Semne și simboluri

În ultimul timp sunt des folosite, în contexte și forme variate, cuvintele ziditoare ale părintelui Teofil Părăian: „Cartea vieţii noastre suntem noi înşine. Faptele noastre intră în componenţa noastră: ce faci te şi face”. Sunt cuvinte inspirate de Dumnezeu, de o mare profunzime, care ascund în ele un noian de înțelesuri. De pildă, faptul de a privi. Privirile noastre intră în componența noastră: ce privim ne și face. Se înțelege de aici importanța icoanei, dar și a imaginilor ce ne înconjoară zi de zi. 

Printre clipiri, mintea noastră se umple de filme și fotografii ale realității înconjurătoare și, pe nesimțite, coborând în străfundurile sufletului, ele devin icoane ale lumii în care trăim. Unele dintre ele, transformate în creuzetul inimii, umplute de sens, pot ieși la lumină pentru a împărtăși altora adâncul din noi.

Una din cele mai îndrăgite ore de la clasa a XII-a, după cum a rămas în amintirile foștilor elevi, a fost cea în care au descoperit, dincolo de valoarea estetică, frumusețea credinței și a dragostei de neam ascunse în operele lui Constantin Brâncuși. La început, urmărind importanța ima­ginilor strânse în copilărie printre casele de lemn din Hobița, au găsit o parte din sursele de inspirație ale operei sale. Spre exemplu, întorcând pe verticală imaginea unui acoperiș de poartă, așa cum s-ar vedea stând în iarbă și privind la cer, au găsit o asemănare între elementele decorative de creastă și coloana infinitului. Apoi au văzut stâlpi de poartă sculptați sau stâlpi ai cerului, care se vor regăsi în alte opere, stilizați, reinterpretați, umpluți de sens, de exemplu în soclurile Măiastrelor, purtând cu ei dragostea față de tradiție și neam. Și nu este un cuvânt gratuit, câtă vreme doi țărani înlănțuiți sunt soclul uneia dintre Măiastre, adâncind înțelesul spiritual, din povești, al acesteia. Această dragoste este vădită și în opere precum Rugăciune, Cumințenia pământului sau Sărutul. Prin lipsa veșmintelor și tratarea în mod arhaic a materiei, aceste opere devin atemporale, încarnând un concept. Pentru că Rugăciunea este, prin poziția trupului, direcția privirii și vârtejul mâinilor, o rugăciune a inimii, Cumințenia pământului este arhetipul femeii care, altfel decât Eva, stă așezată în vatra fiecărei case, smerit, în ascultare, iar Sărutul, expresia iubirii, arată cum doi sunt unul, în spațiul sacru al dragostei, delimitat de funia împletită a mâinilor, cu tot simbolismul asociat. Apoi, pentru a înțelege mai bine procesul de stilizare și esențializare a formei artistice, până la stadiul de a întrupa un concept, au privit cronologic variantele Domnișoarei Pogany, devenită ochi și gest. În variantele de la Primul țipăt au descoperit un cap micuț, în a cărui formă finală de ou se citește, prin semnul bărbiei și tăietura larg deschisă a gurii, primul contact cu lumea de aici. Apoi au înțeles că Începutul lumii este chiar așa, în forma de ou sau cap stilizat, în ultima variantă foarte șlefuită reflectând, asemenea minții umane, întregul univers, cu toate întrebările existențiale ce derivă de aici.

Câteva întrebări

Și ajungem la punctul tare al operei sale. Majoritatea elevilor știu că Ansamblul monumental Calea eroilor de la Târgu Jiu a fost creat în memoria celor căzuți în Primul Război Mondial. Dar câteva întrebări pot aduce mai multă lumină asupra operelor deja bine cunoscute. De exemplu: De ce catedrala este situată în centrul ansamblului? S-ar putea descoperi aici importanța credinței, sensul jertfei celor ce au luptat pe front. De ce Calea eroilor este de la apus la răsărit? Deseori elevii asociază acest fapt cu modul firesc de așezare a bisericii, cu intrarea la apus și Altarul la răsărit, descoperind aici întregul simbolism al trecerii de la întuneric la lumină, de început al unei noi vieți. Apoi de ce Masa tăcerii este numită astfel? Unii elevi, preocupați mai mult de istoria religiilor decât de Ortodoxie, fac asocieri, din punctul de vedere al formei, cu altarele antice. Dar majoritatea se gândesc la Cina cea de Taină, având în vedere cele douăsprezece scaune în formă de clepsidră din jurul ei. Da, tinerii mergeau la război pregătiți de moarte cu Sfânta Împărtășanie, iar la ultima masă pe care o luau cu familia, înainte de a pleca, ședeau în tăcere, la mesele lor joase, pe scaune mărunte. Ieșind din timp, sau mai exact stând pe el, elevii au ocazia să descopere acum legătura cu Sfânta Masă, Altarul pe care Domnul, în tăcere, Se jertfește pentru noi, cum se spune în rânduiala Proscomidiei, „ca o oaie, fără de glas împotriva celui ce-o tunde, așa nu Și-a deschis gura Sa”.

Apoi aleea jilțurilor, ce conduce la Poarta sărutului, cu treizeci de scaune în formă de clepsidră, frumos rânduite câte trei pe fiecare parte, invită elevii să se gândească la timp, la simbolismul cifrei trei, la numărul anilor de la care Mântuitorul a început activitatea Sa, războiul Său de eliberare a lumii de sub păcat și moarte. Iar a sta pe timp înseamnă veșnicie.

În Poarta sărutului, elevii descoperă forma unui Arc de Triumf. Pentru că numai prin jertfă se poate triumfa în veșnicie. Tineri nenuntiți, logodiți sau căsătoriți, au lăsat acasă iubirile lor pentru a apăra și a se jertfi cu o dragoste mai mare, pentru neam și pentru credință. Cum arată opera Sărutul, dacă o privim de sus? Sunt două jumătăți înconjurate de un cerc al mâinilor înlănțuite. Aceeași formă, stilizată, o găsim așezată pe toate laturile coloanelor. Sărutul veșniciei, intrarea prin moarte în Biserica triumfătoare, simbolizată de catedrala din centrul ansamblului.

Din latura răsăriteană a ansamblului, două monumente nu au fost finalizate, se cunoaște doar locul unde ar fi urmat să fie. Aici se păstrează numai Coloana infinitului. Sunt foarte multe explicații pe marginea acesteia, dar câteva întrebări sunt importante. Modulele sunt octaedrice. Ce simbolizează cifra opt? Astfel ajungem la ziua Învierii, apoi la a opta zi a creației, veacul ce va să vină sau Împărăția lui Dumnezeu. Infinitul, veșnicia. Dar numărul modulelor câte sunt de fapt? Dacă numărăm, sunt șai­sprezece și jumătate. Primul modul, temelia, este format dintr-un cub și un tetraedru, apoi cincisprezece sunt octaedrice și în vârf este un tetraedru cu baza în sus, care ar arăta continuarea, deci infinitul. Dar dacă modulul din vârf arată mai mult? Dacă de fapt trebuie să numărăm formele elementare ce compun coloana? Sunt treizeci și două de tetraedre și un cub. Adică treizeci și trei.

Sensuri mai adânci

Am în gând lumina din ochii elevilor mei, descoperind semnificația acestei cifre, 33, vârsta Jertfei pe Cruce a Domnului. Cât de frumoasă este pe chipurile lor lumina înțelegerii, uimirea aflării unui sens mai adânc al Coloanei infinitului! Nu știm ce va fi avut în gând Constantin Brâncuși, dar cumva, din adâncurile sufletului său, s-a încifrat în operă, prin lucrarea mâinilor sale de om iubitor de Dumnezeu și de neam, pecetea Domnului Iisus Hristos. Năzuința omului dintotdeauna de a ajunge din nou în Raiul pierdut a găsit expresii variate ale căii de parcurs, în profeții (scara lui Iacob), în povești (vrejul lui Jack), în făptuiri omenești (turnul Babel), dar coloana fără sfârșit, cu un capăt adânc înfipt în pământ și cu celălalt aninat de cer, înșirând numărul anilor Domnului, ne dă sensul tare: În Hristos, Cerul și pământul s-au unit prin cele două firi, iar jertfa Lui L-a împăcat pe Dumnezeu cu omul. Acestei jertfe i s-au făcut părtași eroii, punându-și sufletul pentru neamul și credința lor.

Revin la lumea în care trăim. Clipim și mii de imagini sau filme ale realității înconjurătoare ne inundă sufletul cu alte semne și simboluri. Le dorim? Ce ne transmit? Este o legătură între formele ce ne înconjoară și neamul sau credința noastră? Ce pecete vom pune pe operele noastre, de orice natură ar fi ele? Sunt întrebări la care, dacă răspundem cu sinceritate, aflăm un punct de pornire pentru schimbarea pe care o aș­teptăm. Să așezăm sub privirile noastre, alături de icoane, obiecte, semne, simboluri care mărturisesc frumos despre neam și credință. Cu timpul, ceva din înțelesul lor va face parte organic din noi.