„Să alegem să fim buni!”

Medicul psihiatru Andreea Hefco ne-a vorbit într-un interviu despre emoțiile și trăirile pe care le încercăm în această perioadă de pandemie. Din experiența sa ne transmite ideea că bunătatea poate salva lumea și pe fiecare dintre noi la nivel individual. Fără a diminua pericolul pe care îl reprezintă boala COVID-19, psihiatrul ne invită la introspecție și atenție la industria de plăceri superficiale la care riscăm să ne întoarcem, fără să fi învățat nimic din această perioadă de criză.

Locuiți în Suceava, o zonă destul de grav afectată de pandemia de COVID-19. Cum se desfă­șoară viața în comunitatea în care trăiți? 

Oamenii au încercat să-și continue firescul vieții, cu un echilibru specific poate acestei zone, dar teama de necunoscut și neprevăzut n-a rămas fără rezultat. Toate statisticile, știrile ce nu lăsau parcă nici o urmă de speranță, i-au făcut și pe oamenii de aici să fie mai pesimiști, mai îngândurați, mai anxioși. I-am admirat pentru că au rămas la fel de harnici, de organi­zați, de perseve­renți, dar am simțit cum frica în fața unui inamic imprevizibil și-a făcut loc în mintea și sufletul lor. 

Nevoile de bază ale oamenilor țin neapărat de spațiu? 

În primul rând găsesc că e util să accepte că nu e ușor. Nimeni nu se simte bine când este închis și libertatea de mișcare îi este restric­ționată. După acest moment de acceptare se deschid o serie de posi­bilități, dintre care cea mai generoasă este cea reprezentată de lumea interioară. A sta onest cu tine și a te cunoaște mai bine, ferit puțin de „anestezia” dată de industria de plăceri superficiale ale lumii exterioare, poate deschide un nou capitol al vieții tale. Un capitol extrem de interesant. 

Ce pune în evidență această criză atât la nivel personal, cât și la nivelul societății, în general?

Părerea mea este că evidențiază risipirea în simțuri și lipsa de responsabilitate și de viziune de ansamblu. Fuga spre material, consumul abuziv al resurselor și lipsa majoră de responsabilitate pentru faptele noastre și-au spus cuvântul. A trăi în prezent nu este ca sens identic cu a trăi clipa. Există un mâine. Ce fac azi are un efect mâine. Ce fac eu ne influenţează pe toți pentru că suntem legați unul de celălalt și de tot ce ne înconjoară.

Ce ne recomandați în privința lucrurilor asupra cărora nu avem control în această perioadă?

Am găsit foarte util în experiența mea a înțelege că, de fapt, noi controlăm foarte puțin din ceea ce ni se întâmplă. Nu putem controla ce simțim, gândurile care ne trec prin minte, emoțiile sau evenimentele zilei. Nu putem controla un virus, funcționarea corpului nostru, miș­carea norilor sau creșterea plantelor. Nu putem influența nici reac­țiile altor persoane față de noi sau de viață în general. Ce putem să facem este să observăm și să lucrăm asupra ordinii din noi și din jurul nostru. Prin ordinea din jur mă refer la simplul fapt de a păstra lucrurile la locul lor, respectând spa­țiul pe care îl avem la dispoziție și cură­țe­nia, pentru că ordinea exterioară se reflectă și asupra interiorului nostru. Dar mai important, am în vedere introspecția, atenția la ce simt, ce gândesc, cum reac­ționez, observarea mea, înţelegerea, deoarece ea aduce în timp armonie în conștiință și asta e o stare de bine psihic, pe care o doresc tuturor și asupra căreia avem o formă de control.

Cum ne putem păstra echilibrul în momentele de frică și nesi­gu­ranță?

Nu cred că există o rețetă unică, general valabilă. Fiecare își găsește, la un moment dat, o pârghie pe care o poate apăsa și echilibrul revine. A vorbi cu o persoană apropiată, care a dovedit în timp că te înțelege și cu care rezonezi, a primi acceptare, ascultare și încurajare poate fi salvator în foarte multe momente. A te ruga folosind puține cuvinte, dar cu atenție pe fiecare cuvânt în parte, este o metodă extrem de eficientă. A fi atent pe respirație, cum intră și cum iese aerul din corp, ajută mult, pentru că defocalizează de pe gândurile de frică și relaxează corpul. O altă metodă de a ne regăsi firescul interior este recunoștința. Să ne repetăm în minte motive pentru care putem să fim recunoscători în acel moment poate fi o cale de acceptare a unei experiențe de viață dificile. Vă garantez că întotdeauna sunt mult mai multe motive de recunoștință decât le acordăm noi atenție. 

Care este cel mai mare dușman în perioadă de pandemie?

Frica. Îngrijorarea. Este dovedit științific că stresul are un efect nociv asupra imunității și a organismului în general. Din acest motiv, am considerat ca lipsă majoră de responsabilitate modul în care televiziunile au urmărit să informeze și să responsabilizeze populația pe perioada pandemiei. Sunt de acord cu informarea echilibrată și reală, dar de aici până la a prezenta zilnic numărul celor decedați și a ieși cu tancurile pe străzi este o distanță de ani-lumină.

Majoritatea oamenilor aşteaptă să se întoarcă la normalitatea de dinaintea pandemiei. Mai există acea normalitate?

Sunt multe voci, avizate sau mai puțin avizate, care dau variante posibile ale vieții de după pandemie. Din punctul meu de vedere, o să fie o altă lume, dar asta pentru un număr mic de persoane care, în urma celor trăite, au ales să fie mai conștiente și mai responsabile. Ceea ce sper este ca acest procent să fie suficient, să conteze și în timp să determine o mișcare de paradigmă la nivel de umanitate. Nu există normalitatea dinainte. Dar pentru mulți ea era un stil de viață acceptabil și dezirabil și aceia se vor întoarce iar la ce a fost, în goana nebună a superficialului, a consumului abuziv, a lăcomiei și a comodităţii. În cea mai bună variantă, la întrebarea dumneavoastră, răspunsul meu este că o să fie două lumi. Și sper ca, în timp, lumea nouă, cea mai plină de sens și profunzime, să câștige teren. 

Cum vi se pare sintagma de „distanțare socială“ folosită în ultimul timp? E cea mai potrivită?

Mi se pare periculoasă și cred că este un concept puternic care se va menține mai mult decât pandemia. Omenirea suferea de singurătate și de distanțare cu mult înainte de COVID-19. Vă dau un exemplu: în blocul în care locuiește mama mea, care este o persoană de peste 65 de ani, o singură vecină de vârstă apropiată ei a întrebat-o dacă o poate ajuta cu ceva. Și ea locuiește acolo de peste 30 de ani. Vă dați seama? Eu sper ca bunătatea să învingă și lumea să conștientizeze că avem nevoie vitală de întâlnirea cu celălalt, la modul real, profund și onest. 

Care este cea mai importantă virtute pe care ar putea creș­tinul să o practice în această perioadă pentru binele său și al comunității?

Mă întorc iar asupra bunătății. Într-o lume în care putem să fim oricum, să alegem să fim buni! O zi în care nu am ușurat viața cuiva cu ceva, de la cel mai mic gest, de la un zâmbet și de la secunda de pomenire în rugăciune, este o zi căreia îi lipsește ceva esențial.

Este vorba doar de vindecare fizică în această criză generală? Cum putem contribui fiecare dintre noi la vindecarea umani­tății?

Vindecarea fizică și faptul că victimele pandemiei au fost în număr mult mai mic decât cei care s-au vindecat mi se par simbolice și reconfortante. În fapt, cred că este vorba de o boală generală dată de folosirea abuzivă a creației. Suntem încă în faza în care mai avem șanse să facem ceva, să oprim acest abuz. La nivel personal, fiecare poate încerca să facă bine, responsabil și asumat, ceea ce are de făcut în bucata lui de univers. Să drămuim bine talantul care ni s-a dat. Să respectăm poruncile, adică să nu facem rău. Să ne dezvoltăm inte­­ligența spirituală care ne învață că totul este conectat, că fiecare gest are un răspuns, că binele celuilalt și al planetei este binele meu. Dacă am ști asta la nivel organic, la nivel profund, viața ar fi cu adevărat diferită.