Icoana unui praznic al Bisericii este, dacă vreți, precum sinteza unui tratat voluminos, pe care ne-ar fi aproape imposibil să-l parcurgem în întregime, căci ne vorbește despre profunzimea tainelor Iconomiei dumnezeiești. Icoana ne oferă chintesența sărbătorii, ne dă gustul prăznuirii ei, ne indică apofatismul evenimentului istoric, ni-l descrie în detaliu prin culoare și simboluri cărora trebuie să le aflăm rostul. Pentru a gusta din bogăția tainelor icoanei Înălțării Domnului, am purtat un dialog cu unul dintre cei mai cunoscuți iconologi, părintele Nikolai Ozolin, profesor la Institutul „Saint-Serge” din Paris.
Părinte profesor, din ce secol datează primele icoane ale sărbătorii Înălțării Domnului și ce semnificații teologice dezvăluie bogăția acestei reprezentări?
Compoziția icoanei Înălțării Domnului își are originea în jurul secolului al VI-lea. Una dintre particularitățile ei este faptul că în partea de jos se află grupul Sfinților Apostoli, cu Maica Domnului în mijloc. Este foarte important ca ea să se afle acolo, precum este la fel de important ca ea să nu fie reprezentată în icoana Cincizecimii. Din păcate, sunt foarte multe icoane în care ea apare în centru, ceea ce nu corespunde deloc iconografiei tradiționale a Bisericii, căci evenimentul central al icoanei Cincizecimii este pogorârea Sfântului Duh, care dă naștere apostolicității Bisericii. Aici, Maica Domnului nu este reprezentată nu pentru că nu o respectăm și nu o iubim suficient, ci pentru că, în șirul icoanelor revelației neotestamentare, ultima icoană în care ea apare este cea a Înălțării Domnului, căci viața pământească a Mântuitorului a fost posibilă datorită ei. Această icoană ne arată cum se termină viața pământească a Mântuitorului, Care dispare înălțându-Se la cer. Aici, Maica Domnului se află în centrul icoanei, cu mâinile ridicate în semn de rugăciune. Și Apostolii sunt acolo. Ea nu se află în reprezentarea iconografică a Cincizecimii, căci dacă ar fi nu ar putea decât să prezideze; aici este vorba despre lucrarea personală a Sfântului Duh.
Icoana Înălțării este cea care închide timpul prezenței fizice pe pământ a Celei de-a doua Persoane a Preasfintei Treimi. Aici găsim numeroase aspecte: cel eclesial-comunitar, prin Sfinții Apostoli reuniți în jurul Maicii Domnului, apoi pe Hristos în slavă, căci Înălțarea este preaslăvirea Fiului lui Dumnezeu. Pe toate acestea însă trebuie să le vedem având în minte așteptarea pogorârii Duhului Sfânt.
Care este sensul teologic al centralității Maicii Domnului în această reprezentare iconografică?
Este foarte simplu. Hristos Se înalță la cer cu Trupul omenesc pe care ea I l-a dat. Înălțarea este ceva cu totul minunat, pentru că ea deschide cerurile pentru natura omenească, iar aceasta din urmă, în Persoana lui Hristos, se așază de-a dreapta Tatălui. Icoana Înălțării este și o imagine a Bisericii, în care Maica Domnului ocupă un loc cu totul aparte între sfinți.
De ce în majoritatea icoanelor Înălțării Domnului doar Mântuitorul, Maica Domnului și îngerii au aureole, în timp ce Apostolii nu au?
Este așa pentru că ne aflăm înainte de Cincizecime. Aureola vine odată cu limbile de foc ale Sfântului Duh. Acest fapt poate fi explicat doar așa: Sfinții Apostoli nu au aureole pentru a sublinia că Hristos Se înalță pentru a le trimite pe Duhul Sfânt. Există icoane în care ei apar și cu aureole, însă consider că ideea iconografului de a nu le pune încă aureole în icoana Înălțării Domnului a fost una foarte bună. Sfințenia este un dar pe care Capul Bisericii îl oferă la Cincizecime, zece zile mai târziu.
Cum este exprimată bucuria Apostolilor în această icoană? Ce simbolizează ridicarea mâinilor de către Maica Domnului și Apostoli și privirea lor orientată către cer?
Reprezentarea este foarte bogată. Faptul că Maica Domnului are mâinile ridicate arată gestul rugăciunii. Această poziție ne-o înfățișează pe Maica Domnului ca rugătoare. Iconograful nu putea găsi ceva mai bun pentru acel moment: Hristos Se înalță la cer, Maica Domnului se ruga, iar Sfinții Apostoli au diferite atitudini. În cazul celor din urmă, stilul este destul de liber, dar totdeauna plin de seriozitate, căci această imagine trebuie să inspire la rugăciune, aici nefiind vorba despre un extaz nebun, străin Ortodoxiei. Totul trebuie ne să inspire la rugăciune.
