Domnitorul Matei Basarab (1632-1654) se considera urmaş al Basarabilor prin Sfântul Neagoe şi a fost revendicat drept strămoş de Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu Martirul. A fost ctitor de ţară, de biserici şi de cultură românească. Despre moştenirea lăsată ţării şi Bisericii de voievodul Matei Basarab ne-a vorbit prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei.
Stimate domnule director, din cronici aflăm că în timpul domniei lui Matei Basarab "Ţara Românească se bucura cu mic, cu mare şi da laudă lui Dumnezeu pentru domn bun şi avea pace şi odihnă despre toate părţile şi fieşte care avea hrană din destul". Iar Constantin Filipescu "Căpitanul" adaugă că "ţara iubea pe domn şi domnul pe ţară, pentru că era linişte în domnia lui". Ce a însemnat pentru Ţara Românească domnia lui Matei Basarab?
Un răspuns la această întrebare a dat şi poetul naţional Mihai Eminescu. El a socotit că domnia lui Matei Basarab reprezintă pentru Ţara Românească "cea mai însemnată domnie din veacul al XVII-lea". Şi să luăm aminte că veacul nu s-a încheiat fără domnia lui Şerban Cantacuzino (1678-1688), sub care s-a început "şantierul" traducerii Bibliei (a Vechiului şi Noului Testament) în limba română, ce avea să se desăvârşească, primind trup, aşa cum se ştie, în primele zile ale domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu.
Am numit astfel cel puţin două domnii din acelaşi veac, la fel de "grele" în cântarul istoriei. Şi totuşi... Matei Basarab, între 1632 şi 1654, a reuşit, în nici un sfert de veac, să reaşeze Ţara Românească pe un făgaş naţional. Dorinţa lui de a se reveni la vechile şi bunele obiceiuri ale ţării se schiţează încă din timpul luptelor pentru luarea domniei, dar se "materializează" în felul cum judecă şi condamnă stările de lucruri moştenite din primele trei decenii ale veacului al XVII-lea, la 27 noiembrie 1640: "Cându se întâmplă de stătură a fi mitropoliţi şi domnitori ţării, oameni streini nouă, nu cu lege sfântă, ce cu neamul, cu limba şi năravurile cele reale... Şi pre dânsa pustiind-o (ţara) nu se ruşinară nici se temură a atinge năravul lor cel rău şi de sfintele mănăstiri domneşti ale ţărei, ce îndrăzniră a călca obicealele mănăstirilor şi pravilele ctitorilor, domni bătrâni, ... a intra în blestemele lor cu orbitoarea mită...".
Curmarea acestei stări de lucruri pe de o parte, ce ţinea de primenirea şi tămăduirea sufletească a neamului său, dă valoare excepţională domniei lui Matei, un om echilibrat, profund credincios şi chivernisit în mânuirea averii Ţării Româneşti.
Apărarea hotarelor şi drepturilor ei în faţa lui Vasile Lupu, domnul Moldovei, întăreşte imaginea unui domn capabil şi foarte bun oştean, mereu treaz, mereu la datorie. Iată de ce "ţara iubea pe domn" şi "domnul iubea pe ţară", cum frumos şi adevărat zice Căpitanul Constantin Filipescu.
În ţara noastră, domnitorul Matei Basarab este pomenit drept cel mai mare ctitor de lăcaşuri sfinte. Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre moştenirea lăsată Bisericii Ortodoxe Române de acest voievod.
Într-adevăr, istoricul Constantin C. Giurescu este, dacă nu mă înşel, primul care în 1946, într-un volum omagial, "Prinos IPSS Nicodim, Patriarhul României, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de vârstă, 50 de ani de preoţie şi 7 ani de patriarhat", publică un studiu intitulat "Matei Basarab, cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru. Ştiri noi despre lăcaşurile lui".
Aici pledează ilustrul istoric pentru acest atribut extraordinar ce-l dăruieşte lui Matei Basarab. Acesta, fireşte, într-o altă epocă istorică, dar într-un timp pe jumătate faţă de Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnul Moldovei, a reuşit o operă bisericească absolut impresionantă. După "inventarul" făcut de Veniamin Nicolae în 1982 s-au înregistrat 31 de ctitorii noi, reclădiri şi reparaţii aparţinând lui Matei Basarab, apoi câteva peste hotarele Ţării Româneşti, în Bulgaria, Sfântul Munte Athos şi biserica de la Soveja, în Moldova. I se atribuie apoi 7 biserici ctitorite de marele voievod pentru a nu mai vorbi de cele 43 de biserici şi mănăstiri boiereşti ridicate în vremea sa şi 10 astfel de lăcaşe cu ctitori atribuiţi aceleiaşi domnii.
A fost cu adevărat cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru. Un ultim gând, şi faptă s-ar putea spune, în ceea ce ne priveşte faţă de subiectul acestei întrebări. Am avut şansa ca încă din 1970 să aflu la seminarul de istoria medie a României, condus de neuitatul profesor Gheorghe T. Ionescu de la Universitatea din Bucureşti, de existenţa la Măxineni, în judeţul Brăila, a ctitoriei lui Matei Basarab din 1636-â37, aflată în ruină.
În 1975 am ajuns la Muzeul Brăilei şi din 1976 am început cercetările aici pe rămăşiţele încă vii ale Măxinenilor. La peste 35 de ani am bucuria să văd aproape încheiate lucrările de restaurare la una din cele mai frumoase şi armonioase biserici ridicate de Matei Basarab, ce va fi sfinţită, cu ajutorul lui Dumnezeu, la 24 iunie 2013. Anul acesta ea a împlinit 375 de ani de existenţă.
Dincolo de preocupările administrative şi bisericeşti, Matei Basarab a manifestat şi o predispoziţie spre cultură, în special prin şcolile întemeiate şi tipografiile organizate. În ce măsură putem spune că Matei Basarab este şi ctitor de cultură românească?
Matei Basarab, voievodul şi domnul Ţării Româneşti, are o contribuţie dintre cele mai însemnate nu doar în viaţa spirituală a neamului românesc, prin opera sa ctitoricească în domeniul Bisericii româneşti. Cu Matei Basarab începe o operă de construcţie culturală generală ce avea să pregătească înfăptuirile lui Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.
Stilul vechi românesc în construcţiile civile şi religioase acum se plămădeşte pentru a deveni la sfârşit de veac XVII şi începutul celui următor stilul brâncovenesc. Fără mănăstirea de la Măxineni nu puteau exista nici Cotrocenii şi nici Sâmbăta de Sus.
Fără acumulările domniei lui Matei Vodă în privinţa tiparului nu se putea ajunge la Biblia lui Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Este suficient să amintim aici refacerea meşteşugului tiparului în Ţara Românească şi un episod strălucit îl constituie opera tipograficească a lui Meletie Macedoneanul în vremea cât a fost egumen la Mănăstirea Govora. Tipografia a fost mutată apoi la Mănăstirea Dealu. Să nu uităm însă şi tipografia de la Câmpulung. Peste tot sub Matei Basarab s-au tipărit 21 de titluri de cărţi de cult.
În domeniul atât de important, fundamental, al dreptului scris, tot de la Matei Basarab ne-a rămas "Îndreptarea legii" din anul 1652, operă pe care a apucat să o vadă ieşind de sub teascurile de la Târgovişte. Importanţa ei în cultura noastră a fost şi rămâne excepţională.
Întreaga moştenire culturală a vrednicului Matei aga din Brâncoveni, domnul Ţării Româneşti, poate fi rezumată în spusele unui anonim de la jumătatea veacului al XVII-lea: "Mai bun domn decât Mateiu Vodă n-au fost nici un domn".
