Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
„Severă inegalitate de şanse în domeniul educaţiei”
Organizaţia Salvaţi Copiii atrage atenţia asupra disparităţii mari între judeţe în ceea ce priveşte rezultatele, acestea confirmând faptul că România se află printre ţările în care există o legătură puternică între statutul socio-economic al elevilor şi performanţele obţinute. Astfel, organizaţia vorbeşte de „o severă inegalitate de şanse în domeniul educaţiei la care sunt expuşi elevii din mediile socio-economice vulnerabile”.
Cele mai recente rezultate disponibile ale PISA (2018) plasează România printre ţările care înregistrează o puternică legătură între statutul socio-economic al elevilor şi performanţele înregistrate de aceştia. Iar acest lucru a fost confirmat la rezultatele Evaluării Naţionale din 2022.
Astfel, absolvenţii de gimnaziu din mediul rural au de trei ori mai puţine medii de trecere la examenele naţionale faţă de cei din urban, iar peste 10% dintre elevii de clasa a VIII-a nu s-au înscris la examene. „Rezultatele la evaluarea naţională la clasa a VIII-a arată «severa inegalitate de şanse în domeniul educaţiei» la care sunt expuşi elevii din medii socio-economice vulnerabile. De exemplu, judeţul Teleorman are cea mai mare pondere a mediilor sub 5, de patru ori mai mai mare decât în judeţul Cluj, în vreme ce elevii din mediul rural au luat de trei ori mai multe medii sub 5, faţă de cei de la şcolile din urban”, subliniază organizaţia într-un comunicat citat de Agerpres.
Deşi diferenţele faţă de colegii din mediul urban au scăzut faţă de anul trecut, copiii care învaţă la ţară continuă să înregistreze, în proporţii mult mai mari, rezultate slabe la examenele naţionale: peste o treime dintre ei au obţinut note sub 5 la matematică (36,16% faţă de 13,95% dintre copiii care învaţă la oraş); aproape un sfert au obţinut note mici la proba de limba română (23,89% faţă de 7,9% în mediul urban); aproape 30% au, înaintea contestaţiilor, medii sub 5 la probele de examen (29,5% faţă de 10,05% dintre elevii şcolilor de la oraş).
Reprezentanţii Salvaţi Copiii au remarcat totuşi „o uşoară scădere a discrepanţelor rural-urban” între proporţia elevilor cu note sub 5, cea mai semnificativă scădere putând fi observată în cazul rezultatelor la matematică, unde diferenţele între ponderea elevilor cu note sub 5 de la sat şi cei de la oraş s-au atenuat cu 4,38 de puncte procentuale faţă de anul anterior (în 2021, diferenţa de mediu a acestui indicator se situa la 26,59 de puncte procentuale, iar în anul curent diferenţa este de 22,21 puncte procentuale).
Potrivit ultimului raport „Bunăstarea Copilului în mediul rural” şi altor cercetări realizate de World Vision România, cauzele abandonului şcolar şi rezultatele scăzute din mediul rural ţin de situaţia financiară a familiilor şi educaţia de la sate. Pentru 38% dintre familii, banii abia le ajung de la o lună la alta sau nu le ajung deloc, doi din zece părinţi nu-şi susţin copiii să continue studiile la liceu după clasa a VIII-a, iar 24% dintre adolescenţi nu vor să meargă la liceu, principala cauză fiind dorinţa de a lucra pentru „a fi pe banii lor”.
Salvaţi Copiii România recomandă Ministerului Educaţiei să colecteze şi să analizeze şi date care să reflecte impactul statutului socio-economic al familiei asupra rezultatelor la testările naţionale, pentru a putea lua măsuri adecvate de sprijin şi compensare a dezavantajelor. (O. N.)