Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Educaţie Primiți colindătorii?

Primiți colindătorii?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Un articol de: Prof. Marinela Modiga - 19 Decembrie 2022

Frig de decembrie... Unii dintre noi ne încălzim la focul sobei, alții în culcușuri confortabile sau lângă inimi dragi care știu să ne dăruiască dragoste, bucurie, pace și căldură. Ștergând colbul de pe amintirile copilăriei și parcurgând filă cu filă cartea vieții mele, m-am oprit cu bucurie la un capitol minunat: Crăciunul în casa bunilor mei de la țară.

În căsuța sărăcăcioasă a bunicilor, ninși de vreme și de neputințe, iarna ne strângea pe toți la gura sobei, în mijlocul chiliuței mici, dar încăpătoare, cu pereții tapetați de icoane. Bunica torcea caierul de lână și ne povestea ceea ce știa și ea de la bătrânii ei: „Cuvântul S-a făcut Trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1, 14), iar peștera sărăcăcioasă a strălucit în lumina tainică a Stelei ce „Sus răsare”. La geam, cete de colindători-îngeri aduceau vestea Nașterii Domnului. Era atât de cald și de bine în cămăruța bunicii. Lemnele trosneau în sobă, flăcările săltau jucăușe, iar noi, nepoțeii, cu năsucurile lipite de geamurile împodobite cu flori de gheață, ascultam minunatele colinde. Bunica se ridica bătrânește, lua coșulețul din nuiele și pășea prin omătul moale pentru a-i bucura pe colindători cu nuci, mere și colăcei. În urma ei, scobiturile făcute sub povara opincilor se umpleau din nou cu neaua bogată.

Bunica revenea îmbujorată în casă și își încărca din nou coșulețul pentru alte și alte cete de îngeri. Îngrijorați, noi, nepoțeii, o întrebam: bunico, dar cum de dăruiești atâta și nu sărăcești niciodată? Dragii bunicuței, dar din dar se face har! Nimeni nu a sărăcit niciodată pentru că a dăruit, ci, dimpotrivă, cu cât dăruiești mai mult, cu atât Dumnezeu îți trimite însutit. În Sfânta Scriptură se spune că „mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20, 35).

Cineva a strigat la poartă. Nu erau colindători. Era nepoata lui moș Gheorghe, venită să-și viziteze casa părintească și să aprindă la capul tătâne-său o lumânare. Bunicul a ieșit în grabă să vadă cu ce-i poate fi de folos. S-a întors cu un sac încărcat. Curioasă, buna noastră l-a întrebat: Da’ „ce comori ai, moșu’ meu, în cel sac?” Bunicul a lăsat jos sacul, și-a făcut o cruce mare, apoi, lăcrimând de emoție, ne-a povestit cum toată vara, mergând prin țintirim, a îngrijit mormintele bunilor lui, dar nu a putut să lase potopite de buruieni locurile de veci ale prietenilor și vecinilor care nu aveau pe nimeni aproape. Şi doar nu i-a fost așa de greu, dacă Dumnezeu i-a dat, la cei aproape 80 de ani, brațe puternice și lumina ochilor. Cum să nu pună mâna să rupă un smoc de iarbă și cum să nu aprindă un pai de lumânare și la căpătâiul celor cu care, cândva, a împărțit bucuriile și necazurile copilăriei? Nepoata lui moș Gheorghe, venind acum și văzând mormintele curate, s-a minunat și a iscodit prin vecini să afle cine s-a îngrijit de mormintele părinților ei. Aflând că vina era a bunului nostru, nu a știut cu ce bunătăți să-l mai răsplătească.

Ochii bunicului erau încărcați cu boabe de rouă: Da’ „eu nu voiam plată de la ea, tată. Că, dacă îmi plătește omu’, cum îmi va mai plăti mie Domnu’? Nu știam cum să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru bunicii mei, pentru învățăturile lor, pentru dragostea, pentru inima lor caldă, pentru vorba lor înțe­leaptă, pentru traiul lor simplu și frumos.

„Ooo, ce veste mi-i-nu-na-a-a-tă...” Hai, gata cu poveștile, dragii mo­șului! Au venit iar colindătorii! Fuguța la geam, să ascultați cum vestesc Nașterea Mântuitorului... Gata, maică, du-te de împarte colăcei copiilor, nu-i lăsa să aștepte, că au drum lung, dragii de ei, în noaptea asta sfântă! Am adormit târziu, dar am tresărit la fiecare glas de înger venit să colinde la geamul căsuței noastre umile și am numărat drumurile făcute de buna mea cu coșulețul plin, îngânând și eu frânturi de colinde.

Vestiţi oamenilor Naşterea Domnului!

Bucuria acelor sărbători mă ur­mărește și acum, când am, la rându-mi, copii. Căsuța sărăcăcioasă a bunicilor ne cheamă și astăzi și, bucuroși, o vizităm mereu, căci încă mai avem oameni dragi de îmbrățișat. Îmi trimit și eu copiii la colindat, în oraș, dar nu înainte de a le vorbi despre cât de importantă e misiunea lor de urmași ai îngerilor care i-au cântat Domnului în peștera sărăcăcioasă: Dragii mamii, voi sunteți ca îngerii pe pământ. Voi aveți misiunea de a continua să vestiți oamenilor Nașterea Domnului. Mulți încearcă să ne rupă de tradiții, să ni le îngroape, aducând în locul lor alte obiceiuri păgâne și străine nouă. Să nu-i ascultați, puii mamii! Voi să mer­geți cu bucurie și să vestiți lumii că a sosit ziua prorocită din vechime și așteptată cu nerăbdare de mii de ani de către protopărinții noștri căzuți în păcat!

Voi aveți o misiune extraordinară. Mami, dar colegul meu mi-a spus la școală că, dacă o să merg cu colindul, o să zică lumea că sunt un cerșetor. Dragii mamii, să nu plecați urechea la fel de fel de vorbe străine de credința și de învățătura noastră creștin-ortodoxă și nici să nu judecați, copiii mei! Mulți dintre cei ce vă transmit astfel de vorbe nu știu sau nu vor să știe. Voi să urmați Calea, Adevărul și Viața, fără rușine și fără nici un fel de îndoială și să aveți mare grijă să nu vă mândriți cu ceea ce știți. Dacă vor să vă asculte și alții, în­vățați-i cu dragoste și cu multă răbdare, așa cum v-a învățat mama pe voi, iar dacă nu vor, nu-i judecați, ci iubiți-i și acceptați-le neputința de a înțelege. Adevărurile profunde nu pot fi văzute decât cu ochii inimii și nu pot fi înțelese decât cu sufletul. Mami, dar dacă vor fi oameni care nu ne vor da drumul la ușă sau ne vor deschide, dar vor spune că nu ne primesc și ne vor trânti ușa în nas, cum ni s-a mai întâmplat? Știi, e foarte greu de suportat...

Mi-am privit puii cu un zâmbet de îngăduință și mi-am înghițit o lacrimă care simțeam că-mi va sugruma gâtlejul deja bolnav: Să nu vă supărați, dragii mamii, nici dacă multe uși vor fi închise sau dacă vă vor deschide și nu vor dori să vă asculte. Gândiți-vă că, în Betleem, nici Fecioara Maria nu a fost primită să-și nască Pruncul Sfânt! Așa că, smeriți-vă, mulțu­miți-le oamenilor care vă refuză, cereți-le iertare pentru îndrăzneală și mer­geți mai departe, fără nici o supărare. Primiți orice lovitură cu în­găduință, fiți buni și blânzi cu neputințele oamenilor și, cel mai important lucru, când sunteți pri­miți, colindați frumos, ca îngerii, din tot sufletul, și cu scopul de a-i bucura pe cei care vă primesc, nu pentru a primi ceva în schimb. Dacă vi se dăruiește, primiți; dacă nu vi se dăruiește, dăruiți voi din ceea ce ați primit. Plecați de acasă cu desăguța încărcată, iar dacă vă deschid oameni bătrâni, oameni cu copii, dăruiți-le acestora și colindul vostru, și darul vostru din desagă! Să nu uitați că, atunci când primiți, vi se umplu mâinile, dar, atunci când dăruiți, vi se umple sufletul. Așa ne învăța pe noi părintele. Să nu fiți nemulțumitori, dragii mamii! Valoarea omului nu stă în bani, ci în bucuria și în zâmbetul cu care vă așteaptă-n prag. Împărțiți bucurii și dragoste, copii, că de durere și de lipsuri e plină lumea!

Copiii mei, avem colinde minunate! Alegeți-vă colinde adevărate, vechi, românești, care să vestească Nașterea Domnului și colindați, copii, colindați în biserici, în spitale, în cămine, orfelinate, în aziluri, la vecini, la rude... E bine ca fiecare dintre noi, din locul în care suntem, să salvăm ce se mai poate. Voi, copiii mei, puteți salva colindele românești, o puteți salva pe Maica Domnului, Îl puteți salva pe Dumnezeu Cel ,,mititel și-nfășățel”, care abia se mai zărește din vitrinele multicolore, de parcă nu El ar fi motivul sărbătoririi Crăciunului.

Iubiți români, deschideți larg porțile și primiți colindătorii! Fie că locuiți în case strălucitoare, fie în bordeie mucezite, să vă fie sufletul iesle caldă și primitoare, în care Pruncul Iisus să-și găsească sălaș binecuvântat! Să fiți statornici în iubire, puternici în credință, răbdători în suferință! Să fiți izvor de bucurie, să purtați pe umerii voștri munți de speranță, troiene de gânduri bune și să aveți marea bucurie de a împărți din multul, din destulul sau din puținul vostru și celor aflați în dureri, în nepu­tințe, în deznădejdi, în temeri! Revărsați din prea-plinul vostru și celor ce nu au sau celor ce au mai puțin decât voi! Luminați drumul strâmt spre mântuire și celor ce stau pe întuneric, și celor ce nu cunosc încă lumina, pentru că numai „dăruind veți dobândi” și pentru că tot celor ce au și știu să înmulțească li se va da. Sărbători binecuvântate în lumină și în pace, copii-îngeri și oameni cu suflet frumos!

Marinela Modiga este profesoară la Școala Gimnazială „Miron Costin” din Galați.

Citeşte mai multe despre:   colind