Să presupunem că o echipă de muncitori are de ancorat un stâlp și n-ar vrea să cumpere sau să ceară de la magazie prea mult ori prea puțin cablu. N-ar fi minunat dacă ar putea ști dinainte cât cablu e necesar între vârful stâlpului și punctul/punctele de ancorare? Din fericire, pot ști asta. Și o pot ști de vreo două mii cinci sute de ani. Se numește Teorema lui Pitagora și nu este o sofisticărie matematică aridă, ci o formulă extrem de simplă, dovadă că are, țineți-vă bine, nu mai puțin de 370 de demonstrații diferite!
Pe de altă parte, nu este ceva ce trebuie să știe doar inginerii, muncitorii care ridică un stâlp și bieții copii obligați de școală s-o învețe. Probabil i-ar descoperi mult mai ușor frumusețea și utilitatea dacă le-ar fi adusă în atenție așa cum încep aceste rânduri: întâi necesitatea și abia apoi soluția. Teorema lui Pitagora, ca și felul în care e construit Tabelul lui Mendeleev, ca și Legea lui Ohm țin de cultura generală și nu doar de bagajul unor specialități.
„Ca să înțeleg cum merge lumea”, cum spune personajul central din „Arta conversației”, de Ileana Vulpescu. Și mai țin de un concept teoretic la modă, dar practic neglijat de cei mai mulți dintre noi: educația continuă, de care vom încerca să ne ocupăm în această rubrică. Nu trebuie să încetăm niciodată să învățăm. Nu e nici o rușine să nu știi ceva; este în schimb jenant să nu încerci să afli.
