Depărtarea de Dumnezeu afectează familia şi societatea

Într-un context social marcat de schimbări profunde şi nesiguranţă, e necesar să vorbim despre rănile care se adâncesc tot mai mult în România de astăzi: pierderea reperelor morale şi spirituale, fragilizarea sau chiar destrămarea familiei. În dialogul cu părintele Mihail Adeodatus Ungureanu, preot paroh la Biserica „Duminica Sfinţilor Români”-Miroslava din Iaşi, am încercat să identificăm nu doar problemele, ci şi soluţiile pentru reclădirea unei societăţi bazate pe valori morale şi spirituale. „Principala problemă este depărtarea omului actual de Dumnezeu”, spune părintele Ungureanu, ca un îndemn la trezire, la întoarcerea inimii spre credinţă. 

Preacucernice părinte, care este rolul fundamental al familiei?

Scopul principal al unei familii este procrearea și creșterea copiilor într-o normalitate a educaţiei, o educaţie stabilă şi constructivă care, din păcate, a suferit modificări din cauza influenţelor negative care ne-au venit din Occident, dar și din cauza libertăţii prost înţelese și mai prost aplicate. La noi în ţară acest aspect al procreării a suferit mari „mutaţii” în sensul că s-a amânat momentul conceperii primului copil până spre vârsta de 35 de ani, ceea ce implică anumite riscuri, printre care şi cel de infertilitate. Ne confruntăm cu o criză demografică fără precedent, ale cărei efecte se vor vedea într-un timp relativ scurt, deoarece acest declin pune în pericol sistemul de pensii care, în câţiva ani, în forma actuală, va deveni falimentar în România, afectând însuși viitorul poporului român.

De ce familiile amână naşterea de copii?

În primul rând, căsătoria tinerilor nu mai reprezintă un scop „per se”, ei alegând, după modelul occidental, să trăiască în concubinaj. De asemenea, la scăderea ratei natalităţii „contribuie” şi motivaţia că în ziua de azi este greu să creşti un copil. Sigur, aici vina o poartă şi politicile haotice ale guvernanţilor care au `creat” aproape două milioane de șomeri.

Mai mult, avansul tehnologiei şi accesul nelimitat al copiilor şi tinerilor la internet a permis ca aceştia să intre în contact cu un conţinut nociv, uneori pornografic, care îi „îndeamnă” să schimbe cât mai des partenerii de viaţă şi să nu se mai căsătorească. 

La ce alte pericole sunt expuse familiile, mai ales cele tinere?

Pericolele sunt multe, diverse, însă aş vrea să amintesc aici promovarea unor modele de familii deviante, diferite de familia tradiţională, pe care cu toţii o ştim că este formată dintr-un bărbat şi o femeie. De asemenea, se mai promovează asiduu şi incultura, iar aici trebuie să fim iarăşi foarte atenţi, deoarece cei mai puţin educaţi pot fi şi cel mai uşor manipulaţi.

Un pericol este reprezentat şi de despărţirea soţilor pe perioade lungi de timp pe motivul că sunt plecaţi în străinătate pentru un câștig material mai bun. Datele statistice arată însă că peste 80% dintre aceste cupluri căsătorite s-au despărţit, copiii suferind cel mai mult, iar traiul mai bun s-a transformat într-un calvar „stropit” cu droguri, alcool şi fapte antisociale.

Mai punctez aici şi escaladarea numărului de familii monoparentale, care vor să crească copii fără unul dintre părinţi, ceea ce duce la ruperea forţată a iubirii unui părinte faţă de copii. 

Aţi enunţat o parte dintre pericole, însă aş dori să ne spuneţi care este cea mai mare problemă din care derivă toate relele?

Marele patriot și gânditor român Spiru Haret, în lucrarea sa „Mecanica socială”, argumentând prin principii matematice și fizice, spunea că `atunci când o problemă se prezintă sub o formă prea complicată, să se simplifice prin separarea dificultăţilor, considerând întâi partea ei principală și pe rând dificultăţile de ordin inferior”. Tot așa, trebuie şi noi mai întâi să găsim partea principală a problemei și apoi să vedem care sunt problemele mai mici care trebuie și pot fi rezolvate.

Aşadar, cred că principala problemă este depărtarea omului actual de Dumnezeu, omului rămânându-i doar o brumă din credinţa reală și trainică în Dumnezeu.

Omul actual, românul de azi, este absorbit de activităţile traiului de zi cu zi fără să-L mai implice şi pe Dumnezeu în viaţa sa. Lui Dumnezeu Îi „rezervă” o oră sau două ore duminica şi, mai rar, la alte sărbători. Creștinul de azi s-a transformat în `duminicalist”, adică are `contact” cu Dumnezeu numai atunci când participă, oarecum obligat de conștiinţă, la unele slujbe de duminică. În restul săptămânii, creștinul nostru este `liber” la avorturi, adultere, hoţii, procese interminabile cu fratele, sora, vecinul etc., înjuratul de Dumnezeu, de lucruri sfinte, mită, trădare. Or, relaţia pe care noi trebuie să o avem cu Dumnezeu trebuie continuată și după ce am ieșit duminica de la Sfânta Liturghie, prin săvârşirea faptelor bune şi prin îndepărtarea de păcat.

De asemenea, la Sfânta Liturghie e necesar să participăm activ, să nu fim doar spectatori, ci să ne rugăm împreună cu preotul, chiar să învăţăm răspunsurile de la strană şi să cântăm împreună cu cântăreţul bisericesc. 

Ce mai putem face pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu?

În primul rând noi, clericii, ar trebui să ne întrebăm dacă am făcut tot ce trebuia ca să nu se ajungă la situaţia nedorită de astăzi. Poate că nu ne-am dat silinţa mai mult în propovăduirea învăţăturii lui Hristos. Ce trebuie făcut? Cred că explicarea necesităţii desei împărtășiri ar fi cumva o prioritate, deoarece o deasă îm­părtășire implică și o deasă spovedanie, deci dialogul cu preotul duhovnic va fi unul permanent. Contactul acesta cât mai des cu preotul duhovnic și întâlnirea frecventă cu Hristos îl face pe creștin să reflecteze mai mult şi mai profund atunci când se află în faţa săvârșirii unui păcat.

Amintesc aici rolul duhovnicului, care este acela de tămăduitor şi nu de procuror sau judecător. Părintele Arsenie Boca spunea în acest sens că cel mai mare canon pentru un păcătos este acela de a nu mai repeta păcatul. Iar ca să nu-l mai repete trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească mai des; chiar şi pentru păcate mai grave, cum este avortul, scopul nostru nu este să oprim cu anii pe păcătoasă de la împărtăşanie, ci să conştientizeze păcatul şi gravitatea lui pentru a nu-l repeta.

Aşadar, cred cu tărie că dacă îi vom pune pe creștini cât mai des `faţă în faţă” cu Hristos, cu timpul vor înţelege că Hristos pentru păcătoşi a venit şi nu pentru sfinţi. Cum facem asta? Prin împărtăşire, prin scoaterea din crâșmă, din mâna traficanţilor de droguri, din ura pe care o au faţă de fraţi, vecini etc. Să le arătăm că mai există şi o altă viaţă, cea adevărată, în Hristos. 

Aduceaţi în discuţie problemele care derivă din depărtarea de Dumnezeu... Cum poate ajuta preotul la rezolvarea acestora?

E necesar ca preotul să fie ancorat în realitatea vieţii creştinului, e necesar ca de la amvon să vorbească, după predica zilei, şi despre problemele din societate: droguri, alcool sau jocuri de noroc. Să discute cu enoriaşii despre contextul social în care trăim, despre probleme precum analfabetismul şcolar, şomajul, influenţa reţelelor sociale şi a mass-mediei, dar şi despre politicile sociale, despre măsurile guvernanţilor. E necesar deoarece mulţi au o imagine distorsionată despre aceste aspecte, iar preotul poate aduce lămuriri, poate prezenta o imagine reală a acestor lucruri. Nu se cheamă că face politică, dimpotrivă, cred că e un preot informat, ancorat în realitate, care poate răspunde solicitărilor credincioşilor, care adesea se simt nedreptăţiţi de măsurile care se iau la nivelul societăţii.