Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Laptele, cornul şi fructele elevilor, mai scumpe
Elevii vor primi, din nou, din toamnă, fructe, legume, produse lactate şi de panificaţie. Bugetul alocat pentru implementarea programului derulat în anul şcolar 2022-2023 este de peste 562,8 milioane de lei şi a fost aprobat de Executiv. Beneficiarii programului sunt „1.885.225 de copii din România şi 2.648 copii din Ucraina”, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Executivul a actualizat limitele valorilor zilnice: porţia de fructe şi legume creşte de la 0,60 lei la 0,70 lei, porţia de lapte şi produse lactate, de la 0,88 lei la 0,99 lei, iar porţia de produse de panificaţie s-a majorat de la 0,57 lei la 0,65 lei. Distribuţia săptămânală cuprinde două porţii de fructe şi/sau legume, două porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi cinci porţii de produse de panificaţie. (O. N.)


