Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie Educația religioasă a tinerilor, o provocare tot mai mare

Educația religioasă a tinerilor, o provocare tot mai mare

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Educaţie
Un articol de: Prof. Iulia Eliza Moise - 15 Noi, 2021

Familia, Biserica și Școala, în calitate de instituții, au datoria de a fi purtători ai mesajului evanghelic prin care să-i informeze, dar mai ales să-i formeze pe oameni pentru a deveni cetățeni ai Împărăției cerești. De fapt, fiecare creștin poartă în sine vocația misionară, transformându-l în mărturisitor al dreptei credințe. Este absolut necesar ca educația religioasă să fie îndrumată și coordonată de Biserică, pentru că ea este garantul învățăturii transmise de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. 

Ca o mamă grijulie, Biserica are rolul de a-i îndruma pe tinerii părinți în creșterea copiilor, în dragoste față de Hristos și de a-i sprijini atunci când au greutăți și necazuri. În școală, ea îi învestește pe dascăli să consolideze și să întărească învățăturile primite în familie, pentru a dobândi virtuți și pentru a-L cunoaște și a-L cinsti pe Dumnezeu.

La vârsta adolescenței, doar o comunicare reală și eficientă dintre părinte, profesor și duhovnic poate ajuta tânărul creștin să facă față provocărilor, ispitelor și rătăcirilor cauzate de secularizare, ateism, denaturarea valorilor societății, destrămarea familiei, apariția unor secte și ideologii străine spiritualității creștine. Desigur, toți avem sentimentul că vremurile în care trăim sunt cele mai dificile și că ne sunt încercate limitele și răbdarea. Paradoxul lumii de astăzi este că, deși avem surse inepuizabile de informare, nu ne putem forma, nu ne putem desăvârși fără Dumnezeu. Astăzi, copiii au posibilitatea să obțină orice informație cu un singur click. Și totuși, am senzația că sunt mai dezorientați ca niciodată. Un om informat nu este obligatoriu și împlinit, cu atât mai puțin un copil care are cele mai multe șanse să se piardă în această lume virtuală.

Dacă Familia, Biserica și Școala ar conlucra serios și ar conștientiza responsabilitatea pe care o au în educația religioasă a copiilor și a tinerilor, ar fi depășite mai ușor toate aceste pericole și încercări. Copiii și tinerii pot găsi în Biserică ocrotire, grijă și îndrumare. Tot în Biserică se hrănesc din cuvântul lui Dumnezeu și se bucură de roadele harului. Când unul dintre acești factori determinanți nu este în echilibru și nu joacă rolul ce îi revine, efectele sunt nedorite.

Nu este suficient un mediu familial armonios pentru creșterea unui copil. Din păcate, educația părintelui „modern” se rezumă la ideea că un copil crește frumos atunci când nu-i lipsește nimic, când alege o meserie care să-i confere stabilitate materială sau când se luptă să ajungă cât mai sus pe scara socială. Acest tip de edu­cație este, după părerea mea, o educație specific mercantilă, care face abstracție de însăși menirea și rostul pentru care omul a fost creat: fericirea. Cu siguranță, nu vorbesc despre acea stare de satisfacție pe care o oferă bunurile materiale, rangul social, consumerismul sau chiar patimile, și care, știm bine, sunt trecătoare. Este vorba de acea fericire pe care o găsim în dragostea aproapelui, în cuvântul Evangheliei, în împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, în îmbrățișarea copilului sau în răspunsul la rugăciunea pe care am rostit-o atât de stăruitor. Aceea este fericirea care dă sens și care du­rează.

Modele şi îndrumători

În momentul în care înțelegem că lumea este în funcție de modul în care alegem s-o privim (cu bunătate sau cu răutate), atunci vom ști și vom putea să împărtășim această perspectivă și copiilor noștri. Părinții, profesorii și preoții sunt pentru ei repere, modele și îndrumători. Educația religioasă este singura care le oferă răspunsuri la toate întrebările, ajutându-i să fie blânzi, înțelepți, răbdători, ascultători, iubitori și fericiți. Pe scurt, îi ajută să dobândească toate acele virtuți care contribuie la creșterea lor armonioasă. Este și cea mai bună educație pentru că se întemeiază pe învățătura lui Hristos, Pedagogul absolut Care învață, dojenește, verifică lecțiile învățate, evaluează și mai ales ridică sufletul copilului spre cele duhovnicești.

Dar cum să le vorbești unor adolescenți despre frumusețea Împărăției lui Dumnezeu într-o lume cu valorile răsturnate, tehnologizată, digitalizată, plină de adicții și ideologii care mai de care mai bizare? Cum să convingi adolescenți atât de atașați de telefonul lor, prizonieri ai unui univers lipsit de compasiune și comuniune? Cum să le explici că la finalul acestei aventuri, în care au navigat fără oprire, vor simți un gol imens, vor realiza că și-au trăit viața alergând după himere, distribuind filmulețe și mesaje, dar neîmpărtășind dragoste. Nu este suficient să le interzici adolescenților de astăzi să facă anumite lucruri, nici să te pierzi în explicații și teorii. E mai de folos ca ei să se simtă ascultați, să li se propună soluții concrete la problemele lor.

 Educația religioasă realizată în școală sau în biserică, de către dascăl sau preot, presupune să-i ajuți pe tineri să observe toate nălucirile acestei lumi, să trăiască non virtual, să reacțio­neze la suferința celui de lângă ei și să-și înțe­leagă rostul. De cele mai multe ori, adolescenții sunt, prin natura lor, neliniștiți, impetuoși și nesiguri, dar inteligenți și capabili de sentimente profunde. Ei pot învăța nu numai din experiențele lor, ci și din mărturisirea celor care îi inspiră, în care au încredere și care le sunt aproape.

Soluțiile care stau la baza însănătoșirii vieții morale, atât de necesare familiei, școlii și societății sunt: o educație religioasă temeinică, începută din familie și continuată de școală, grijă și înțelegere a situației în care copiii și familia se află pentru a-i ajuta, blândețe, dragoste, răbdare infinită și comuniune în raport cu semenii, legătura permanentă cu Biserica și preotul duhovnic. Reușita educației religioase a copiilor constă în conlucrarea armonioasă a tuturor factorilor umani implicați. De asemenea, exemplul personal, implicarea în activități filantropice, consilierea, toate acestea pot fi modalități prin care îi putem orienta spre a-L cunoaște pe Dumnezeu.

 Crescuți și maturizați cu această perspectivă duhovnicească, va depinde apoi numai de propria lor voință să-și păstreze curat caracterul moral creștin, la zidirea căruia educatorii conș­tiincioși au ostenit cu atâta dăruire. Astfel îndrumați spre o viață virtuoasă, copiii, elevii și mai apoi adulții, vor simți natural aparte­nența la comunitatea Bisericii, vor căuta permanent întărirea și sfințirea lor și vor trăi în Duh și Adevăr. Prin aceasta, ei vor împlini porunca dată de Hristos de a nu fi din lume, ci de a fi trimiși în lume, pentru ca lumea să se sfințească prin ei.

Citeşte mai multe despre:   ora de religie  -   copil