Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Învăţământul profesional dual, extins la nivel universitar
Instituţiile de învăţământ superior acreditate vor putea organiza, împreună cu operatori economici, forme de învăţământ universitar dual. În acest caz, responsabilităţile privind învăţarea, predarea şi evaluarea studenţilor vor fi împărţite între universitate şi operatorii economici parteneri în proiecte.
Guvernul a aprobat, în această săptămână, cadrul legislativ necesar pentru extinderea învăţământului profesional dual la nivel universitar, printr-o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.
„Instituţia de învăţământ superior organizează şi desfăşoară activităţi de învăţare, predare şi evaluare, iar operatorii economici organizează activităţi de învăţare prin muncă şi participă la evaluare”, se arată în comunicatul citat de Agerpres. În acelaşi timp, universităţile vor putea înfiinţa, singure sau prin asociere, societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, consorţii pentru învăţământ dual, cu aprobarea senatului universitar şi cu condiţia ca acestea „să contribuie la creşterea performanţelor instituţiei”.
Ordonanţa prevede că operatorii economici vor oferi burse „cel puţin la nivelul celor acordate din fonduri publice pentru învăţământul universitar”, precum şi din alte fonduri pentru „învăţarea în condiţii de calitate”. În schimb, companiile vor beneficia de mai multe facilităţi fiscale. Astfel, „valoarea cumulată a burselor plătite de către operatorii economici studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ superior dual se deduce din impozitul pe profit al acestora, valoarea cumulată a investiţiilor dedicate activităţilor de învăţare prin muncă se deduce din impozitul pe profit al operatorilor economici, iar personalul desemnat de către operatorul economic pentru îndrumarea directă a învăţării prin muncă beneficiază de scutire a plăţii impozitului pe venitul din salarii”, se precizează în documentul legislativ.
Învăţământul dual extins la nivel universitar ar putea fi una dintre soluţiile pentru piaţa muncii, în ultimii ani companiile reclamând faptul că prea puţini absolvenţi de învăţământ superior sunt cu adevărat pregătiţi pentru cerinţele pieţei. Totuşi, anul trecut, Blocul Naţional Sindical (BNS) atrăgea atenţia că, „din 236 de operatori economici implicaţi în dual la nivel naţional, 111 nu au efectuat angajări din rândul absolvenţilor de dual”, o disfuncţie ce trebuie corectată, potrivit BNS.
Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt prevăzute aproximativ 338 de milioane de euro pentru învăţământul profesional şi dual, iar aceşti bani vor fi disponibili şi universităţilor, şi consorţiilor care vor derula programe de învăţământ dual superior. (O. N.)