Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Încep emoțiile înscrierii copiilor la școală
Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020 trebuie să se pregătească pentru a-i înscrie pe cei mici la școală, în clasa pregătitoare. Copiii care domiciliază în apropierea unei anumite școli au prioritate la înscriere, dar în eventualitatea în care sunt locuri libere vor putea fi înscriși la școala respectivă și copii din alte circumscripții.
Primul pas pe care trebuie să îl facă părinții pentru a-și înscrie copilul de 6 ani în învățământul primar este să se informeze cu privire la școala de care aparțin, dar și referitor la conținutul activităților educaționale, abordarea didactică, dacă se organizează sau nu after- school etc. La sediile inspectoratelor și ale școlilor sau pe site-urile acestora sunt afișate, în aceste zile, listele cu circumscripțiile școlare, planul de şcolarizare propus şi numărul de clase pregătitoare alocate. Potrivit Ministerului Educației (ME), școlile au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere în învățământul primar indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă.
Pasul următor este completarea și depunerea cererilor-tip de înscriere care se poate face oricând, începând cu 29 martie și până la 28 aprilie 2021. Cererile vor putea fi transmise online, prin e-mail, sau depuse la secretariatul școlii la care părinții solicită înscrierea copiilor, potrivit ME. În perioada 10-20 mai 2021, vor urma centralizarea cererilor de către o comisie naţională, cu ajutorul aplicaţiei informatice, şi repartizarea copiilor la şcoala de circumscripţie, iar ulterior procesarea dosarelor de înscriere la nivelul unităţilor de învăţământ, inclusiv a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă școală decât cea de circumscripţie, pe locurile rămase libere.
Candidaţii înmatriculaţi şi locurile rămase libere, după această primă etapă de înscriere, vor fi afişate la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar în data de 20 mai. Va urma a doua etapă de înscriere și repartizare a copiilor pe locurile disponibile. Astfel, în perioada 24-31 mai este programată depunerea sau transmiterea cererii de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ care reprezintă prima opțiune dintre cele trei exprimate pentru etapa a doua de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nici o școală în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Listele finale pentru clasa pregătitoare vor fi afișate în data de 4 iunie 2021, la fiecare unitate de învăţământ.
O ultimă etapă va fi organizată în perioada 1 septembrie-10 septembrie 2021, pentru rezolvarea situațiilor copiilor neînscriși până la acea dată la vreo unitate de învăţământ. Potrivit metodologiei, vor putea fi înscriși la școală și copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. (C. Z.)