Porunca a zecea opreşte cu desăvârşire abuzurile

În Deuteronom 9, 10 apare chiar ideea că tablele Legii cu cele zece porunci au fost scrise „cu degetul lui Dumnezeu“. În alte texte, Legea vine ca urmare a unui dialog: „Moise întreba şi Dumnezeu îi răspundea cu glas“ (Ieşirea 19, 19). Dumnezeu este şi astăzi un Partener de dialog, iar pentru că este „Tată“, dialogul cu El presupune o învăţătură; pentru că El este Dumnezeu, dialogul aduce învăţătura care salvează, care mântuie. Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, ne aduce astăzi învăţătura care se desprinde din ultima poruncă a Decalogului.

Preasfinţia Voastră, care era contextul în care a dat Dum­nezeu această poruncă?

Ultima poruncă a Decalogu­lui a fost dată de Dumnezeu pe Muntele Sinai, în contextul istoric al peregrinării poporului spre Ţara Făgăduinţei, pământul Canaanului, ţara unde cur­­ge lapte şi miere. Porunca a ze­cea opreşte cu desăvârşire a­bu­zurile. Abuzul trebuia pe­dep­sit, deoarece după intrarea în Pământul Făgăduinţei, fie­care trib din cele douăsprezece ale lui Israel trebuia să devină pro­prietar de terenuri şi bu­nuri; trebuia ca aceste bunuri să fie apărate şi cultivate. Ro­dul muncii lor devenea, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, mijloc de existenţă şi de proprietate. Deci, prin această porun­că, Dumnezeu consfinţeşte drep­­tul la proprietate al fie­că­rui om; orice abuz împotriva a­cestui drept este un păcat grav.

Există o explicaţie pentru lo­cul acestei porunci? De ce e aşezată ultima şi de ce după porunca a noua, care îl are în vedere tot pe aproapele. Ca­re este legătura dintre ele?

Porunca a zecea opreşte cu desăvârşire un păcat grav, acela de a-ţi însuşi ceea ce nu-ţi aparţine. Să nu doreşti în textul ebraic este să nu pofteşti. Po­runca aceasta îl are în vedere pe aproapele şi rodul muncii lui. Legătura între ultima poruncă şi celelalte este o coroană a împlinirii legii lui Dum­nezeu, ca una care stabi­leş­te relaţia dintre om şi Dum­nezeu şi relaţia dintre oameni.

Cum am defini termenul de aproapele?

Aproapele este tot omul care locuieşte, care are relaţie şi ca­re se află în apropierea noas­tră. 

Prin porunca aceasta se re­vine cumva la seria poruncilor care detaliază (spre deosebire de poruncile scurte, VI, VII, VIII, IX). Cum explicaţi aceasta?

Poruncile a VI-a, a VII-a, a VIII-a şi a IX-a sunt cele care stabilesc relaţiile dintre oameni, în timp ce porunca a X-a rezumă ceea ce nu trebuie să înfăptuiască sub nici o formă omul pe acest pământ: să nu ia niciodată ceea ce nu-i aparţine.

Fiecare dintre noi este obligat să respecte poruncile, pentru că prin ele va trăi

Ce învaţă această poruncă? De la ce opreşte, de fapt?

Porunca aceasta învaţă că nu este îngăduit nimănui a lua, a-şi însuşi pe nedrept ceea ce nu-i aparţine. De aceea sunt e­nu­merate cele mai dorite lucruri pe care, din nefericire, o­me­nirea este tentată a şi le în­suşi - femeia aproapelui, ogorul lui, deci proprietatea lui, sluji­to­rii lui şi toate celelalte mijloace de trai care asigură existenţa.

Cum să înţelegem exprima­rea aceasta „să nu doreşti“?

Să nu doreşti adică să nu pofteşti, să nu ai tendinţa de a pune stăpânire pe ceea ce nu este al tău.

Urmează o enumerare a ceea ce nu ar trebui să „do­rim“ din ce are aproapele nostru. De ce această enumerare? Ce ar trebui să înţelegem de aici?

Enumerarea aceasta se face pentru că porunca a X-a explică pe larg ceea ce nu este admis cu nici un preţ a săvârşi. În acelaşi timp, porunca aceasta stabileşte şi respectă dreptul la proprietate.

Ca şi cum enumerarea nu ar fi cuprins tot ceea ce nu ar tre­bui să „dorim“ de la a­proa­pele, porunca se expri­mă, în final, concis: „nimic din câte are aproapele tău“. Cum să înţelegem aceasta?

„Nimic din câte are aproa­pele tău“ este un rezumat. Cu alte cu­vinte, nimic din ce are aproapele nostru nu ne este îngăduit a lua, a ne însuşi şi a abuza de el.

Mai are valoare şi obligativitate porunca a X-a pentru noi, cei de astăzi?

Porunca a X-a este valabilă şi astăzi şi întotdeauna, pentru că ea opreşte şi astăzi în primul rând abuzul de orice fel.

Cine păcătuieşte împotriva acestei porunci?

Împotriva acestei porunci greşeşte oricine ia din dreptul altuia. În morala creştină, a­ces­ta este un păcat strigător la cer. A lua dreptul altuia este o nedreptate, care atinge rodul muncii aproapelui, truda de fiecare zi prin care el străbate duritatea vieţii.

Îşi găseşte corespondentul această poruncă în vreuna dintre cele nouă fericiri?

Această poruncă îşi găseşte co­respondentul în Fericirea a noua: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine“, pentru că şi aici este vorba de o nedreptate, de o nedreptate spi­rituală pe care o trăim şi noi astăzi, când asupra noastră se aduc tot felul de acuze neîntemeiate, numai de dragul de a compromite şi de a crea o ima­gine cât se poate de sumbră Bisericii Mântuito­ru­lui nostru Iisus Hristos. În al doilea rând, această poruncă se leagă şi de fericirea care vorbeş­te despre cei prigoniţi pentru drep­tate, că a lor este împărăţia ceru­ri­lor, adică dreptatea de a da fiecăruia ceea ce este al lui şi a nu-i lua nimănui dreptul.

Avem îndemnuri din partea Părinţilor Bisericii în legă­tu­ră cu importanţa şi respec­tarea acestei porunci?

Părinţii Bisericii vorbesc nu de dreptatea ca act juridic, ci despre dreptatea lui Dumne­zeu, realitatea pe care o găsim atunci când intrăm în biserică, dreptatea prin care Dumnezeu lucrează în viaţa noastră şi dă fiecăruia după faptele lui.

Întrucât astăzi încheiem explicarea Decalogului, spune­ţi-ne, Vă rugăm, cu ce ar trebui să rămânem după parcurgerea Decalogului?

Trebuie să reţinem din De­calog că avem datorii faţă de Dum­nezeu, faţă de semeni şi faţă de noi înşine.

Cum ar trebui creştinul să se raporteze astăzi la cele 10 porunci; cât de important este să se străduiască să le respecte?

Fiecare dintre noi este obli­gat să respecte poruncile, pentru că prin ele va trăi, aşa după cum Mântuitorul, fiind întrebat de către învăţătorul de le­ge, în Evanghelia după Luca, cap. al X-lea (versetele 25-28), ce să facă pentru a moşteni viaţa veşnică, îi răspunde prin­tr-o întrebare: „Ştii poruncile?“, şi întrebând legiuitorul care sunt acestea, Mântuitorul re­zu­mă cele zece porunci în datoria faţă de Dumnezeu şi faţă se semeni - „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din toată puterea ta şi din tot sufletul tău, iar pe aproa­pele tău ca pe tine însuţi. În a­cestea se cuprind toată legea şi proorocii“.