Locul unde Dumnezeu nu vorbește limba română

Interviu cu PS loan, Episcop al Covasnei și Harghitei. „În unele localități românul este, ca să mă exprim poetic, o floare rară”. „Sunt sate din care a plecat și medicul, și polițistul, și învățătorul, iar preotul a rămas ultimul purtător de grai și de tricolor în aceste parohii”. „A trebuit să cerșesc, să bat pe la tot felul de porți ale înaltelor curți românești ca să putem face biserici și mănăstiri în această zonă”.

Un preot a mers într-o zi la o episcopie. Evident, îl căuta pe episcopul locului căruia dorea să-i ceară ajutorul într-o problemă. A intrat în curtea episcopiei. Acolo a văzut un călugăr. Purta o rasă gri, părul de culoarea cenușei atârna într-o coadă dezordonată. Săpa în grădină călugărul. „Pe cine căutați?”, a fost întrebat preotul nostru. „Aș dori să primesc un cuvânt de folos de la Preasfințitul Părinte al acestui loc” , a răspuns cu îndrăzneală preotul. „Păi veniți mâine. La ora aceasta omul pe care îl căutați se odihnește!” , i-a spus călugărul. Și preotul a revenit a doua zi, căci problema lui era arzătoare. În scaunul episcopal l-a găsit însă pe călugărul grădinar. Sunteți convinși că aceasta este o pildă din Pateric?! Ei bine, nu. Numele preotului care ne-a povestit întâmplarea nu are mare importanță. Episcopul este nimeni altul decât Preasințitul loan al Covasnei și Harghitei. Îl puteți întâlni duminica cutreierând bisericile „de zid” , dar și „umane” ale eparhiei sale. Atunci când nu slujește cântă la strană la Catedrala din Miercurea Ciuc.

Pentru a-l cunoaște pe vlădica loan am considerat că este mai nimerit să-i străbatem într-un interviu eparhia pe care o îngrijește 25 din 24 de ore.

Conduceți o eparhie a­parte, în care românii și apoi credincioșii orto­docși sunt o minoritate. Care sunt particularitățile Episcopiei Covas­nei și Harghitei?

Preotul de aici își con­duce viața după aceleași norme ale Bisericii noastre Ortodoxe. Însă ogorul pe care lucreză preoții din a­ceastă zonă a țării este diferit față de cel din restul spațiului românesc. În une­le localități românul este, ca să mă exprim poetic, o floare rară. Mergi pe la 10­-15 case și poate abia gă­sești o familie de români sau poate o familie mixtă. Și poate abia mai afli un român care încă mai știe să vorbească puțin în limba română. Uite de aceea preoții din aceasta zonă trebuie să țină cont în pastorația lor de toate elementele specifice. Mereu am gândit - dacă întâlnești un român care vorbește foarte, foarte greu româ­nește, niciodată nu trebuie să-l privești ca pe un român de o clasă inferi­oară. Aceasta i-a fost viața, nu a părăsit acest spațiu. Deși au fost multe necazuri și dureri care au trecut peste el, a stat aici lipit de Carpați și de pământul moșilor lui.

„Să nu fie slujitorul altarului cerșetor în satul lui”

Să înțelegem că preoții se confruntă cu dificul­tăți care țin de graiul ce­lor pe care îi păstoresc...

O, aceasta este una din­tre puținele probleme. Ve­deți, a trebuit să ne adap­tăm. Majoritatea parohi­ilor au un număr destul de mic de credincioși. Avem parohii și cu 28 de suflete și am rânduit câte un preot care merge duminica și în sărbători pentru a sluji. Avem parohii atât de mici încât am fost nevoiți să le acoperim cu profesori de religie. I-am hirotonit. Așa că își desfășoară activi­tatea zilnică la școală, iar duminica și în sărbătorile de peste săptămână sunt la biserică. Acești preoți profesori de religie trăiesc în comunități foarte mici și îi cercetează îndeaproape pe oameni.

În parohiile unde sunt 30 de familii avem deja preoți stabiliți cu familile lor, așa cum se obișnuiește. Dar și aceștia duc un trai destul de greu, dintr-un salariu foarte mic. Vedeți, acești preoți nu prea au șanse să-și facă un salariu integral. Știți, doar o parte din salariul preotului vine de la stat. De multe ori am făcut inițiative la Gu­vernul României ca măcar pentru parohiile sărace, nu doar din eparhia noastră, ci și din alte zone ale țării să se asigure un venit decent. Sunt sate din care a plecat și medicul, și polițistul, și învățătorul.

Iată că preotul a rămas ultimul purtător de grai și de tricolor în aceste parohii.

Sunt situații delicate în care preotul poate juca cel mai important rol într-o co­munitate. Ați văzut vremurile indundațiilor. Preo­ții au fost în mijlocul oame­nilor și au mobilizat con­siliile parohiale, comitetele de femei - au hrănit toate acele suflete aflate în suferință.

Nu s-a gândit preotul - „vai de mine, cum o să hră­nim 300 - 400 de oameni. A zis imediat - lele Dumitră, adu repede oalele aici, pu­ne fasole la fiert și hrănim sufletele acestea. Până a venit Crucea Roșie și alte organisme, preotul și cei de lângă el au avut grijă de copii și bătrâni.

Preotul este acela care face legătura între Cer și pământ. Bietul preot îi duce pe oameni în fiecare duminică la Sfânta Bise­rică acolo unde, cu cine te întâlnești - chiar cu Dum­nezeu! Cum vă spuneam, o comunitate fără preot nu se mai poate numi comuni­tate. De aceea trebuie aju­tate parohiile sărace. Și nu sunt multe. Să fie poate 3.000 de astfel de comu­nități în toată țara, în care statul ar trebui să ajute preotul, să aibă din ce trăi. Să nu fie slujitorul altaru­lui cerșetor în satul lui.

„Cum ne-am pomenit, așa să avem slujba”

Spuneați că este greu să mai găsești români care își știu limba. Cum slu­jesc în situația aceasta preoții?

Sunt câteva localități în care, într-adevăr, oamenii știu să mai cânte doar în limba română. A vorbi în română e mai greu pentru ei. Mai comunică în limba lor doar la biserică. Chiar dacă pe stradă, în satul lor sau chiar în familie vorbesc limba maghiară, totuși vor să vorbească cu Dumnezeu în limba română. De aceea doresc să aibă preot român, care să le facă slujba așa cum s-au obișnuit din moși. Spun în graiul lor: „Cum ne-am pomenit, așa să a­ vem slujba, înmormânta­rea, botezul”. Așa că vin la biserică și deși nu mai știu să vorbească foarte bine românește, cântă toate răs­punsurile la slujbă în cel mai dulce grai românesc.

„Au fost biserici din care am mâncat mure...”

Deși este o bijuterie, Ca­tedrala episcopală în care slujiți are dimensiunile unei biserici obișnuite din zona Moldovei. Cât de greu se înălță o biserică în acest colț de țară?

Aici cel mai greu a fost să refacem bisericile. Au fost biserici din care am mâncat mure. Biserică din care am mâncat corcodușe. Știți termenul acesta atât de modern - sponsor. Sunt zone în țară în care au atâția sponsori, încât aproa­pe câteodată preotul alege dintre ei. Ori eu m-am bu­curat când credincioșii au avut puterea economică să dea măcar hrană muncito­rilor pe care i-am pus să re­pare biserica. A trebuit să cerșesc, să bat pe la tot felul de porți ale înaltelor curți românești ca să pu­tem face biserici și mănăs­tiri în această zonă.

Când predica se ofilește...

Într-o eparhie în care se ridică atât de greu bise­rici, Preasfinția Voastră încurajați preoții să facă o enormă misiune social-filantropică. În iarna aceasta au împărțit lem­ne pentru foc familiilor nevoiașe. De ce puneți atât de mult accent pe aspectul social-filantropic al pastorației?

Dacă învățătura noas­tră din fața Sfântului Altar nu rodește în ajutorarea aproapelui înseamnă că avem un preot care ține o predică teologică, fru­moasă. Dar acesta nu este decât asemenea unui copac plin de flori, plin de cuvinte alese. Aceste predici, idei pe care preotul le emite în numele lui Dumnezeu tre­ buie să se concretizeze. Altfel, acel cuvânt nu a fost decât o floare foarte fru­moasă care se ofilește după ce preotul iese din biserică. Într-adevăr, preotul pe care îl vedem atât de semeț în aura lui sacerdotală în fața altarului trebuie să ia cu sine ceea ce a predicat. Altfel este ca și un pom care a înflorit frumos, dar la prima adiere de vânt i s-au scuturat florile și a rămas, probabil, mai departe, ver­de. Vedeți, despre acest lu­cru a vorbit Mântuitorul lisus Hristos când a oferit „exemplul” smochinului ne­ roditor.

„Facem parte din aceeași mare familie umană ca și parteneri de dialog”

Din câte am observat, sărăcia pe care o împărțiți în acest colț de țară nu are naționalitate...

Nu am făcut niciodată deosebire între săracul român, săracul maghiar sau țigan. Din ianuarie și până acum am distribuit peste 3.000 de conserve fa­miliilor care nu se pot de­plasa. Nu s-a pus problema limbii. Chiar dacă avem graiuri diferite, toți suntem fii ai lui Dumnezeu, facem parte din aceeași mare fa­milie umană ca și parte­neri de dialog.

Ați locuit mulți ani în Ierusalim, acolo unde conviețuiesc trei mari re­ligii. Este cu mult di­ferită situația de acolo de cea din acest colț de Românie unde conviețu­iesc oameni de naționali­tăți diferite?

Experiența de la Ieru­salim este și ea deosebită. Acolo am găsit familii mixte, româno-israeliene. Eram singurul preot român în tot Israelul și am fost de la botez, până la înmormân­tări în asemenea familii mixte. Am rămas foarte impresionat de modul în care fiecare respecta reli­gia soțului. Și aici avem situații de căsătorie mixte. Unele funcționează binișor, dar majoritatea nu funcțio­nează bine. Sunt foarte multe cazuri în care pro­blemele sunt foarte deli­cate și din cauza identității culturale, însă nu am in­terzis niciodată căsătoriile mixte.

„Să-i mai lăsăm lui Hristos această viză Schengen pentru Europa”

Credeți că integrarea în Uniunea Europeană va schimba perspectiva în această zonă?

În principiu intrarea în Uniunea Europeană va detensiona relațiile inter-umane în toată Europa. Știm cât de tensionate au fost relațiile în Europa în timpul celui de-al doilea război mondial și după aceea în perioada războiu­lui rece. Problema princi­pală este alta: cât va mai sta Dumnezeu în Europa? Aici este marea problemă pentru noi ortodocșii ca și creștini autentici. Vedem astăzi că deșertul Saharei este mai mic decât marile deșerturi din lumea așa-zis civilizată, europeană. Ob­servăm cât cuprinde deșer­turi urbane imense. Noi suntem niște pete frumos colorate în geografia spiri­tuală și culturală a Euro­pei. Să vedem dacă vom putea prin ceea ce facem, prin credința noastră să îl mai ținem pe Dumnezeu în Europa. Să nu-L expul­zăm, deși vânturile pusti­irii bat foarte puternic. Îmi doresc ca Dumnezeu să facă din noi, din români, un popor al său și cred că are o dragoste deosebită față de cei ce trăiesc în Carpați. Să dea Domnul ca și prin noi Dumnezeu să mai rămână în Europa. Să-i mai lăsăm lui Hristos această viză Schengen pentru Europa.