Satul a ştiut să cultive formele armonioase în interiorul comunităţii şi în afara acesteia, încât a creat o lume bine aşezată, cumpănită şi înţeleaptă. Lumea rurală, ca loc al depozitării unei moșteniri culturale inestimabile de tradiții, tipare și modele civilizaționale, reprezintă o pârghie de ordine şi echilibru în lume la scară planetară, afirmă prof. Ilie Bădescu. În opinia sociologului, ţăranul este prezent în istorie prin această cultură de tipar cosmic, care reprezintă prima cupolă a echilibrului şi a cuminţeniei. Iar în momentul când sunt rănite lumea şi cultura ţărănească, este rănit echilibrul lumii întregi.
Domnule profesor, cum era organizată gospodăria ţărănească în trecut?
Gospodăria ţărănească este organizată după un model cosmogonic. Arhitectul Constantin Joja a arătat un lucru tulburător, anume că la casa ţărănească este încorporată ceea ce el numeşte arhitectura luminii, adică pridvorul este deschis. Arhitectura nordică este închisă, pe când arhitectura ţărănească este deschisă. Şi el spune că acest model s-a transmis templului grecesc. De aceea am spus că organizarea casei este de tip cosmogonic, ea însăşi fiind, mai întâi de toate, un cadru spiritual, căci acolo era o rânduială specială. Din casă se ieşea în pridvor, apoi era ograda, urma uliţa satului, apoi vatra satului şi mai departe ţarina. Toate aveau o organizare cosmogonică, adică erau după formula sferei. Şi sigur că revenirea într-o organizare de tipul acela va avea un efect benefic şi vindecător. În momentul în care s-a produs un dezechilibru, apare problema de a-i crea omului condiţiile interne şi externe pentru ca acel program biologic să lucreze din nou în mod corect. Căci Dumnezeu a aşezat în om forţe vindecătoare, care ţin de esenţa perenă a sufletului omenesc, care îşi are rădăcinile în Dumnezeu, după cum spune părintele Arsenie Boca. Iar noi, prin formele în care trăim, îl întunecăm.
Se vede şi în natură că Dumnezeu a aşezat o grijă pentru frumuseţile şi armonia naturii, căci mirosurile florilor, de exemplu, nu sunt altceva decât expresia culminantă a unei armonii cosmice. Ceea ce este impresionant este expresia prezenţei discrete a lui Dumnezeu în lume. La fel şi ceea ce numim noi întâmplare, căci întâmplarea este prezenţa discretă a lui Dumnezeu în viaţa noastră, altminteri nu există întâmplări. Deci, în toate acestea cultura ţărănească este un model, care a devenit aproape un arhetip de organizare a vieţii comune. Şi de aceea este extrem de importantă cunoaşterea lumii ţăranului şi a spiritualităţi sale, ca tip de organizare a unei comunităţi omeneşti.
Care este rolul Bisericii în lumea satului?
Problema ţărănească e din păcate abandonată la nivelul elitelor şi a politicilor guvernamentale. Ea a rămas doar în grija şi în ocrotirea duhovnicească a Bisericii, care este, şi cu trupul, şi cu sufletul, apropiată de ţăranul abandonat de toată lumea. Şi prin Biserică el dobândeşte sentimentul că Dumnezeu nu l-a părăsit, ceea ce este un lucru extrem de important şi acesta trebuie subliniat ca atare.
În prezent, satul este privit îndeosebi ca o problemă economică; această viziune este una corectă şi completă?
Din păcate, în clipa de faţă, sub efectul marilor corporaţii din sistemele agrare se produce o desţărănizare la scara planetei, care este foarte accentuată şi avansată în spaţiul românesc. În spaţiul Americii Latine a apărut o mişcare de susţinere a lumii ţărăneşti, care numără în prezent 80 de milioane de membri, din 80 de state. Aceasta se întemeiază pe ceea ce ei numesc „suveranitatea alimentară”, adică dreptul gospodăriei ţărăneşti de a-şi conserva sistemele de cultivare a pământului etc. Adică tot ceea ce reprezintă forma aşezată nu numai a raportului cu pământul, ci şi a raportului cu Dumnezeu. Aşa de bine a fost organizată lumea aceasta rurală, încât ţăranul s-a aflat tot timpul într-o bună rânduială în relaţia cu Dumnezeu, cu natura şi cu semenii. După cum spunea Nicolae Iorga, noi suntem ortodocşi pentru că numai în Biserica Ortodoxă Dumnezeu S-a odihnit, împreună cu Sfântul Petru, pe prispa casei ţărăneşti. Mircea Eliade spunea că în partea aceasta de Europă s-a dezvoltat un tip de „creștinism cosmic”. Ţăranul vedea în bobul de grâu chipul Mântuitorului Hristos, iar spicul de grâu o semnifica pe Maica Domnului. Acestea sunt lucruri de o frumuseţe extraordinară, pe care le aflăm în acest creştinism cosmic românesc, care este în întregime creaţia lumii ţărăneşti. Deci ţăranul este prezent în istorie prin această cultură de tipar cosmic, care reprezintă prima cupolă a echilibrului şi a cuminţeniei. Nu întâmplător, în cultura de Hamangia apare acea statuetă, care va prefigura brâncușiana „Cuminţenie a pământului”, acest arhetip ajungând, iată, până în sculptura brâncuşiană. Astfel, în clipa când sunt rănite lumea şi cultura ţărănească, este rănit echilibrul lumii întregi. Nu putem experimenta pe seama lumii rurale în mod neresponsabil, pentru că efectele vor fi dezastruoase. Aşa că nu putem spune că problema ţărănească e doar o problemă economică.
Satul poate fi conceput şi ca o stare spirituală?
Da, satul, în realitatea lui, este o stare spirituală, care se confruntă cu toate deformările seculariste ori secularizante ale istoriei. Dar în acelaşi timp, satul este şi cel din idee, cum spunea şi regretatul profesor H.H. Stahl. Farmacopeea populară, de pildă, este într-un fel satul din idee, adică satul din cultura vindecării vieții. Apoi, marile învăţături care sunt încorporate în folclor şi în mitologia ţărănească, în general, şi-au dovedit eficacitatea și istoria le-a adeverit. Nichifor Crainic încadrează aceste învățături în clasa mare a revelaţiei naturale, care, după cum ştim foarte bine, reprezintă darul lui Dumnezeu către popoare înaintea coborârii Fiului pe pământ. Aşa că satul este o stare de spirit, pentru că în sat s-a modelat, în formă desăvârşită, omul bine cumpănit şi echilibrat sau omul de omenie. Satul a ştiut să cultive formele armonioase în interiorul comunităţii şi în afara acesteia, încât a creat o lume bine aşezată, cumpănită şi înţeleaptă. De aceea în satul românesc se verifică un tip special de organizare a societăţii omeneşti, pe care un sociolog israelian, D. Elazar o numeşte societate covenantală, adică întemeiată pe legământul cu Dumnezeu. Şi H.H. Stahl atrage atenția asupra modului în care se ține satul tradițional, acesta fiind un tip de ordine bazată pe tradiţie difuză, pe legea orală şi, prin urmare, împărtăşită de toţi. Pe fondul acesta a apărut instituţia „oamenilor buni şi bătrâni”, care sunt expresia consolidată a înţelepciunii justiţiare în sat. Aceştia reprezentau justiţia colectivă, de tip comunitar, în satul tradiţional, care era o societate comunalistă, fără ranguri şi fără ierarhii. E un tip special de organizare, pe care l-a cercetat foarte atent H.H. Stahl, iar în clipa de faţă îl cercetează mari specialişti, precum deja menționatul D. Elazar, un excepțional sociolog israelian. Un alt cercetător, Antony Smith, de exemplu, pe baza aceluiași model, cel testamentar, studiază și el propagarea legământului cu Dumnezeu în tradiţiile constituţionale, până la constituţiile moderne. Din punctul acesta de vedere, satul, ca loc al depozitării unei moșteniri culturale inestimabile de tradiții, de tipare și modele civilizaționale, reprezintă o pârghie de ordine şi echilibru în lume, la scară planetară. Un mare scriitor, Paul Anghel, spunea: „când în lume nu vor mai fi ţărani, lumea va candida la înfrângeri definitive”.
