Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie Modul în care ora de religie mi-a influențat viața

Modul în care ora de religie mi-a influențat viața

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Educaţie
Un articol de: Cristina Niță - 12 Apr, 2021

Ne naștem, creștem și așteptăm nerăbdători să intrăm pe porţile școlii, ca să ajungem să simțim și noi că suntem „oameni mari”. Câte emoții aveam în clasa I! La fel ca toți copiii, eram un copăcel tânăr. Un copăcel ce privea către copacii cei mari și „foșnea din frunze” cu dragoste către aceștia, dorind a-i îmbrățișa, a-i imita, a-i întreba de vânturile ce se îndreaptă tot mai des spre pădurea liniștită. Asemenea copăcelului este sufletul fiecărui copil.

Când am mers la școală, în­vățasem deja să citesc pe silabe, din volumele de basme ale lui Petre Ispirescu. În acea vreme, una dintre cărțile mele preferate era Biblia pentru copii. O țineam la capătul patului. Simțeam că îmi ține de urât. Îmi amintesc și acum cu drag de coperțile albastre pe care era icoana Nașterii Mântuitorului Hristos. Cu scrisul a fost mai greu. Eram o fire energică și nu aveam multă răbdare la caligrafie. Îmi plăceau majoritatea materiilor studiate la şcoală. În ciclul primar, cei doi oameni pe care i-am iubit cel mai mult au fost profesorul de mu­zică și cel de religie. Primul era foar­te blând, iar al doilea foarte vesel. Noi, copiii, ne bucuram când eram în preajma lor. Aceasta pentru că simțeam că și ei au multă iubire față de noi.

Din clasa a V-a și până la sfâr­și­tul liceului am avut același profesor de religie. Era preot și slujea la o biserică din centrul orașului. Era un om care emana multă liniște, chiar dacă la noi în clasă erau unele mo­mente mai agitate. Uneori părea desprins de toate cele lu­mești. Eu îl numeam „visător”. Îi plăcea foarte mult să ne vorbească din Sfânta Scriptură, să ne tâl­cu­iască Evan­ghe­lia fiecărei duminici. Cred că nă­dăj­duia să ne reamintim tot ceea ce ne-a învățat, treptat, în cursul vremii și aceasta să dea roade în noi.

Un trimis al lui Dumnezeu

Când am mai crescut, au fost perioade în care m-am îndepărtat de Biserică. Nu mai mergeam dumi­nica la slujbă și legătura cu părin­tele duhovnic nu a mai fost atât de strânsă. Mă frământa întrebarea: „Care este drumul meu în viață?” Și atunci mi-am amintit ce ne repeta părintele: „Atunci când te vei încre­de în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, toate le vei putea face”. În cele din urmă, am realizat că toată alergarea și strădania noastră trebuie să aibă un singur scop: cunoaș­te­rea, apropierea și rămânerea cu Hristos. Astăzi, privind în urmă, mă raportez la profesorul de religie ca la un trimis al lui Dumnezeu printre tineri. El a stat acolo printre noi, așteptându-ne cu blândețe pe fiecare, învățându-ne ce înseamnă bunătatea lui Dumnezeu și cât de mare este dragostea Lui pentru noi.

Le sunt recunoscătoare profesorilor mei de religie că m-au învățat primele rugăciuni și cum să mă rog. Am înțeles că acela care Îl are pe Hristos are de toate, după cum spu­ne și Sfântul Evanghelist Ioan: „Căci mai mare este Cel ce este în voi, de­cât cel ce este în lume” (I Ioan 4, 4). Prin tâlcuirea Sfintei Scripturi, am putut să înțeleg ce în­seam­nă cu­noaș­terea lui Dumnezeu de către om. Am aflat că există păcate și vir­tuți și am cunoscut exemple, am pu­tea spune negative, care au păcă­tuit și l-au supărat pe Dumnezeu, dar și exemple pozitive care au plăcut lui Dumnezeu, s-au așe­zat pe ei înșiși înaintea Sa și au rămas cu El.

Frumuseţea rugăciunii arătată copiilor

Unii se pot gândi că atât timp cât un copil merge cu părinții săi duminica la Sfânta Liturghie, nu mai este necesară ora de religie. Însă câți dintre noi, în anii copi­lă­riei, mergeam în fiecare duminică la bi­serică? Și, chiar dacă mer­geam, câți pricepeam tainele care se să­vâr­șeau în acel moment în biserică? Trebuie să înțelegem că nu este vorba de o simplă materie șco­lară. Religia este vie, sacră, dum­ne­ze­ias­că. Religia curge prin vinele noastre, pulsează cu fiecare bătaie a ini­mii. Religia este a doua noastră „limbă română”. Aceasta este religia.

În România, peste un sfert din copii trăiesc în medii defavorizate. Mulți dintre ei nu au posibilitatea să meargă la biserică, fie pentru că locuiesc departe de aceasta, fie pentru că părinții nu le dau voie sau poate pentru că nu au avut ocazia să Îl cunoască pe Bunul Dumne­zeu. Chiar și în viața de zi cu zi, câți dintre noi adăugăm la timpul petrecut alături de cei mici învă­ță­turi sau pilde de viață creștină? Ne-am obiș­nuit să le căutăm și să le prezentăm „modele”, la superlativ. Dar este nevoie să li se vor­bească și de simplitate, curăție, despre cei care L-au iubit pe Hristos cu toată inima și cu tot cugetul lor. Să li se spună că nu trebuie să le fie teamă, că au un Tată în cer, pe Bunul Dumnezeu și o mamă, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, Cea mai cinstită de­cât toată făptura. Că îngerul păzi­tor și sfinții le sunt frați. Să știe că atunci când ei se întristează și sfin­ții se întris­tează și atunci când se bucură și sufletele sfinților se bu­cu­ră îm­pre­u­nă cu ei. Și, nu în ultimul rând, să le vorbească despre fru­mu­sețea rugăciunii. Să-i învețe să pri­veas­că adesea cerul și să nu re­nunțe niciodată să nădăjduiască în ajutorul lui Dumnezeu.

Prin prezența profesorului de religie, copiii au șansa să cunoască un exemplu spiritual, un exemplu de dragoste mărturisitoare și de trăire într-o stare de permanentă legă­tură cu Bunul Dumnezeu. În acest context, stăruind asupra începutului celui bun și primind edu­cația în­tru Domnul, copilul nu va fi vă­tă­mat de orice fel de înrâuriri rele dimprejurul său. Așadar, să ne rugăm ca inimile copiilor noștri să se încălzească de iubirea lui Hristos și iubirea Lui să rămână cu ei pentru totdeauna.

Cristina Niță este medic rezident reumatolog

Citeşte mai multe despre:   ora de religie