Decalogul în viața elevului

Când elevul de gimnaziu află că Decalogul a fost dat lui Moise acum 3.500 de ani, e convins că nu mai poate fi actual… Dar valabilitatea lui stă în dovada că Biblia cuprinde Cuvântul Celui Veșnic! Copiilor trebuie să li se explice aplicabilitatea celor 10 porunci în viaţa de zi cu zi, înţelegând astfel că acestea sunt cât se poate de actuale.

Din prima poruncă, elevii înțeleg că trebuie să creadă doar în Dumnezeul Unic și Adevărat, ceea ce li se pare logic și corect. Sunt surprinși, însă, când li se spune că și ei pot încălca această poruncă atunci când pun mai presus decât El activități moderne, cum sunt rețelele de socializare cu tot ce implică ele. Au o falsă impresie că și de acolo pot afla informații despre credință și chiar vin la oră, adesea, cu întrebări, unele adevărate provocări, din mediul online! Sunt subiecte de impact, despre viața de dincolo, despre sfârșitul lumii, pentru care nu au suficiente cunoștințe sau discernământul necesar pentru a realiza că nu oricine are un telefon performant și acces la internet poate da lecții ori poate susține că deține adevărul.

A-i asculta pe aceşti amatori, care împărtă­șesc noțiuni neavizate, înseamnă timp pierdut, necinstire a lui Dumnezeu, căci „Nu oricine Îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în Îm­pă­răția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în Ceruri” (Matei 7, 21). La modul teoretic, mulți pot da sfaturi, dar în plan personal, nefiindu-le cunoscute faptele, nu pot avea credibilitate. Timpul acesta, petrecut la modul „gură-cască”, este unul pierdut şi poate duce chiar spre căi greșite. Este concluzia elevilor mei, după ce le-am argumentat că amatori sunt în toate domeniile, dar în privința credinței este chiar riscant să le dea crezare.

Chipul cioplit menționat în porunca a doua este astăzi departe de înţelesul din vechime, căci nu ne închinăm statuilor, dar ne îndepărtăm de Dumnezeu, apropiindu-ne sufletul mai mult de… jocul preferat pe calculator, de jocul cu kendama, pentru care copilul ar face orice doar să petreacă mai mult timp, de telefonul care deschide orizonturi infinite și periculoase. E ca un zeu fals inventat de om, căruia i se acordă mult timp și energie, uitând de mâncare, de teme, de părinți, de Dumnezeu. În porunca a treia ni se spune să nu luăm numele Domnului în deșert. Copiii știu ce este deșertul ca formă de relief și prin comparație înțeleg că este un loc total lipsit de confort, în care nu ne-ar plăcea să zăbovim, poate doar să-l vizităm rapid cu o mașină dotată corespunzător. A lua numele Domnului în deșert înseamnă a-L folosi în mod necorespunzător, a-L duce într-o zonă nepotrivită, a-L batjocori, a glumi folosindu-I numele Domnului în context nepotrivit. Porunca a patra aduce în atenție ziua odihnei. Duminica, ziua Învierii, este sfântă prin semnificația ei, dar dacă și noi alegem să-i acordăm cinstirea cuvenită, prin felul în care o petrecem, e ca și cum o sfințim, confirmându-i valoarea. Recomand ele­vilor mei să se dedice lui Dumnezeu mai mult în această zi, să meargă la Sfânta Liturghie, unde să-și hrănească sufletul atât cât pot ei, 10 minute, 20, 30… dacă Cel care ne-a dă­ruit timpul merită doar 10 minute! Porunca a cincea este cea asupra căreia zăbovesc cel mai mult, pentru că familia este cheia succesului pentru copil. Desigur, acolo unde există apropierea de Dumnezeu, Părintele părinților și Ghidul perfect în… parenting! Părinții sunt primele persoane în care un copil are încredere deplină și față de care trebuie să manifeste sinceritate deplină, respect și iubire. Aici îi provoc cu studii de caz, le cer să vorbească despre relația lor cu părinții sau cu cei care îi înlocuiesc pe aceștia, dacă este cazul.

Subiectul este delicat și adeseori îi emo­ționează, căci încerc să-i ajut să-și vadă părinții prin ochi de adult, nu doar de copil! Nu e ușor, dar le explic ce eforturi face un părinte, câte lucruri nevăzute de ei sau neapreciate suficient, pentru că sunt treburile părinților și așa e normal. A-ți cinsti părinții nu înseamnă să faci lucruri mari, ci mici, valoroase - o îmbrățișare caldă, când mama intră în casă epuizată de la serviciu, îi va da energie, o va motiva să mai reziste un pic până la ora culcării și să se bucure de puiul ei! Cinstirea părinților implică și rugăciunea copilului pentru ei, ca și împlinirea voii lor fără a bombăni, chiar dacă nu le convin restricțiile impuse. Darul vieții men­ționat în porunca a șasea implică aprecierea vieții ca fiind cel mai de preț dar. Oricâte daruri primim de la părinți nu se pot compara cu viața și orice acțiune sau om care îngreunează viața altcuiva încalcă această poruncă. La fel, orice tulburare sufletească sau rană trupească săvârșită intențio­nat asupra cuiva (bullying-ul, atât de răspândit în ultima vreme!) reprezintă o formă de a ucide un om distrugându-i încrederea în sine și poate chiar determinându-l astfel la fapte necugetate. Porunca a șaptea pare nepotrivită pentru a fi dezbătută cu elevii, dar eu îi întreb ce se întâmplă cu o mașină fără frână care circulă pe șosea? Și toți spun… accidente, oameni ră­niți sau mai rău. Copiii nu sunt mașini, dar pot să fie „fără frână”, fără limite, atunci când glumesc sau râd prea mult pe seama unui copil care se întristează sau când vorbesc urât. Evit să discut cu ei despre desfrânare în cazul adulților, pentru că nu au nevoie încă de aceste informații. Porunca a opta face referire la furat, ceea ce știu toți ce înseamnă, dar acum este momentul să afle că și a copia tema de la un coleg este același lucru, căci este munca lui, sau, mai grav, să copiezi la un test! Există și în manuale exerciții care îndeamnă la analiza acestor fapte și la argumentarea acordului pentru copiat când e vorba de un prieten… cât de moral este acest lucru, creștinește vorbind, cât e ajutor, cât e complicitate la furt!? Încercăm să fim mici judecători ai micilor greșeli…

La porunca a noua le spun că minciuna face ca nimeni să nu aibă încredere în cel care minte. Odată pierdută, încrederea se recâștigă greu și pentru multă vreme asupra mincinosului care s-a îndreptat planează o umbră de scepticism. Un băiețel mi-a spus că există și minciuni „albe”, cele care nu fac rău sau evită o supărare… da, eu aș accepta, dar porunca spu­ne „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”, or, dacă e împotrivă, nu știu cât de albă mai este! Împotriva celuilalt înseamnă să dai vina pe el, să fie el pedepsit în locul tău. Aici e vorba de asumarea faptelor proprii cu sinceritate, fără a încerca motivarea lor în diverse feluri. La porunca a zecea i-am întrebat de ce anume le este poftă cel mai des. Putem pofti la diverse mâncăruri, dar nu ne putem dori telefonul colegului pentru că e mai performant decât al nostru. Altfel apar invidia, gelozia, care otrăvesc și întunecă sufletul. Se poate chiar ca dorința de a-l priva pe celălalt de bucuria lucrului său, pe care tu nu-l ai, și să te determine să-l furi.

(Gina Viorica Emanoil este profesoară la Școala Gimnazială „General Eremia Grigorescu” din București)