Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Elevii ar putea reveni fizic în şcoli la sfârşitul lunii mai
Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marţi, că elevii ar putea să revină fizic în şcoli la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie, însă pentru acest lucru este nevoie de îndeplinirea a patru condiţii: respectarea regulilor de protecţie sanitară, vaccinarea în număr cât mai mare a personalului din învăţământ, testarea elevilor cu teste noninvazive şi înregistrarea unui trend descendent al infectărilor cu noul coronavirus.
„Vaccinarea merge foarte bine, avem 150.000 de angajaţi vaccinaţi acum, iar numărul acestora va fi, la începutul lunii mai, mult mai mare. (…) În acelaşi timp, prim-ministrul şi-a asumat public (…) că va susţine testarea noninvazivă despre care am discutat, care să nu necesite personal medical şi care să fie uşor de acceptat pentru părinţi. (...) Am avea şansa ca aceste zile în plus de vacanţă în aprilie să se transforme în zile de prezenţă fizică la sfârşit de mai, început de iunie. Ceea ce este un imens câştig”, a afirmat Cîmpeanu la Digi 24. El s-a declarat convins că acest an şcolar se va încheia ,,mai bine” decât precedentul.
În ceea ce priveşte concursurile pentru funcţiile de directori de şcoli, acestea vor fi organizate în luna august „dacă situaţia epidemiologică o va permite”, iar în caz contrar, vor fi amânate până după începerea anului şcolar viitor. „În oricare dintre cele două variante, le vom organiza în acest an calendaristic”, a subliniat ministrul educaţiei.
Vacanţa de primăvară va începe în data de 2 aprilie şi se va termina la data de 4 mai pentru toate clasele, cu excepţia celor terminale. Elevii din clasele a VIII-a, respectiv a XII-a vor avea vacanţă între 2 şi 11 aprilie (sărbătorile pascale catolice), respectiv între 30 aprilie şi 9 mai (cu ocazia sărbătorii Sfintei Învieri pentru creştinii ortodocşi). (O. N.)