„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Universități din 13 țări la târgul online RIUF
Tradiționalul târg educațional RIUF (Romanian International University Fair) se va desfășura în această primăvară online, în 8 aprilie, cu prezența virtuală a peste 60 de universităţi din 13 ţări, printre care Marea Britanie, Olanda, Germania, Belgia, România.
Elevii și studenții români interesați să studieze în străinătate vor putea interacționa direct, prin video call sau prin chat, cu reprezentanţii universităților prezente în platforma online a târgului. De asemenea, vor putea descărca gratuit resurse cu privire la peste 6.000 de programe de licenţă, masterat şi doctorat din domenii precum Business, IT&Computer Science, Drept, Medicină, Asistenţă medicală, Management, Arte şi design, Marketing&PR.
Printre universitățile participante la târgul organizat pe www.riuf.ro se numără University of Sussex, Coventry University, University of Essex, KU Leuven, University of Groningen şi EICAR, The International Film&TV School, Paris. Și-au anunțat prezența la RIUF și universități care acceptă candidați cu media notelor la bacalaureat începând de la 7,5. Între acestea sunt: HAN University of Applied Sciences, Falmouth University sau Breda University of Applied Sciences. „Cei care caută informaţii despre studiul în România şi în străinătate au la dispoziţie ziua de 8 aprilie, între orele 12:00 şi 18:00, pentru a afla toate răspunsurile legate de procesul de admitere, taxe de şcolarizare, burse, surse de finanţare, viaţa în campus, suportul pe care îl au pentru a-şi maximiza şansele de admitere de la reprezentanţii direcţi ai universităţilor internaţionale şi de la consilierii educaţionali prezenţi la eveniment”, anunţă organizatorii, citați de Agerpres.



.jpg)