„Este esenţial să ai un preot pentru bolnavi“

În ultimii ani, la spitalele din România au fost înfiinţate posturi de preot, amenajându-se capele sau chiar construindu-se biserici pentru asistenţa religioasă a bolnavilor. La Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi, unde sunt internaţi bolnavi cu afecţiuni psihice grave, preoţii misionari angajaţi sunt de câţiva ani prezenţi printre bolnavi, pentru a răspunde nevoilor spirituale ale acestora. Am stat de vorbă cu managerul general al spitalului, medicul Călin Scripcariu, pentru a vedea care este rolul preotului într-un spital de psihiatrie şi cum ajută acesta personalul medical de aici.

Cât de necesară este prezenţa unui preot într-un spital de psihiatrie?

Spitalele de psihiatrie au câteva particularităţi, care le disting de celelalte unităţi medicale. Faptul că bolnavii internaţi în astfel de spitale au traume psihice, mai mult sau mai puţin grave, este principala deosebire faţă de restul pacienţilor din alte unităţi. Lucrând cu partea interioară, psihică şi chiar spirituală a omului, este evident faptul că nu trebuie să lipsească din tratament aceste leacuri spirituale, dacă le pot numi aşa. Este esenţial să ai un preot pentru bolnavi. Prin harul pe care îl are, preotul oferă oaza de linişte de care ei au nevoie. De fapt, cu toţii avem nevoie de aceasta. Slujbele religioase, rugăciunile citite şi chiar simpla prezenţă a preotului în saloanele pacienţilor fac uneori minuni. Putem vorbi, aşadar, de un „tratament religios, spiritual“.

Ajută prezenţa preotului în saloanele bolnavilor?

Am asistat de multe ori la situaţii în care bolnavii erau foarte agitaţi şi nu ştiam ce să le mai facem pentru a-i linişti. Mulţi erau în fazele critice ale bolii şi tratamentul medical nu avea efecte imediate. Atunci, am apelat la preotul care era în acea unitate, iar dacă nu era preot în acel spital, era chemat preotul de la cea mai apropiată biserică. Să ştiţi că simpla apariţie a preotului a liniştit pe bolnavi. Desigur, nu pot spune că a făcut minuni acel preot, dar a ajutat prin prezenţa sa spirituală, prin haina care impune respect şi care îţi aduce o stare interioară bună. Chiar dacă nu are discernământ, aceasta însemnând capacitatea de apreciere a faptelor sale şi de evaluare a riscurilor, bolnavul poate percepe în mod pozitiv prezenţa preotului.

„Se simt fericiţi în acele momente“

Cum explicaţi, ca medic, aceste efecte?

Este un proces firesc. credinţa a constituit întotdeauna un loc de refugiu pentru om, momentele de spiritualitate fiind, poate, singurele în care putea fi cu el însuşi. Şi asta în prezenţa preotului şi a lui Dumnezeu. Acest lucru este înrădăcinat de milenii în spiritualitatea poporului nostru şi are locul lui în sufletul fiecăruia, în structura psihică a fiecărui om. Credinţa şi nevoia de spiritualitate se află în fiecare dintre noi, ca moştenire de la înaintaşi. Am putea spune că este ca o moştenire genetică. Începutul şi sfârşitul vieţii sunt marcate de preot, de Biserică. Aceasta şi pentru cei sănătoşi, dar şi pentru cei bolnavi psihic. Cu toţii avem un locaş interior al nostru, foarte sensibil, care are legături cu sistemul nervos. De aceea, în momentele de rugăciune, în timpul slujbelor oficiate de preot, această parte a creierului suferă modificări pozitive, atât în ceea ce priveşte boala psihică a persoanei respective, cât şi a stării de spirit. Se simt fericiţi în acele momente.

Poate un preot să ajute la tratarea unei afecţiuni psihice?

Graniţa dintre normalitate şi boală este foarte relativă în viziunea psihiatrilor. Majoritatea oamenilor au o problemă pe fond psihic, cauzată de un lucru nedorit. De aceea, cred că preotul are un rol important în astfel de cazuri, prin misiunea sa, prin sfaturile pe care le poate da, prin apropierea de Dumnezeu, pe care o mijloceşte. Pe de altă parte, nu ştiu cum priveşte Biserica această problemă a bolilor psihice sau dacă se consideră că pot fi „tratate“ prin preoţi. Cu siguranţă bolile psihice grave, excluzând aici „problemele“ de care am vorbit mai înainte, cu care toţi ne confruntăm la un moment dat, sunt tratate de specialişti, de medicii psihiatri, cu medicamentaţia şi tratamentul adecvate. Dar şi în astfel de cazuri cred că preotul poate ajuta. Însă tratamentul medical este indispensabil.

S-au organizat în trecut câteva excursii la mănăstiri cu bolnavii de la Spitalul „Socola“. Sunt binevenite astfel de ieşiri?

Impactul pe care l-au avut aceste excursii la mănăstiri asupa bolnavilor din spitalul nostru se vede atunci când aceştia, la vizita medicală, sar în braţele medicilor care i-au însoţit în acele excursii şi îi întreabă când va fi următoarea ieşire. Pentru ei, astfel de evenimente sunt mai mult decât o sărbătoare. Le dau culoare vieţii. În viitor vom continua aceste excursii, pentru că ne ajută pe noi, în munca noastră, dar cel mai mult pe bolnavi. Îi linişteşte.

„Treptat, ea devine o boală psihică“

Fanatismul religios este o afecţiune psihică?

Iniţial, nu este o problemă psihică. Treptat, ea devine o boală psihică. În experienţa mea în medicina legală am întâlnit şi cazuri de fanatism religios. Din punctul meu de vedere, există diferenţe între creştinism, unde cazurile de fanatism sunt reduse, şi islamism, unde majoritatea adepţilor sunt crescuţi cu arma în mână. Copiii sunt îndoctrinaţi cu diferite lucruri de genul „viaţa n-are sens“, „nu trebuie să trăieşti în mizerie“ şi singurul sacrificiu suprem este pentru credinţa lor. Pe un fond social precar şi cu aceste îndoctrinări, se ajunge la suicid şi terorism. Şi în creştinism s-a greşit pe undeva. În rândurile noastre au fost primite unele persoane care sufereau de unele boli psihice, dar care păreau sănătoase. Pe parcurs, aceste afecţiuni, pe fondul unui misticism periculos, aceste afecţiuni s-au agravat. Astfel se explică incidentele care au fost şi în Biserica noastră. Una este credinţa pură, privită ca sprijin al omului în perioadele dificile ale vieţii, şi alta este credinţa ca obsesie, care degenerează în acţiuni antisociale.

La intrarea în cler, ar fi benefic un examen psihiatric?

Nu cred că este necesar un examen psihiatric. Cred că un examen psihologic este suficient. Pentru orice angajare, pe lângă examenele specifice, se dă şi un astfel de examen. Activitatea cu sufletul omului poate modifica şi pe specialist. Este un teren alunecos, abstract. Multe dintre aceste activităţi îşi pot pune amprenta pe cel care le exercită. Sunt cazuri de medici psihiatri care încep să aibă afecţiuni psihice. Cred că este valabil şi pentru preoţi, care lucrează cu sufletele oamenilor. Trebuie să aibă un psihic puternic.