Când vorbeşti despre Constantin Brâncuşi nu poţi să laşi deoparte dorinţa unei reafirmări identitare, izvorâte de undeva din adâncul glasului nostru strămoşesc. La Târgu Jiu această stare de redescoperire identitară a rămas totdeauna vie, concentrându-se în permanenţă pe o axă, trasată cu măiestrie cu câteva decenii în urmă de marele nostru înaintaș: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului, intercalate mistic în viaţa liturgică de Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Despre moștenirea lăsată nouă de marele sculptor, ne-a vorbit profesorul Ion Mocioi, ermeneut al operei brâncușiene.
Domnule profesor Ion Mocioi, vă număraţi printre pasionaţii cercetători brâncuşieni din urbea pe care el însuşi a marcat-o cu aceste frumoase daruri ale Axei sale. Ce ne puteţi spune despre personalitatea celui supranumit „părinte al artei moderne”?
Constantin Brâncuşi (1876- 1957), sculptor român, părintele sculpturii moderne, a realizat un impresionant patrimoniu artistic, estimat la peste 720 de sculpturi, peste 420 de desene şi alte obiecte de interes cultural, de-a lungul a peste 50 de ani de activitate, impunând o nouă estetică privind operele de artă vizuală.
Universalitatea operei brâncuşiene are la bază specificul naţional al artei româneşti, recunoscută de istoricii şi criticii creaţiei sale, răspândită în muzeele mari şi în colecţii particulare din toate continentele. I s-au dedicat, pentru cunoaşterea vieţii şi operei sale, câteva mii de cărţi şi studii publicate în diverse limbi.
Brâncuşi este autorul unei noi gândiri despre creaţia artistică, aceea a esenţializării realităţii obiective în artă, preluată de marea majoritate a artiştilor din secolul XX şi de azi. Una dintre creaţiile sale, „Pasărea măiastră”, a fost considerată, într-un sondaj internaţional din anul 2000, drept cea mai importantă sculptură a secolului trecut, iar Coloana infinitului din Complexul sculptural de la Târgu-Jiu (1937-1938) a fost apreciată drept cea mai importantă sculptură din istoria artei sculpturale. Brâncuşi este apreciat ca geniu ce a participat la continua transformare a lumii. Este sărbătorit pretutindeni ca prestigios artist universal.
Privind cu ochii specialistului, cum regăsiţi moştenirea brâncuşiană din Cetatea de pe Jiu acum, la o sută de ani de la Marea Unire? Care ar fi principalele coordonate ermeneutice prin care operele sale de la Axă se leagă de istoricul eveniment?
În acest an, 2018, opera brâncuşiană „Coloana infinitului” de la Târgu-Jiu, împreună cu întregul ei ansamblu recunoscut, se integrează sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire a României, odată cu sărbătorirea a 80 de ani de la inaugurarea acestei capodopere (în octombrie). Parlamentul ţării a aprobat înfiinţarea la Târgu-Jiu a unui Muzeu Naţional de Artă Modernă şi Contemporană „Constantin Brâncuşi”, aflat în curs de realizare. Un congres internaţional „Constantin Brâncuşi” se va desfăşura la Târgu-Jiu în octombrie 2018 sub auspiciile celor mai înalte forumuri ale ţării. La începutul acestui secol, „Coloana infinitului” a fost restaurată, iar întregul ansamblu brâncuşian al acesteia a fost revizuit şi întreţinut de specialişti, printr-un anevoios efort naţional necesar.
O sinteză a creaţiei brâncuşiene poate fi subliniată în puţine cuvinte. Reţinem că Brâncuşi a susţinut ideile avangardei epocii sale, fără a se subordona vreunui curent artistic. A păstrat limitele artei realiste în operele pe care le-a creat pentru a transmite semenilor o „bucurie curată”. A folosit simbolul şi sugestia ca mijloace importante ale comunicării în artă. A introdus în sculptură teme noi, care sugerează înălţarea ca evoluţie şi mişcarea rapidă ca acţiune. A transformat materialitatea obiectelor din realitate şi acţiunea lor în idei şi noţiuni, în comunicarea esenţializării acestora. Astfel, zborul învinge teluricul, ca în „Pasărea măiastră”, „Ţestoasa zburătoare” şi „Coloana infinitului”, sau în „Peştele” care învinge mediul acvatic. „Zborul!, ah ce fericire!” spunea sculptorul la realizarea ultimei versiuni a variantei „Pasărea în văzduh”, de care s-a ocupat în toată viaţa sa, inspirat fiind de arta populară românească, rădăcină a operei sale.
Mai sunt şi alte teme de interes pe care le-am putea descoperi, la aceeaşi intensitate, în moştenirea lui Constantin Brâncuşi? Care ar fi acestea?
În întregimea ei, opera brâncuşiană a folosit puţine teme, dar conţinutul lor, urmărit evolutiv, a concentrat ideile de bază ale gândirii despre om, lume, viaţă, societate, muncă, eroism, dragoste, moarte şi viitor, idei aureolate de un puternic sentiment patriotic. Sinteza conţinutului operei create la Târgu-Jiu este un omagiu adus istoriei poporului român, eroilor lui, care continuu au luptat pentru libertate, pace şi o viaţă demnă prin marile ei virtuţi. Femeii şi copilului, Brâncuşi le-a dedicat opere de o deosebită frumuseţe. Transfigurarea chipului feminin în celebra sculptură „Domnişoara Pogany” reprezintă cel mai frumos portret dintre sculpturile dedicate femeii de-a lungul istoriei. „Supliciul” copilului din creaţia lui Brâncuşi este îndemnul artistului pentru grija faţă de tinerele generaţii, care preiau povara viitorului.
Toate creaţiile lui Brâncuşi sunt meditaţii profunde asupra omului şi faptelor sale, din care „numai acţiunea contează”.
Formele sculpturale pentru susţinerea ideilor l-au preocupat pe Brâncuşi pentru a fi cât mai sugestive. A descoperit forme artistice noi, între ele, cea mai nouă este forma ovoidului, folosită în mai multe sculpturi; ingenios este folosită şi în celebrul portret „Domnişoara Pogany”, ca formă a ochilor frumoşi şi a frumuseţii feminine.
Luate pe rând, cele trei elemente din „Calea Eroilor” reprezintă indiscutabil un mare tezaur lăsat de maestru posterităţii. Cum ar putea sau cum ar trebui să fie înţelese ele astăzi, prin ochii iubitorului de frumos şi în acelaşi timp ai iubitorului de sacru? Ce trebuie să ştim despre ele?
Ansamblul sculptural „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu este cea mai complexă dintre operele lui Brâncuşi. Are un conţinut ideatic bogat, revelat prin structura operelor cuprinse. Tema de bază a ansamblului este, desigur, eroismul, dar deopotrivă sunt susţinute şi teme care includ o gândire filosofică despre iubire şi realizarea în viaţă, despre libertate şi datorie, despre muncă şi jertfă.
Temele timpului şi istoriei unifică toate temele într-un omagiu adus omului şi vieţii sale. În ansamblul de la Târgu-Jiu sunt nu trei opere, ci patru: „Masa Tăcerii”, „Aleea Scaunelor”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana infinitului”.
Forma de bază care uneşte toate aceste opere într-un complex artistic, într-o capodoperă, este clepsidra. Un joc al numerelor de piese grupate susţine complexul de idei sugerate, strânse în „Coloana infinitului”. Sunt douăsprezece clepsidre cu formă rotundă, „Masa Tăcerii”, două rânduri pe orizontală de câte cincisprezece clepsidre grupate câte trei, cu forma pătrată, în „Aleea Scaunelor”, 16 cupluri umane pe faţa mare a arhidravei (ladă de zestre) „Porţii Sărutului” şi câte 4 cupluri pe faţa mică a arhidravei, care reprezintă un „dans al victoriei” pe un arc de triumf, şi 16 clepsidre grupate prin suprapunere verticală în „Coloana infinitului” ca simbol al generaţiilor, care cer iniţierea privitorului / receptorului acestor opere.
Coloana, constructiv (29 de metri înălţime, 29 tone în greutate), pare a fi formată din cincisprezece romboide şi două jumătăţi ale unei asemenea forme, dar în realitate cuprinde 42 clepsidre, reprezentând expresia aritmetică veche a simbolului perfecţiunii societăţii umane, căreia i se aduce un omagiu de netăgăduit, omul fiind purtătorul înţelepciunii pentru progres şi pace. „Monumentul păcii”, cum se numea ansamblul în presa târgujiană din 1937- 1938, este un strigăt către contemporani pentru a exclude războiul din viaţa societăţii, pentru îmbunătăţirea continuă a vieţii, sugerată de culoarea galbenă a „Coloanei infinitului” dorită de artistul creator care, în loc de explicaţii verbale, a spus numai atât: „Nici nu ştiţi voi ce vă las aici!” Ansamblul artistic, sinteză a operei lui Brâncuşi, este un dar lăsat ţării al cărei fiu este genialul creator al sculpturii moderne şi contemporane.
