Părintele Costel Vânătoru: „În cercetare avem nevoie întotdeauna de Revelație!”

Preotul Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice București, este directorul Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău, pe care a înființat-o în 2019. De trei decenii slujește semenilor în Catedrala Arhiepiscopală veche „Adormirea Maicii Domnului” din oraș și de 38 de ani este duhovnic al... plantelor. Luminat de revelație, conduce prin potopul prezentului o veritabilă arcă a lui Noe în care a încărcat spre salvare miliarde de semințe „semănate” de Dumnezeu peste țara aceasta în ziua a treia a Creației. 

Părinte, ce este „Banca” pe care o conduceți?

O instituție strategică pentru România, care are misiunea de a păstra semințe de plante autohtone pe termen mediu și lung și de a le pune la dispoziția cultivatorilor disponibili. O activitate dificilă, deoarece semințele își pierd autenticitatea dacă nu sunt păstrate în condiții optime. Vorbim de un patrimoniu genetic național inestimabil, greu de cuantificat în bani, de resursa genetică vegetală care a fost „semănată” de Dumnezeu peste țara aceasta, șlefuită de stră­moșii și moșii noștri și de cercetarea românească. Din perspectivă teologică, o putem asemăna cu o mică Arcă a lui Noe, în care se păstrează resursele expuse la mari pericole, pe care trebuie să le salvăm. Cel mai mare dintre ele constituindu-l omul, prin neglijența sau prin indiferența lui. Apoi schimbările climatice, importurile de semințe, bolile și dăunătorii, substanțele chimice care alterează mesajul genetic și plantele invazive.

Când ați realizat că puteți fi părinte deopotrivă pentru oameni și pentru plante?

În tinerețe. În copilărie, îmi doream să mă fac preot. Dar regimul comunist nu mi-a permis acest lucru. A fost o mare durere în sufletul meu, mai ales că mama spera ca măcar unul dintre cei patru copii ai săi să slujească lui Dumnezeu. Am urmat liceul de horticultură, am făcut apoi studii de specialitate în domeniu „lipin­du-mă” foarte mult de plante. După 1990, cu ajutorul vrednicului de pomenire Epifanie Norocel, Arhi­episcopul Buzăului și Vrancei, pe care îl întâlnisem în copilărie, am absolvit Teologia, devenind slujitor la vechea Catedrală Episcopală din Buzău în 1996, preot duhovnic și îndrumător pentru aproximativ 700 de tineri can­didați la preoție, timp de 20 de ani.

Cum împliniți relația între „a crede” și „a cerceta”?

Nu fac decât să respect cuvântul Scripturii și învățăturile Sfinților Părinți. Sintagma „Crede și nu cerceta” promovată de comuniști a fost un act fals, ten­dențios, la adresa Bisericii. Sfânta Scriptură ne îndeamnă „Caută și vei afla”, „Bate și ți se va deschide”. Practic, suntem chemați să cercetăm, să clădim, să muncim, să nu îngropăm talanții dăruiți de Dumnezeu, ci să-i înmulțim. Plantele pe care le-a lăsat Creatorul au un rost pe pământ. Noi trebuie să avem înțelepciunea de a descoperi acest rost, de a păstra și iubi plantele. Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu, ne apropiem mai mult de El și înțelegem mai bine puterea Lui, dacă „intrăm” și în tainele plantelor.

Dacă tot vorbim de taine, unde Îl întâlnește cercetătorul pe Dumnezeu într-o sămânță?

Sămânța se aseamănă unei mici trinități pământești. Dacă noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu în Treime - Tatăl, Fiul și Sfântul Duh - Care este dătătoare de viață, putem surprinde în sămânță o microcapsulă de viață pentru viață. Ea are viața ei și ne dăruiește nouă viață. Unul dintre profesorii mei îndrumător la doctorat spunea: Atenție, doctorul salvează bolnavul, iar agronomul omenirea! Cum să nu-L iubești pe Dumnezeu când, iată, o sămânță compusă din trei elemente - tegument, endosperm și embrion - generează putere? Și cum să nu te minunezi când vezi că o sămânță de doar 0,2 mm pe care o așezi în pământ, atunci când „pleacă” la viață, are o dorință inimaginabilă de a crește? La nivel celular, sunt forțe care ajung până la 3.800 de atmosfere! Adică presiuni incredibile care se creează. Când te gân­dești că o mașină care transportă zeci sau sute de tone are doar două atmosfere în cauciucuri, înțelegi cu adevărat dimensiunile lucrării tainice a lui Dumnezeu. Și apoi minunea minunilor: fenomenul fotosintezei, care este dirijat de Creator. Adică lumină și apă. Materie care se naște pe pământ. Baza lanțului trofic, plante - animale - om. Noi vrem să fim în vârf. Așa e, dar trebuie să fim înțelepți, fiindcă trebuie să iubim totul!

Ați „spovedit” vreodată o plantă?

Interesantă întrebare! Toate plantele au rostul lor. Lumea științifică a Terrei, după cum reiese dintr-un raport recent, nu cunoaște nici 5% dintre ele și din tainele lor. Practic, avem în față un univers vegetal necucerit. Probabil că zilnic călcăm pe planta care poate trata cel mai periculos cancer și nu știm lucrul acesta. Pentru că în timp ne-am îndepărtat de ele. Trebuie să conștien­tizăm că peste 8.000 de medicamente din farmacii sunt făcute din plante. Și nu vorbesc de suplimentele alimentare. Până prin secolul al XIX-lea sau al XX-lea, omenirea s-a tratat cu ajutorul plantelor. Din păcate am pierdut foarte multe remedii naturale folosite de strămoșii noștri. Ar trebui să ne întoarcem și să ne bucurăm de ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu. La slujba Înmormântării se spune că din pământ suntem și că în pământ vom merge. Ce trebuie să înțelegem din aceasta? Că ar trebui să mâncăm din toate cele ale pământului, nu ale chimistului! Adică să folosim ceea ce este compatibil cu noi. Am auzit formulări precum „cercetare fără frontiere”. Atenție, trebuie să existe o etică în cercetare! Putem vorbi de curajul de a lucra în cercetare și de a descoperi, dar întotdeauna trebuie să ne gândim că nu trebuie să-L supărăm pe Dumnezeu. Trebuie să ne rugăm Lui! Chiar dacă dispunem de pregătire profesională, de inspirație, în cercetare avem nevoie de Revelație! Care înseamnă mâna lui Dumnezeu, ajutorul Lui direct. De aceea este nevoie să împletim armonios știința și credința.

Ce credeți despre inteli­gența artificială?

Vorbim de lucruri care ne sperie. Eu pun mare preț pe inte­ligența naturală, lăsată de Dumnezeu. Nu trebuie să fim însă radicali. Avem nevoie de progres, dar trebuie să fim precauți pentru că am putea intra pe piste periculoase. În domeniul nostru trebuie să fim foarte atenți pentru că sunt presiuni foarte mari la nivel european, dar și național, ca să fie introduse în cultură organismele modificate genetic. Trebuie să fim foarte înțelepți. Eu am atras atenția că avem descoperiri de vârf ale geneticii (Am luat gene de la pește și le-am pus la tomate, la căpșuni!), care au spart barierele între specii. Noi, românii, avem resurse genetice naturale nepuse la adăpost! Misiunea noastră este să le salvăm, să nu le contaminăm prin modificări genetice făcându-le nocive, fără posibilitatea de a reveni asupra lor. Proiectul înființării acestei bănci de resurse a fost încetinit din cauza unor interese din afara țării și nu numai, pentru ca noi să nu avem independență alimentară.

Schimbările climatice sunt teorii manipulatoare, evo­luție firească a Terrei, ori efect mortal al irespon­sabilității umane?

Dincolo de teorii conspira­ționiste sau nu, schimbările climatice există. Trebuie să le tratăm cu mare grijă. Să respectăm mai mult ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu, adică natura. Noi ce am făcut? Am poluat aerul, apele și solul, am adus semințe din import, spori, dăunători și câte altele. Pe lângă războiul pe care îl știm cu toții, astăzi, ne confruntăm cu un altul, extrem de dur, numit bioterorism, care nu a ocolit nici România. Există interese pe zona biologicului de a manipula, de a crea piață de desfacere. Sunt cazuri în care au fost aduși dăunători, spre exemplu, apoi a apărut o companie care a venit cu o substanță de combatere, și de aici s-a creat o afacere în detrimentul consumatorului și producătorului român.

Părinte, se roagă plantele?

Probabil. Ele știu sigur cine este Stăpânul! Și ce rol le-a hărăzit El. De aceea își fac treaba foarte bine. Dumnezeu le-a lăsat cu un scop. Să vedeți ce armonie există și cum se ajută între ele! Important este să intri în lumea lor. Să vezi ce daruri poate să-ți ofere fiecare. Rămâi uimit de isop, spre exemplu, pe care îl întâlnim în Psalmul 50, de mireasma lui. Sau de busuioc. Noi avem aproape o sută de soiuri. Acum lucrăm și sper să ne ajute Dumnezeu să reușim să omologăm un soi specific pentru cultul religios. Avem busuioc cu aromă de lămâie, de cuișoare, de mir și mentolat. Dumnezeu a lăsat atâtea varietăți, numai noi să avem știința a le planta și a le îngriji!

Care este cea mai veche legumă autohtonă cultivată la noi?

Să știți că Ștefan cel Mare nu a mâncat tomate! Ele au fost aduse în Europa în secolul al XVI-lea, iar la noi prin secolul al XIX-lea. Europenii le-au considerat la început otrăvitoare pentru că fac parte din aceeași familie cu mătrăguna. În jurul Mării Negre și Mediteranei au existat varza, morcovul, păstârnacul, probabil și spanacul. Am fost impresionat când s-au descoperit semințe de spanac în situri arheologice de pe raza Buzăului din perioada preistorică, adică de acum 3.600 de ani, dar și semințe de sfeclă. În timp, au venit alte specii și concomitent noi am renunțat la unele care erau larg cultivate, ce constituiau alimente de bază pentru strămoșii noștri, precum bobul, lintea, fasolița, topinamburul, amarantul.

Ce ne puteți spune despre drama semințelor româ­nești?

Semințele românești au avut aceeași soartă ca și poporul român! Când acesta a suferit, au suferit și semințele. Dacă intelectualii au fost aruncați în temniță, sau au fost prigoniți, și cu semin­țele s-a întâmplat la fel. Regimurile politice le-au tratat diferit. Înainte, gospodarii foloseau niște resurse vegetale. Odată cu instalarea comunismului, acelea nu au mai fost utilizate, fiind asociate cu cei care le cultivau, adică cu „exploatatorii de clasă”. Ba chiar au fost folosite ca pretext de expropriere. În 1945 s-a schimbat regimul, iar în 1959 Episcopia Buzăului, spre exemplu, a fost deposedată de două proprietăți, două grădini, folosindu-se ca pretext soiurile de plante cultivate acolo, care chipurile erau vechi, lucrate cu arendași. Adică practici condamnate pentru că aduceau aminte de boierii din trecut! Orezăria episcopiei a fost confiscată și distrusă pe motiv că folosea un soi roșu de orez, „învechit”. Astăzi, acest soi constituie vedeta Băncii de resurse genetice a SUA! Era soiul de orez cultivat în lunca Buzăului, pe malul Dunării, în județul Brăila, fiind o resursă extraordinară. Într-un an, inspectorul aprobator a tăiat cultura de ceapă din curtea episcopiei, pentru că se afla în apropierea unei uni­tăți de stat care producea să­mânță de ceapă! Au apărut apoi unitățile de cercetare, iar cine îndrăznea să păstreze soiurile vechi nu putea să o facă, deoarece acțio­nau inspectorii aprobatori care aveau putere mai mare decât procurorul general. Ei puteau intra în orice gospodărie și dacă găseau plante în afara soiurilor avizate de ei trebuiau distruse. A venit apoi Revoluția, iar unitățile de cercetare, care strânseseră și ele timp de 40 de ani semințe, au fost desființate, dispărând odată cu ele și resursele care fuseseră acumulate și conservate în aceste instituții. Ceea ce am reușit să salvăm noi am făcut-o cu jertfă mare. Am mers împreună cu arhi­păstorul din vremea aceea în mănăstiri din eparhie, unde am cultivat plante autohtone, reușind astfel să salvăm peste 20.000 de soiuri vechi, originale. Jertfa noastră a fost înțeleasă și sprijinită și la nivelul Patriarhiei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel m-a binecuvântat pentru a face această bancă, iar în momentul cel mai greu al activității mele mi-a acordat, în 2019, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, ca să mă îmbărbăteze, să duc mai departe munca de salvare a soiurilor româ­­nești. În aceste mănăstiri s-a păstrat cel mai prețios tezaur pe care îl avem noi acum în lumea vegetală! Vorbim de identitatea noastră, de pâinea noastră autentică. După 1990, numai în domeniul plantelor legumicole am pierdut, oficial, peste 3.600 de soiuri. Dar în realitate sunt mult mai multe. 

Care sunt cele mai noi și mai spectaculoase soiuri de legume realizate de sfinția voastră?

Am reușit să omologhez și să brevetez peste 80 de soiuri de plante și să îmbogățesc zestrea acestei instituții cu peste 20.000 de soiuri. Am reabilitat, de pildă, soiul „Cornul caprei”, cel mai vechi ardei iute cultivat în România. A fost foarte greu să fac această arheologie genetică. Acum este o vedetă, pentru că a reușit să fie apreciat la nivel internațional. Am reabilitat de asemenea un soi de varză care se cultiva la noi acum peste o sută de ani, numit „Licu­rișca”, medaliat la o competiție de inventică, unde a luat Marele Premiu și Cupa de Aur. Am adus și specii noi în România, peste 200. Am reușit să aclimatizăm și să creăm soiuri noi, cu identitate românească. Mă gândesc la castravetele amar, foarte eficient în boala diabetică, din care am obținut trei soiuri dintr-o plantă care vine din Tibet. Am adus un soi de ceai, „Sideritis scardica”, pe care noi l-am numit „Ceai domnesc”, unul dintre cele mai valoroase din lume, o speranță a lumii științifice de vârf în tratarea ­Alzheimerului. Apoi, „Luph­antus anisatus”, specie foarte valoroasă, atât ca plantă alimentară, cât și medicinală. Cercetătorii americani au clasificat-o printre primele trei plante melifere din lume, cu beneficii foarte mari în zona medicală, fiind antidepresivă. Apoi „Perilla frutescens”, plantă care ocupă locul trei în Asia. În Coreea nu există nici o masă fără ea. Planta s-a aclimatizat de ­îndată și este importantă în alimentație, sau în producția de ulei. Este cel mai puternic antialergic natural.

Ce rugăciune ar trebui să spunem pentru a ne salva sufletele de rătăcire, dimpreună cu tot ce ne înconjoară, inclusiv cu plantele?

Rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu. Și noi trebuie să o spunem în fiecare clipă. Rugăciunea minții este una dintre cele mai puternice, mai ales la noi în cercetare. „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, poate fi făcută cu multă ușurință, oricând și în orice loc. Toate rugăciunile sunt puternice, cu o condiție - să fie spuse cu dragoste, pentru că trăirea rugăciunii primează în fața lui Dumnezeu. Eu am o misiune complexă. Trebuie să plec de aici, din lumea aceasta fascinantă, creația frumoasă a lui Dumnezeu, poate cea mai curată, pentru că aici găsești numai miresme, arome, gusturi, tot ceea ce este mai rafinat, mai purificat, la sfânta biserică, pe care eu o văd de multe ori ca pe un spital de război, unde trebuie să fii mereu pregătit să pansezi „ostașii” răniți pe câmpul de luptă pentru mântuire. Iar eu, când mă gândesc la rugăciune, nu pot să spun decât, cu obrăznicie: Doamne, ai milă și grijă și de mine, păcătosul!

Părinte, vă mulțumesc frumos!