Mai rare veștile bune. Iată de ce ne-am bucurat aflând că Eugen Dan Drăgoi, compozitor gălățean, conferenţiar doctor la Facultatea de Arte din Galaţi şi dirijor la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „N. Leonard”, a câștigat recent Premiul I (Absolute Winner) la secţiunea Muzică pentru teatru, din cadrul Film Music Contest 2020, cu concurenţi din toată lumea și un juriu prestigios. Am stat de vorbă cu muzicianul, al cărui tată este preotul Eugen Drăgoi, pe care am avut plăcerea să-l cunoaștem.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest premiu?
Este o mare bucurie, pe de o parte, datorită aprecierilor unui juriu alcătuit din profesioniști cu un palmares impresionant și, pe de altă parte, pentru șansa de a-mi include muzica în cadrul unui spectacol la Teatrul de Stat din Košice, în Slovacia.
Cât și cum a contat, în cariera, dar și în viața dumneavoastră, educația pe care ați primit-o?
Cei „45 de ani de-acasă” spun foarte mult despre rolul educației religioase și culturale. Am început studiul viorii la 4 ani, am crescut într-o familie în care răsunau armonios cântece religioase, arii și coruri celebre din opere și operete. Am fost „îngrădit” doar de rafturile de bibliotecă și de nemărginirea icoanelor pe care le colecționa bunica. Pentru a vorbi despre educația primită în Seminarul Teologic gălățean și, mai apoi, la Universitatea Națională de Muzică din București, ar fi nevoie de mult spațiu. Reușitele sunt ecouri ale acestor repere.
Tatăl dumneavoastră nu este doar preot, ci și un om cu rezultate remarcabile în domeniul cultural, editorial, profesoral - cât de mult v-a influențat, încurajat, ajutat?
În primul rând prin puterea exemplului. Tatăl meu, pasionat de muzică, a dirijat cor, mi-a fost profesor de psaltică la Seminarul „Sfântul Andrei” din Galați și a compus câteva lucrări pentru corul Catedralei Arhiepiscopale. La premiera uneia dintre ele, „Colindă dobrogeană”, am avut un mic solo, pe când eram elev în clasa a VI-a. Făcând un fericit arc peste timp, menționez că anul trecut s-au împlinit 20 de ani de când, la chemarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, am preluat corul Catedralei Arhiepiscopale din Galați. Erudiția tatălui meu, remarcabila discreție și tactul pedagogic nativ, în conlucrare cu smerenia mamei mele, totodată o fire extrem de hotărâtă, sunt factori determinanți în formarea mea.
Ce fel de muzică scrieți?
Activitatea în domeniul muzicii de teatru, musical și multimedia m-a provocat să abordez aproape toate genurile muzicale. Dacă se identifică un personaj cu un anumit gen muzical, reliefarea lui trebuie făcută utilizând genul respectiv. Așadar, am abordat lucrări corale, de muzică psaltică, vocal-simfonice, muzică de cameră, balet, muzică pop, rock, jazz, spectacole de musical, scurtmetraje etc. Mărturisesc că nu aș fi putut face atâtea lucruri dacă nu aș fi beneficiat de înțelegerea soției și a fiicei mele, dat fiind că activitatea și costurile echipamentelor mi-au adăugat multe absențe la programul familiei și tot atâtea „notificări” în carnețelul cu datorii. Un merit aparte îl au regizorii care m-au pus în valoare, dar mai ales producătorii de spectacole, directori de teatre, realizatori radio și TV din țară și străinătate, care m-au sprijinit și promovat.
„Deasupra scenei, o licărire din zâmbetul maeștrilor mei care mă veghează de Sus”
Fiica dumneavoastră vă urmează în vocația artistică. Spuneți-ne câteva cuvinte despre talentul ei.
Maria, fiica mea, este studentă în anul II la UNATC - Regie de film. Moștenind creativitatea de la mine și discernământul de la soția mea, Mirela, și-a găsit drumul într-un domeniu extrem de solicitant. Cu examenul de anul I, scurtmetrajul „Crezi că-i grav?”, a fost premiată anul trecut, în cadrul „Bucharest International Dance Film Festival”, de primul președinte al Walt Disney, Peter Schneider (producătorul filmelor „Regele leu”, „Mica sirenă”, „Frumoasa și bestia” etc.). În 2018, în urma unui clip în care își prezenta câteva idei despre calitatea educației, a fost invitată și premiată, la Washington, de fundația internațională „Global Co Lab Network”.
Breasla compozitorilor este mult mai puțin cunoscută decât altele. Dincolo de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, se poate vorbi despre o comunitate? Compozitorii comunică între ei, sunt prieteni, colaborează?
Am mulți prieteni compozitori, producători, orchestratori, ingineri de sunet, alături de care am realizat proiecte dragi sufletului meu. În domeniul muzicii asistate de computer am avut șansa uriașă a colaborării, pe câteva proiecte, cu regretatul compozitor Adrian Enescu, de la care am învățat enorm. Recunoscător până în Rai le sunt și maeștrilor arhid. Sebastian Barbu Bucur și prof. univ. Petre Crăciun, dar și profesorilor de a căror întâlnire, față către față, mă bucur nespus. De la aceste personalități am învățat demnitatea de a înmulți darurile muzicale primite de la Hristos!
Sunteți și cadru didactic. Ce fel de elevi și studenți aveți?
Atât la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galați, cât și la Facultatea de Arte a Universității „Dunărea de Jos”, am privilegiul să lucrez cu tineri care au vocație. În învățământul vocațional, misiunea profesorului este să transforme cât mai mulți elevi sau studenți în ucenici, dacă vrea să nu rămână la stadiul de cadru didactic. Elevilor și studenților le dai note și le închei medii. Ucenicilor le deschizi calea de a-și înmulți darurile primite de la Dumnezeu. Pe elevi îi notezi în cataloage. Pe ucenici îi notezi pe „tablele inimii” și îi însoțești în toate întristările și bucuriile lor profesionale și umane. Am șansa de a avea câțiva ucenici, ceea ce mă încurajează să continui să mă perfecționez în misiunea de dascăl.
Ce satisfacții v-a adus calitatea de dirijor?
Satisfacția facilitării comuniunii dintre artiști, public și, în momentele artistice bune, satisfacția de a zări deasupra scenei o licărire din zâmbetul maeștrilor mei care mă veghează de Sus.
Cum ați traversat - personal și profesional -perioada aceasta, cu Covidul?
Dacă nu m-ar mistui dorul de a-mi îmbrățișa colegii, publicul, elevii și studenții, aș mai rămâne în casă mulți ani. Mai ales că învățământul on-line mi-a adus acasă fiica din București, prilej numai bun pentru câteva proiecte, pe care le-am și început. Un compozitor nu se poate simți izolat atât timp cât Dumnezeu îi bate în geamul imaginației clipă de clipă. Ce poate fi mai frumos decât să scrii după dictare, atunci când îți dictează Hristos? Din păcate, scrisul meu este mult prea stângaci la cât de frumoasă este vocea Lui.
