscuța de protecție) și m-am bucurat, explicându-i că, totuși, de multe ori oamenii au nevoie de un semn care să le aducă aminte de Domnul Dumnezeu. Iar colțul de rugăciune poate fi un astfel de semn. „Dar este greșit cum simt eu?”, a întrebat ea. ­Desigur, i-am explicat că nu este greșit. Colegii ei însă au insistat că este nevoie și de colțul de rugăciune, povestind fiecare în ce constă acesta și cum îi ajută.

Despre rugăciunea autentică

„Rugăciunea înseamnă doar să-i ceri ceva lui Dumnezeu și să aștepți răspunsul sau e mult mai mult?”, m-a întrebat deunăzi un elev de clasa a VIII-a. I-am cerut câteva explicații, înainte de a-i da un răspuns, iar el a completat: „Mi se pare prea puțin să te raportezi la Dumnezeu ca la o sursă de ajutor și să-I tot ceri ceva. Vorbesc aici de orice tip de ajutor. A fi credincios înseamnă, în acest caz, a aștepta ceva, în beneficiul tău. Chiar și faptul că Îi mulțumești după aceea este prea puțin pentru mine. Nu cumva rugăciunea este dincolo de orice solicitare, când pur și simplu vrei să fii în preajma lui Dumnezeu? Ce părere aveți? M-ar interesa ceea ce considerați dumneavoastră, personal, nu doar ceea ce se spune în general”.

Întrebarea lui m-a făcut din nou fericită, deoarece includea o perspectivă profundă asupra adevăratei rugăciuni. A fost foarte ușor să îi răspund, de fapt să evidențiez faptul că își dăduse singur răspunsul corect. Da, rugăciunea autentică este mult mai mult, este dincolo de orice interes particular; a fi în prezența lui Dumnezeu este mai presus de a cere și a primi ceva. Iar acest lucru presupune și o încredere totală în Dumnezeu, Care dăruiește tot ceea ce este nevoie, la timpul potrivit. Și astfel, cea mai cuprinzătoare rugăciune este: „Facă-se voia Ta!”

Acestea au fost doar câteva întrebări și reflecții recente, pornite de la elevii cărora le predau. Ele reprezintă o picătură din universul minunat cuprins în sufletul lor, care poate fi pus în valoare, inclusiv în cadrul orei de religie. În acest sens, ne trebuie și nouă, profesorilor, „ochi de văzut” și „urechi de auzit”. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru frumusețea din sufletul copiilor și le urăm „La mulți ani!” tuturor celor care sunt copii și care păstrează sufletul de copil.

(Mirela Șova este profesoară la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din București).

Citeşte mai multe despre:   ora de religie