Să fii medic într-o secţie unde vezi zilnic pacienţi cu accidente vasculare cerebrale, unde bolile se numesc Alzheimer sau Parkinson, nu e deloc uşor. Fiindcă ele pun pe om faţă în faţă cu probleme la care, atât timp cât a fost sănătos, nu s-a gândit. Aici moartea intră pe uşă odată cu tine, ca bolnav. Şi, aşa cum spunea Pascal, neputând vindeca moartea, cauţi să ameliorezi suferinţa celor care au nevoie de tine. Aceasta face şi dr. Inimioara Mihaela Cojocaru, medic primar neurolog, coordonator la Secţia Urgenţe Neurologie, Spitalul Clinic Colentina, care ne-a vorbit despre relaţia doctorului cu pacientul şi dificultăţile profesiei de medic.
Doamnă doctor, de ce credeţi că majoritatea personalului medical este de gen feminin?
Sufletul uman este ca un labirint plin de o multitudine de probleme. Expunerea problemelor de sănătate este o chestiune personală delicată, ce necesită un auditor care trebuie să aibă câteva calităţi esenţiale. Profilul medical implică în primul rând o apropiere mare de oamenii suferinzi, răbdare, migală, comunicare cu pacienţii, calităţi ce se întâlnesc mai frecvent la femei. În plus, femeile sunt mai apropiate de uman în ceea ce are el mai vulnerabil, mai sensibil. Sunt principalele motive care explică de ce majoritatea personalului sanitar este de gen feminin.
Cum aţi ales să urmaţi cariera medicală?
Nu a fost dificil de ales viitoarea profesiune. Părinţii mei au fost medici şi din copilărie am asistat la discuţii privind diverse cazuri, am admirat implicarea totală atât în rezolvarea problemelor medicale, cât şi în multe situaţii şi a unor aspecte sociale. Chiar şi în concedii, tot acestea erau principalele probleme despre care se discuta, se găseau peste tot în ţară probleme medicale. Astfel, dorind să alin suferinţa fizică a semenilor, am considerat că această profesie este foarte potrivită pentru mine. Urmând secţia reală (profil ştiinţific), participând la toate etapele olimpiadei naţionale de chimie, inclusiv la faza pe ţară, aveam astfel un drum pavat către admiterea la Facultatea de Medicină.
Cât la sută din medicină este ştiinţă, cât fler şi talent?
Medicina este o profesiune ce îmbină în mod armonios ştiinţa, tehnica şi un anumit lucru care nu se învaţă din cărţi, intuiţia de a pune un diagnostic bun. Deşi de departe s-ar părea că în medicină flerul şi talentul se află pe primul loc, în realitate însă raportul este invers. Consider că în medicină 90% este ştiinţă, restul fler şi talent, ceea ce deosebeşte pe unii medici de simplii tehnocraţi.
Pentru abordarea unui pacient e nevoie de har
Cum se realizează apropierea de cel bolnav?
Azi, deşi tehnologia avansată câştigă teren în domeniul medical, nimic nu poate înlocui comunicarea directă cu pacientul. Nu întotdeauna pacienţii îşi deschid sufletul în faţa medicului. Dialogul medicului cu pacientul este o adevărată artă. Problemele fiind uneori delicate, abordarea acestora necesită har.
Ce se întâmplă când nu se poate comunica cu cel suferind?
Există foarte multe situaţii în care medicul nu poate comunica cu pacienţii, mai ales cu cei care prezintă tulburări de limbaj sau ale stării de conştienţă, situaţii ce se aseamănă cu „scurtcircuite electrice“ ale creierului, determinând o „lume a celor care nu cuvântă“, o „lume a tăcerii“. În aceste situaţii, datele referitoare la modalitatea de debut a bolii, la antecedentele personale patologice, la tipurile de tratament urmate de pacient pot fi obţinute de la aparţinători. Rolul specialităţii noastre medicale este de a ameliora acest tip de patologie.
Dramele bolnavilor, o mare povară sufletească pe umerii medicilor
Ce înseamnă o gardă pentru secţia unde lucraţi?
Gărzile înseamnă o mare responsabilitate pornind de la selectarea cazurilor care necesită internare, a priorităţilor, indicarea investigaţiilor, urmărirea rezultatelor acestora, luarea deciziilor terapeutice, supravegherea evoluţiei pacienţilor nou-internaţi, cât şi a celor deja internaţi care prezintă agravări, comunicarea cu familiile pacienţilor. De asemenea, răspunsul prompt la solicitările altor clinici din spital unde pacienţii pot prezenta probleme neurologice acute sau cronice.
Faptul că sunteţi în permanentă legătură cu oamenii suferinzi vă face insensibilă la durere, sau dimpotrivă?
Întâlnirea zilnică cu suferinţa oamenilor m-a sensibilizat foarte mult, participând afectiv la toate dramele şi tragediile pacienţilor, la care se adaugă şi cele ale familiilor acestora. Este o mare povară sufletească. În acelaşi timp, aş putea spune că această stare a reuşit să făurească adevărate „stalactite şi stalagmite“, citând expresia poetului Panait Cernea, ce m-au susţinut şi astfel am putut să-mi ajut în continuare semenii.
Medicina se învaţă din cărţi, dar mai ales la patul bolnavului, sub atenţia unui profesor. În medicină e nevoie de modele, de repere care să-ţi ghideze viaţa. Mai există acestea astăzi?
Formarea profesională a unui medic necesită foarte multă muncă şi renunţări. Este alegerea fiecăruia de a nu da greş în această profesiune, de a fi permanent informat cu noutăţile apărute, de a le pune în practică; întotdeauna este nevoie de modelul „maestrului“, aşa cum au avut şi predecesorii noştri. Maeştrii mai există încă, dar trebuie să ai şansa să-i întâlneşti.
Rolul medicului - promovarea vieţii
Care sunt satisfacţiile în munca pe care o desfăşuraţi?
Ameliorarea stării pacienţilor este indiscutabil cea mai mare satisfacţie, alături de bucuria celor din jur. Apoi, îmi place când mă salută pe stradă foştii pacienţi sau familiile acestora, felicitările de Paşti şi de Crăciun, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, mulţumirile verbale ale familiilor celor trecuţi în lumea drepţilor. De asemenea, mă bucur de munca în echipă alături de rezidenţi şi de personalul medical auxiliar fără de care nu se pot desfăşura activităţile zilnice.
Cum putem promova o cultură a vieţii în România? Ce rol poate avea medicul creştin în modelarea şi ghidarea conştiinţei publice?
Marele pianist Arthur Rubinstein afirma la împlinirea vârstei de 90 ani: „Mulţumesc Providenţei pentru că mi-a oferit marele dar care se numeşte viaţă“. Este unul din rolurile medicilor ca prin mijloace cât mai active de prevenire a bolilor, precum şi prin tratarea acestora să promoveze cultura vieţii în România. Rolul medicului creştin este de a trezi continuu conştiinţa publică să susţină păstrarea vieţii, participând chiar şi după moartea pacientului prin donarea organelor la salvarea altor vieţi. În acelaşi timp, medicul trebuie să participe mai activ la activităţile de informare a populaţiei privind rolul benefic al donării de organe.
