Dumnezeu are un mod subtil de a Se descoperi oamenilor, iar uneori lucrarea Lui este atât de tainică încât evenimentele de pe parcursul a zeci de ani nu dau de bănuit nimic până când, dintr-odată, aceasta este revelată complet, direct și profund. O astfel de poveste de viață are și Petru Johansson (Per Johansson, cum se numea înainte de primirea Botezului ortodox), un suedez convertit la Ortodoxie, după mulți ani de căutări lăuntrice, îndrăgostit de România și care vorbește perfect limba noastră. Deși s-a născut în Malmö, Suedia, încă din studenție i-a atras atenția România, o țară din sud-estul Europei, pe atunci comunistă, despre care nu se știau prea multe în nordul Europei. Tot atunci avea să înceapă și lucrarea tainică a Domnului, desfășurată pe parcursul a zeci de ani, care a culminat cu Botezul ortodox în anul 2022.
V-ați născut într-o țară luterană, dar ulterior ați devenit catolic și mai apoi ortodox. Când au început căutările dumneavoastră?
Într-adevăr, m-am născut luteran și am fost botezat în Biserica Suedeză, care este o biserică luterană. Când eram copil, mergeam în fiecare duminică la biserică alături de sora mea mai mare și ne făcea plăcere. Nu eram forțați să participăm, deoarece părinții noștri, chiar dacă erau creștini, nu mergeau la biserică fiindcă bunicii mei au fost baptiști și penticostali, iar părinții mei se săturaseră de toate interdicțiile ce le-au fost impuse, tot ce era frumos fiind considerat păcat în acele culte. Mă bucur totuși că pe noi ne-au trimis la biserică pentru că am învățat câte ceva și ne-a plăcut.
Mai târziu, prin anii ‘70, după vârsta de 14 ani, nu am mai avut contact cu Biserica Suedeză. Nu am mai participat la activitățile din Biserica Luterană pentru că nu am avut credință și am considerat că nu mai are rost să rămân într-o asociație dacă nu sunt activ și am ieșit. Dar în anii ‘80 am avut un amic care mergea la biserică și m-a întrebat și pe mine dacă vreau să merg cu el. Deși ne duceam tot la biserica luterană, am început să simt că nu mai vreau acolo așa că am început să caut o biserică și am ajuns la cea catolică, unde am avut o mai mare chemare. Nu cunoșteam pe nimeni și mă duceam singur la slujbele din biserica catolică. Cumva am simțit că are o mai mare legătură cu istoria țării mele, pentru că la început noi toți eram catolici, când a ajuns creștinismul în nordul Europei noi am devenit catolici, apoi după Reformă, luterani. Niciodată nu mi-a plăcut ideea de Reformă pentru că au fost demolate și stricate toate bisericile catolice și n-am avut libertate religioasă timp de 300-400 de ani după ce a fost adoptat luteranismul. Pe vremuri, era o abatere atât de gravă să te convertești la catolicism, încât se pedepsea și cu moartea.
A fost frumos în biserica catolică, am fost primit bine și preotul de acolo s-a bucurat când i-am spus că vreau să trec la catolicism. În 1982 a avut loc o mică ceremonie în Joia Mare și așa am trecut la catolicism, unde am rămas până în 2021.
Vorbiți limba română precum un cetățean al acestei țări. Cum a apărut apropierea dumneavoastră față de România?
În 1977, pe când aveam 24 de ani, în Suedia se organizau excursii cu avionul în diferite țări din estul Europei. Așa am găsit o excursie din Malmö direct spre Constanța, la mare, în timpul verii. Atunci am stat o săptămână în care am cunoscut o mulțime de oameni prietenoși. Românii erau foarte curioși să vadă cine suntem, de unde venim, era foarte lesne să te împrietenești cu ei, doar că exista o mică problemă legată de limbă, pentru că eu nu știam româna, era mai greu să ne înțelegem. Am întâlnit un băiat numit Horia, care vorbea germană și cum înțelegeam și eu puțină germană, am reușit să povestim destul de multe. Am rămas prieteni după această experiență și ne trimiteam scrisori, diverse colete, iar eu mergeam în fiecare an în România și chiar l-am invitat și pe el de două ori în Suedia și a primit pașaport să vină. Era interesant pentru că pe vremuri nu era atât de ușor să călătorești din România în Occident.
Odată cu prima vizită în România, a apărut și interesul pentru a învăța limba. La facultatea unde studiam era și un curs de limba română pentru începători și așa am început. Era un șoc pentru colegii mei că vreau să învăț româna, pentru că nu era o limbă de circulație internațională, dar mie mi-a plăcut. Singurul loc din Suedia unde se studia limba română la acea vreme era la Lund, unde învățam și eu, fiind predată de o profesoară din Norvegia care studiase în România. La început era puțin greu, pentru că studiam literatura, dar nu aveam dicționar, însă prietenii mei din România mi-au trimis dicționare care să mă ajute și am acordat o mare atenție studiului individual. Chiar dacă învățam gramatica, era aproape imposibil să exersez partea de vorbire, pentru că nu aveam cu cine. În 1985 am văzut un anunț de recrutare la o agenție de turism, care căuta personal pentru sezonul de vară de la Mamaia. Am aplicat și am fost acceptat, lucrând acolo 4 luni, fiindcă în fiecare săptămână veneau avioane cu turiști suedezi. Acele luni în România m-au ajutat să învăț să vorbesc în limba română și să-mi fac mulți prieteni.
„M-am bucurat că urma să primesc această taină”
Ce v-a determinat să reluați căutările spirituale astfel încât să ajungeți la Ortodoxie?
Am simțit că nu mai pot continua. La catolici nu poți să alegi în ce parohie vrei să mergi, ci ești membru al celei de unde locuiești. Astfel că eu am fost atribuit unei parohii unde erau mulți polonezi și, odată, am mers cu gândul să mă spovedesc, iar preotul m-a întrebat dacă voi face acest lucru în poloneză sau în suedeză. Evident că nu vorbeam limba poloneză și atunci mi-a zis că lui îi e greu să înțeleagă suedeza, dar până la urmă ne-am descurcat. Totuși, după aceea mi-am dat seama că eu, în țara mea fiind, nu mă pot spovedi cum trebuie în limba mea, biserica catolică nefiind una națională, ci universală. Atunci a apărut gândul că dacă ar fi trebuit să mă spovedesc în limba română nu ar fi fost nici o problemă pentru mine.
I-am povestit întâmplarea unei cunoștințe din România, al cărei tată fusese pe vremuri preot ortodox în Suedia. Ea m-a îndemnat să vorbesc cu Episcopul Macarie despre dorința mea de a mă spovedi. Mie nu-mi venea să cred ce sfat îmi dădea. Cum să vorbesc eu cu un episcop, mi se părea ceva imposibil, deci am lăsat lucrurile așa. Însă, fără să știu, ea a vorbit cu acesta pentru mine și după scurt timp am primit un SMS în limba suedeză de la un părinte român din regiunea mea în care mi-a scris că este pregătit să mă asculte, dacă vreau să vorbesc cu cineva. Atunci am răspuns imediat în limba română că îmi doresc să vorbim, iar el m-a invitat la biserica unde slujea și așa a început drumul meu spre Biserica Ortodoxă. Acest eveniment s-a întâmplat în anul 2021 și, fiind încă pandemie, numărul participanților la slujbe era restricționat, astfel încât în prima duminică după conversație nu am putut să merg, dar în următoarea m-am dus la Sfânta Liturghie. Atât de bine am fost primit, încât simțeam că nimic nu mi-e străin, oamenii erau calzi și am continuat să merg și în următoarele 2-3 luni la slujba de duminică. Am simțit că acolo este locul meu și i-am spus părintelui că vreau să mă convertesc la Ortodoxie. După o discuție cu părintele și realizarea formalităților necesare de ieșire din Biserica Catolică, i-am scris episcopului, iar după o scurtă perioadă de timp, preotul de la biserica unde mergeam mi-a spus că acesta a binecuvântat ca eu să fiu botezat și urma să ne pregătim pentru botez.
Nu știam că voi fi botezat, pentru că atunci când mă convertisem la catolicism, ei ceruseră doar certificatul de botez de când eram copil. Atunci părintele mi-a explicat cât de important este ca botezul să fie făcut corect și valabil, iar eu m-am bucurat că urma să primesc această taină.
Cum a fost ziua Botezului pentru dumneavoastră?
După o jumătate de an de când am primit binecuvântarea, a avut loc Sfântul Botez la Copenhaga, pentru că era necesară o cristelniță mare, care se găsește doar în orașele foarte mari din Țările Nordice. Botezul meu a avut loc pe 2 ianuarie 2022, dimineața devreme, la ora 7:00, înainte de Sfânta Liturghie de duminică. Biserica era plină cu o mulțime de oameni. Cămașa de botez îmi fusese dăruită din România, de la un părinte de la Mănăstirea Radu Vodă, iar pregătirea pentru primirea Sfintei Taine mi-a fost făcută de către preotul din Suedia, dar cu toate acestea aveam emoții pentru acea zi.
Mai ales, îmi era teamă cum va fi trecerea graniței din Suedia în Danemarca, deoarece erau restricțiile din cauza pandemiei. Nu știam sigur dacă voi putea intra sau nu, aveam certificatul cu mine, dar ce să vezi!, atunci nu a fost nici un control.
Odată ajuns la biserică, l-am întâlnit pe părintele Iustin, cel care avea să-mi devină și duhovnic. Acesta s-a ocupat de pregătirea mea în acea dimineață pentru marele eveniment. Momentul botezului a fost ceva profund, o experiență vie. La botez am primit numele de Petru. Este greu de explicat, dar am simțit că multe lucruri s-au schimbat. La un an după botez, i-am scris episcopului și i-am spus că eu nu știam cât de frumoasă este Ortodoxia, e cu totul diferită de celelalte. De exemplu, relația credincioșilor cu duhovnicii din Biserica Catolică și din cea Ortodoxă este total diferită. Nu pot spune că la catolici nu erau buni, dar exista o barieră, o distanță, pe când aici dacă trece o săptămână și nu am vorbit cu duhovnicul meu, îmi trimite un mesaj, mă întreabă cum sunt. Prima dată mi se părea ciudat să-mi scrie un părinte așa, aparent fără motiv, pentru că nu eram obișnuit cu această căldură.
O lucrare tainică a Domnului
Cum s-a schimbat România, de când ați văzut-o prima dată şi până astăzi?
În anii ‘70 era bine, se găseau de toate la restaurante și situația era una mai bună, din punctul meu de vedere, ca turist, dar apoi în anii ‘80 lucrurile au început să se înrăutățească. Țin minte că venisem la hotel, dintr-o excursie în Bulgaria, și tot personalul era agitat, primiseră ordin să închidă totul la ora 22:00, dar nimeni nu știa ce se întâmplă. Sperau că în 2-3 zile totul va reveni la normal, dar nu a mai fost așa până la Revoluție, fapt ce i-a afectat și pe turiștii noștri, cărora li se părea de acum plictisitor. În ‘87 am fost ultima dată în România, înainte de Revoluție, dar atmosfera era deprimantă, la alimentară nu găsisem decât o bucată de slănină într-un colț, în rest nimic. Apoi am venit în anul 1993 când totul era diferit după Revoluție, iar în 2001 am avut ocazia să studiez limba română un an la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a fost un an foarte frumos. Iar ultima dată, am vizitat România de sărbătorile de iarnă în 2007, după care am făcut o pauză de 15 ani. Anul trecut, în martie am vizitat din nou România și mi-am dat seama cât de mult s-a schimbat în bine. De la atitudinea oamenilor, care sunt mai calzi, mai prietenoși, față de cum erau în anii ‘80 și în anii 2000, la atmosfera generală. Îmi place că găsești biserici unde se face Sfânta Liturghie zilnic. Am fost la București, la o biserică, și preotul de acolo chiar m-a servit cu cafea, am stat de vorbă și, dacă a văzut că știu și să citesc bine în română, m-a lăsat să citesc la strană. Îmi place această căldură.
În final, ne-ați putea spune cum arată Ortodoxia în Suedia?
Eu personal mă simt foarte bine. Atunci când am ajuns la parohia din Lund, unde merg și acum, le-am spus celorlalți enoriași, după câteva săptămâni de participat la slujbele din parohie, că deși eu sunt în țara mea, sunt străin, dar ei mi-au spus că nu este așa, că nu mă văd ca pe un străin, ci ca pe unul de-al lor. Am fost bine primit și acceptat în comunitate. Am fost zeci de ani la catolici, dar acolo era diferit. Exista și la ei un fel de agapă după Liturghia de duminică, dar când mergeai acolo erai tot singur dacă nu se nimerea să întâlnești vreo cunoștință, pe când aici nu este așa. Chiar îmi era teamă să ajung duminica mai devreme la biserică să nu cumva să fiu rugat să citesc Apostolul la slujbă, dar aici, la ortodocși, încă de pe vremea când nu eram botezat, de abia așteptam să mă roage preotul să citesc ceva. Mi s-a părut ciudat cum înainte trebuia să citesc în suedeză, dar îmi era teamă, și acum că citesc în română, nu am nici o frică. Acum în Suedia comunitatea este destul de mare pentru că sunt mulți români, este frumos, atât doar că foarte puține parohii au biserica lor, iar noi, de pildă, închiriem pentru câteva ore o biserică de la dominicani, se face Sfânta Liturghie duminica și apoi agapa, iar comunitatea noastră este în creștere. Și mai sunt și suedezi care vin, dar și greci. La noi la biserică, spunem Tatăl Nostru în română, suedeză și greacă. Ne bucurăm când ne vedem și ținem unii la alții, este diferit față de cum era înainte când nu eram ortodox. Chiar m-am gândit după Botez că nu a fost doar o întâmplare că am plecat în România și că am învățat limba română. Pentru că, dacă nu ar fi fost așa, poate astăzi nu mai eram ortodox. Căile Domnului sunt nebănuite și simt că a existat un plan de Sus, așa a călăuzit Domnul. Totul s-a întâmplat la momentul potrivit. Eu am fost încă din anii ‘70 în România, dar nu mi-a trecut prin cap să mă convertesc până când nu a sosit momentul. Eram în România, vizitam mănăstiri, mai cumpăram și icoane sau cărți religioase, dar nu m-am gândit nici o clipă la a deveni ortodox. E interesant, m-am întrebat și eu de ce. Dar totul a fost planul lui Dumnezeu, convertirea mea a început acum mulți, mulți ani, dar nu am fost conștient de ea. A fost un plan al lui Dumnezeu Care m-a călăuzit pe acest drum. Pentru mine, limba română este o limbă sfântă, pentru că prin ea am ajuns la Biserica Ortodoxă. Astfel, se vede lucrarea tainică a Domnului în viețile oamenilor și felul în care Acesta ne cheamă pe fiecare la cunoașterea Adevărului.
