Trezirea sufletului este precum tânjirea după soare a plantei ce se află în pământ. Aceasta iese la suprafață și se îndreaptă instinctiv către soare, știe că în lumină poate să-și facă fotosinteza, să
Demnitate, frățietate creștină și conlucrare românească în Italia
În perioada 27-29 ianuarie, o delegaţie a Patriarhiei Române s-a aflat în oraşul italian Amalfi pentru a primi un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Apostol Andrei pentru Catedrala Naţională. Odorul preţios a fost primit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Reşedinţa Patriarhală în ajunul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi. În cadrul emisiunii „Viaţa Cetăţii” difuzată de Radio TRINITAS în 30 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Siluan a vorbit despre relațiile dintre Episcopia Ortodoxă Română a Italiei şi Biserica Romano-Catolică, precum și despre recunoașterea oficială a eparhiei româneşti de către statul italian.
Atunci când sfinții aduc binecuvântarea lor peste lucrarea noastră omenească, simțim harul lui Dumnezeu, care se pogoară peste noi. Și cred că acest lucru îl simțim cu toții atunci când vedem că, iată, sfinții ne unesc și cu această ocazie avem ocazia să ne închinăm și Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Îl vom cinsti cu mai multă evlavie prin sfintele sale moaște la Catedrala Națională. Vă rugăm, Preasfinția Voastră, să ne spuneți câteva cuvinte despre momentul acesta de la Amalfi, din Italia, unde ați primit sfintele moaște. Care a fost contextul oferirii acestora?
Moaștele Sfântului Apostol Andrei se află la Amalfi din anul 1208. Ele au fost aduse acolo după Cruciada a IV-a, când a fost cucerit Constantinopolul, și de atunci încoace sunt venerate în locul acesta, într-o bazilică foarte frumoasă, cu o serie de scări destul de abrupte, care sunt din tuf vulcanic și care sunt bătătorite de mii și mii de credincioși care vin să se închine la partea din spate, la ceafa Sfântului Andrei, care este expusă într-un relicvar foarte frumos și într-un spațiu care cuprinde mai multe moaște de la sfinți. Pe de altă parte, vin să se închine şi în cripta acestei bazilici de la Amalfi, unde se află o parte din restul osemintelor Sfântului Apostol Andrei. Din fericire, chiar din anul 2008 și începând mai ales cu anul 2009, an de an am organizat pelerinaje în cadrul Episcopiei noastre la bazilica de la Amalfi, unde cu îngăduința eclesiarhului de acolo, Don Antonie Porpora, și, bineînțeles, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Orazio Soricelli, putem să slujim Dumnezeiasca Liturghie în prezența raclei cu sfintele moaște ale Sfântului Andrei. Această legătură frumoasă care a continuat, care s-a întreținut, pe de altă parte dinspre Patriarhia noastră, a dus la momentul acesta în care, iată, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am primit privilegiul, onoarea de a face parte, împreună cu cei trei reprezentanți de la București, dintr-o delegație care să primească o parte din sfintele moaște ale Sfântului Apostol Andrei - chiar este vorba de o parte din rotulă, din câte ni s-a spus, deci care a atins pământul de atâtea ori înaintea Mântuitorului Hristos și înaintea Preasfintei Treimi pentru mijlocire rugătoare către lume a Sfântului care este ocrotitorul nostru, Ocrotitorul României, ocrotitorul Catedralei Naționale, și de la care, iată, s-a primit, cu binecuvântarea arhiepiscopului de la Amalfi, acest fragment de sfinte moaște, într-un cadru foarte frumos, pentru că în obiceiul latin se slujește misa, liturghia latină, seara, de la 18:30. Deși era o zi din cursul săptămânii și destul de rece, bazilica de la Amalfi s-a umplut, a fost o slujire chiar foarte festivă, pentru că se aniversa și se sărbătorea regăsirea capului Sfântului Andrei, care o perioadă s-a pierdut. A fost o liturghie pontificală, o misă pontificală, la sfârșitul căreia vicarul general al Arhiepiscopiei, mandatat de către Arhiepiscopul Orazio Soricelli, după citirea unui document în limba latină și respectiv traducerea lui în limba română, a oferit acest fragment de sfinte moaște pentru a se duce la București și pentru a se așeza în Catedrala Națională, începând cu luna octombrie, de la sfințire încolo, pentru a fi venerate. A fost un moment de mare bucurie și un moment deosebit, mai ales că la sfârșit am constatat că erau și români de acolo, din localitate, care au participat, și erau foarte, foarte bucuroși că sfintele moaște au ieșit într-o procesiune la sfârșit până pe esplanada bazilicii, de unde, de obicei, se binecuvântează orașul și se binecuvântează marea, care se află la foarte mică distanță. Iar racla, cu partea din capul Sfântului Andrei, a fost purtată chiar de clericii noştri, care erau prezenți acolo, și clerici din zonă, de la Napoli și de la Salerno și de la Roma, care, iată, s-au învrednicit să ducă pe umeri racla cu o parte din capul Sfântului Andrei, iar partea din rotulă, care ni s-a dăruit, a participat de asemenea la această procesiune. După care, în cripta de la Amalfi, s-a extras din mormântul în care se află așezate celelalte părți din moaștele Sfântului Andrei un lichid într-o sticluță specială și care se numește mană, ca și în cazul mormântului Sfântului Ierarh Nicolae, și care se colectează apoi pe vată și se dăruiește celor care sunt prezenți, care cântă cântări tradiționale dedicate Sfântului Andrei într-un mod foarte frumos. Și toată comunitatea, toți cei prezenți cântau acest cântec adresat Sfântului Andrei. A fost un moment de mare binecuvântare, de mare bucurie și plin de har.
Așadar, Preasfinția Voastră, Sfântul Apostol Andrei este cinstit în mod deosebit nu doar la noi în țară, ci și în alte locuri, cum este și Amalfi!
Desigur! Sfântul Andrei este foarte iubit, foarte iubit la Amalfi. Și se vedea că oamenii nu cântau de pe o foaie cântecul pe care îl cântau Sfântului Apostol Andrei, erau prinși în această cântare din inimă și cu evlavie și este o bucurie să vedem că sfinții ne așază împreună. Uneori noi avem rezerve față de cei care nu sunt de aceeași confesiune cu noi și simțim aceasta câteodată dinspre cei care vin din țară sau care ne întâlnesc în țară, dar trebuie să înțelegem că evlavia față de sfinți, așa cum a fost primită evlavia unei femei păcătoase față de Domnul Hristos, sau cererea unei femei canaanence îndurerate de boala fetei ei, sau cererea unui sutaș roman păgân pentru servitorul lui, înseamnă că Dumnezeul nostru Se raportează la noi după inimă și după conștiință și după felul în care ne deschidem unii față de ceilalți și ne deschidem față de El. Sinceritatea și credința, pe care a lăudat-o în cazul sutașului sau chiar în cazul canaanencei Domnul Hristos, arată că noi avem nevoie să ne deschidem la o perspectivă care depășește puțin ograda noastră, în care credem că Domnul Dumnezeul nostru este un monopol pe Care nu mai are voie să-L atingă nimeni fără acordul nostru. Și e o bucurie să se vadă că sfinții sunt cinstiți și sunt prețuiți și sunt respectați și sunt păstrați cu mare evlavie. Și lucrul acesta, desigur, nu-l judecăm noi, dar Dumnezeu îl binecuvântează și este bineplăcut lui Dumnezeu să vadă că sfinții Lui sunt cinstiți. Cu atât mai mult cu cât, iată, înspre țara noastră și înspre poporul nostru care a primit lumina Sfintei Evanghelii prin gura Sfântului Andrei și a ucenicilor lui se întoarce un fragment din moaștele sale. Este un lucru foarte frumos și foarte plăcut, pe care trebuie să-l prețuim la adevărata lui valoare și să-i prețuim și pe cei prin intermediul cărora ne-au venit aceste sfinte moaște.
Acest eveniment al oferirii și primirii moaștelor Sfântului Apostol Andrei arată, Preasfinția Voastră, și o bună relație pe care o are Biserica Ortodoxă Română cu Biserica Catolică, relație care s-a arătat de-a lungul timpului și în oferirea atâtor lăcașuri de cult. Care este, ca să spunem așa, în momentul de față, conlucrarea dintre Biserica Ortodoxă Română - Episcopia Ortodoxă Română a Italiei - și Biserica din Italia catolică?
Noi avem în Italia un raport privilegiat cu Biserica Catolică, un raport de respect reciproc, care se întâmplă în condiții de demnitate, dar și de frățietate creștină și de conlucrare în tot ce se poate spre binele comunității. Și este bine de știut că o foarte bună parte din comunitățile noastre, adică peste 200 din 300 de parohii beneficiază de comodat gratuit pentru o biserică. Adică biserica este încredințată în mod exclusiv comunității noastre pe temelia unui comodat gratuit, semnat de episcopul care dă biserica și de subsemnatul, în calitate de chiriarh al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, și pentru care nu se plătește nici un fel de chirie. Se plătește doar consumul. Lucrul acesta este cu totul deosebit, ținând cont de condițiile în care, în alte țări, în Germania, în Marea Britanie sau în alte locuri, se plătesc chirii de ordinul miilor de euro sau miilor de lire sterline. Privilegiul acesta de a încredința altcuiva un bun de așa mare preț ca o biserică, pe care au construit-o strămoșii tăi, este un gest de mare încredere și de mare deschidere și de mare bunătate creștină. Și noi ne rugăm totdeauna „pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcașului acesta”. Și câteodată mă întreb: dacă Dumnezeu dorește „ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoașterea adevărului să vină”, nu creează condiții în istorie în care, prin mijlocirea unora, să mântuiască și pe alții? Și eu cred că cei care s-au jertfit acum sute de ani pentru zidirea unui sfânt lăcaș, închinat Dumnezeului pe care ei Îl mărturisesc și cum Îl mărturisesc în rânduiala lor, jertfa aceasta nu a putut să nu fie bineplăcută înaintea lui Dumnezeu - de exemplu o biserică închinată Maicii Domnului sau unui sfânt mucenic, unei mucenițe - și, în felul acesta, iată că Dumnezeu în istorie recuperează uneori și încredințează un lăcaș ca acesta în mâinile noastre, ca noi să-l primim de-a gata. Că dacă îl construim poate însemna sute și sute de mii de euro, sau un milion, sau milioane de euro, pe care noi nu trebuie să-i dăm. Și nu plătim nici măcar o chirie, nu câștigă nimic de pe urma acestui împrumut cei care ne pun la dispoziție bisericile, ci se bucură să vadă că ele nu se deteriorează sau chiar, uneori, noi am restructurat în mod substanțial biserici pe care le-am preluat în condiții foarte precare. Și am făcut curățenie sau am refăcut pavajul sau zugrăveala sau acoperișul. Și întreținem aceste bunuri și iată că anul trecut am primit unul din aceste bunuri, pe care noi îl întreținem, l-am primit donație. Donație! Gratuit - la Faenza, și urmează, cu ajutorul lui Dumnezeu, lângă Mantova, la Tripoli, să primim din nou o bisericuță în care deja slujim de douăzeci de ani. Și ni se dă donație.
Bineînțeles că gândurile pot să zboare uneori, din anumite direcții în care bate vântul contrar, spre ideea că cine știe ce compromisuri se pot face în spatele acestor lucruri sau cine știe ce ni se cere în schimbul acestor beneficii. Ni se cere să păstrăm lucrurile acelea cu sfințenie, să le respectăm, să nu le schimbăm destinația și, mai mult, să păstrăm cinstirea sfântului respectiv - adică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Sfântului Mucenic cutare sau a Sfintei Mucenițe cutare, cărora le-au fost încredințate respectivele biserici. Acesta este compromisul pe care noi îl facem. Și dacă acesta este un compromis neplăcut lui Dumnezeu, atunci vom vedea. Deci aceasta înseamnă frățietate creștinească, și iată că raporturile acestea de respect și de bună înțelegere au dus în multe cazuri și la primire de sfinte moaște. Nu am contribuit noi în mod substanțial la primirea moaștelor Sfântului Andrei, dar cred că și relațiile bune pe care le-am cultivat, de cel puțin douăzeci de ani, dar de cincizeci de ani - căci anul acesta împlinim cincizeci de ani de prezență pastorală și de slujire pastorală în Italia prin parohia de la Milano, care a început în anul 1975 prin părintele Traian Valdman -, toate aceste bune relații au dus la crearea unei atmosfere de încredere, de înțelegere și de respect reciproc.
Preasfinția Voastră, nu doar bune relații cu Bisericia Catolică din Italia, dar, iată, relații bune și cu autoritățile din Italia. Zilele trecute a fost o știre legată de faptul că Episcopia Ortodoxă Română a Italiei devine cult oficial în Peninsula Italică. Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre acest acord.
Iată, și în plan social, și în plan instituțional, Biserica noastră lucrează, și a lucrat, cum spuneam, de zeci de ani în urmă, pentru că preoții noștri, care au venit în Italia au avut un raport și cu primarul și cu chestorul și cu prefectul din zona respectivă. Au fost diferite întruniri, au fost diferite situații în care s-a cerut o părere din partea Bisericii noastre. Deja din 2006 Episcopia noastră a fost invitată să participe la editarea unei carte a valorilor cetățenești în Italia, prin intermediul Ministerului de Interne (al Italiei, n.r.). Și împreună cu ministrul de interne Amato, care ne-a spus atunci că mama lui este îngrijită de o româncă, am fost invitat ca singur reprezentant al uneia dintre jurisdicțiile ortodoxe din Italia - pentru că am participat la redactarea acestei carte a valorilor cetățenești în Italia, în care te implici să respecți niște principii de cetățenie, dar și de valori creștine pe pământul Italiei -, am fost invitat să semnez această cartă, în prezența ministrului de interne. Și noi de atunci am început, prin Direcția Centrală de la Ministerul de Interne, un raport în vederea recunoașterii juridice, care este primul pas. Și această recunoaștere juridică s-a întâmplat în anul 2011, cu decret prezidențial și după aprobarea în Consiliul de Miniștri, care era condus de Silvio Berlusconi, care între timp a trecut la Domnul. Ministrul de interne era de orientare Liga Nordului din Italia, care înseamnă rezervă față de străini, Maroni, care și el a trecut la Domnul între timp, și președintele Italiei, Giorgio Napolitano, care era de sorginte comunistă - toţi au subscris la acest demers de recunoaștere juridică, în care în prealabil toate parohiile noastre au fost verificate din toate punctele de vedere, mai ales din punct de vedere financiar - inclusiv clericii noștri au fost verificați - și s-a cerut aviz din partea chestorilor, a prefecturilor Italiei și a diocezelor catolice. Și ni s-a spus la Direcția Centrală că nici măcar un aviz negativ nu s-a primit la solicitarea aceea, în care noi ajunsesem la vremea respectivă la aproape 200 de parohii. Și iată că pe temeiul acestei recunoașteri juridice, prin decret prezidențial, a instituției Diocesi Ortodossa Romena d’Italia (Episcopia Ortodoxă Română a Italiei), am început demersurile pentru recunoașterea deplină prin înțelegere - sau intesa, sau acord - cu statul italian, care s-a redactat în 26 de articole prin mai multe întâlniri bilaterale între o comisie interministerială desemnată de Guvern și o comisie a Episcopiei noastre, cu specialiști, cu juriști și așa mai departe, cu toți cei care sunt pregătiți în acest domeniu. Și s-a ajuns la redactarea acestui text, care s-a rectificat de mai multe ori, un travaliu care a durat peste treisprezece ani și care, în momentul de față, a ajuns la finalitate. Adică, secretarul general al Guvernului, Mantovano, a fost desemnat să pună sigla, să își pună semnătura la finalul acestui document de 26 de articole, alături de care am pus semnătura mea ca reprezentant legal al Episcopiei în fața statului italian, urmând ca acest text să se prezinte în Consiliul de Miniștri în următoarele săptămâni ca să desemneze, să mandateze pe președintele ei, în cazul de față Giorgia Meloni, să semneze această înțelegere, acest acord, cu Episcopia Ortodoxă Română. Iar el stipulează felul în care statul italian înțelege, se raportează, în colaborarea lui, în recunoașterea lui, față de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. Documentul acesta va fi trimis apoi ca proiect de lege spre Parlament pentru aprobare. Și, în momentul respectiv, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, acest text va deveni legea cu numărul cutare, care stipulează raportul dintre statul italian și Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
Trebuie să spunem însă că un rol important în acest demers l-a avut și Guvernul României, care a avut în februarie anul trecut o ședință comună de guvern cu Guvernul Italiei - domnul prim-ministru Ciolacu s-a implicat în mod direct în acest demers. De asemenea, Ambasada noastră - ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, s-a implicat în mod concret și direct în sprijinirea acestor demersuri. Pentru toate acestea le mulțumim și, bineînțeles, Îi mulțumim lui Dumnezeu că s-a ajuns la acest deziderat, pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a susținut și l-a sprijinit de la bun început și, bineînțeles, îi revin toate mulțumirile și toată gratitudinea și respectul nostru pentru această împlinire. Este, deci, o împlinire de împreună- lucrare, în care jertfelnicia preoților, a preoteselor și a tuturor celor care sunt în țesutul social al Italiei au dus numele bun și au creat, la locul de muncă sau unde se află ei, credibilitate în societatea italiană. Acestea ne-au adus pe toți în punctul de împlinire și de așezare normală în realitatea socială și instituțională italiană.