Pentru omul credincios, toate cele câte există sunt daruri ale lui Dumnezeu. Care sunt cele mai mari daruri pe care Dumnezeu le face omului?
Pr. dr. Vasile Răducă, profesor la Catedra de Teologie morală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti:
Omul este o fiinţă dăruită şi care dăruieşte pentru că este persoană, creată ca atare de Dumnezeul-Iubire. Omul a fost dăruit lumii, adică universului întreg pe care Dumnezeu l-a creat din iubire. În om, universul întreg capătă conştiinţa de sine. În om universul întreg poate sta de vorbă cu Dumnezeu. Pentru ca universul întreg să ajungă la această performanţă, să aibă această calitate, era natural ca omul, cel care cuprinde în mic universul mare, să fie dăruit el însuşi cu calităţi care să-l facă realmente microcosmos. Iată pentru ce Dumnezeu a înzestrat omul cu suflet viu, adică cu o viaţă specific umană, vrednică de nemurire. Altfel, nu ar fi putut fi microcosmos, iar universul n-ar fi avut conştiinţa că există, nici n-ar fi putut vorbi prin el. Ar fi rămas o fiinţă între celelalte, cu o viaţă exclusiv biologică, asemenea altor creaturi terestre (poate, uneori, cu viclenia şarpelui, dar nu şi cu nevinovăţia porumbelului). Ar fi fost unul de-al lor şi nimic mai mult. Viaţa specific umană este cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut omului. Dar, atenţie, când spunem „viaţă umană“, ea nu este numai biologică, ci una personală care se prelungeşte în eternitate, capabilă ea însăşi de daruri şi dăruire de sine.
Pierzând prin păcat şansa unei eternităţi fericite, Dumnezeu face omului un alt dar, acela de a fi părtaş dumnezeieştii firi (II Petru, 1-4), pe de o parte, în ceea ce Logosul dumnezeiesc a asumat din Sfânta Fecioară Maria, iar, pe de altă parte, prin Darurile Duhului Sfânt primite la nivel individual în baia Botezului şi prin celelalte Sfinte Taine şi Ierurgii în Biserică. Omul este înfiat în Fiul lui Dumnezeu cu firea lui întreagă, iar, mai apoi, prin har şi în credinţă. Hristos trimite în Biserică Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl. Prin Duhul Sfânt omul primeşte alte daruri care-l fac vrednic de viaţa divină. Sunt multe, ştiute şi neştiute, însă toate mântuitoare. Biserica vorbeşte despre şapte daruri ale Duhului Sfânt: înţelepciunea, înţelegerea, sfatul cel bun, puterea, curăţia, temerea de Dumnezeu, bunătatea, daruri care fac să rodească în om dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia, smerenia, profeţia (I Cor. 14, 3), deosebirea Duhurilor (I Tes. 5, 12) şi altele, care arată că, prin darurile Duhului Sfânt, omul nu este umilit, ci înălţat, restabilit în demnitatea originală. Redevine fiinţă realmente dinamică şi activă în lume, dar şi vrednică de eternitate. Vorbind despre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, Biserica a gândit la ceea ce în Sfânta Scriptură se înţelege prin cifra şapte - deplinătatea. Cu alte cuvinte, cel care a primit Duhul Sfânt este împlinit, în sensul că dispune de tot ceea ce trebuie să aibă, adică de o fire restaurată şi aptă de împărăţia lui Dumnezeu, pentru care dintru început omul a fost, de fapt, creat. Făcându-şi daruri unii altora, oamenii trebuie să gândească asupra faptului că, în dar, ei pun ceva din propria lor personalitate. Şi este de dorit să punem în ele dragoste, duhul cel bun din noi, nu interese ascunse, altfel, darul nu va mai fi dar, ci altceva. Conştienţi că în dar suntem mântuiţi, prin credinţă, în faptul că ne facem daruri ne putem asemăna cu Dumnezeu. Înalţi în demnitate persoana căreia îi dăruieşti ceva pe câtă dragoste ai pus în darul făcut.
