Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Mai multe fete abandonează școala decât băieți
Numărul fetelor care abandonează şcoala timpuriu este mai mare decât cel al băieţilor, a declarat consilierul prezidenţial pentru Educaţie, Ligia Deca. „România se află printre foarte puţinele state ale UE în care, în general, sunt mai multe fete decât băieţi care abandonează timpuriu şcoala. Asta în timp ce avem un număr important de fete care merg mai departe şi se împlinesc în cariere STEM sau în cariere legate de analiza datelor în general şi de zona digitală. Deci suntem o ţară a paradoxului, o ţară care are nevoie de soluţii uneori personalizate la nivel de regiune, de oraşe, de şcoală (…) în aşa fel încât să nu pierdem potenţialul nici unui copil, fie el băiat sau fată”, a afirmat Deca, citată de Agerpres. (C. Z.)


