Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu Solidaritate fără graniţe

Solidaritate fără graniţe

Galerie foto (10) Galerie foto (10) Interviu
Un articol de: Oana Nistor - 18 Iunie 2026

Prin credinţă, empatie, solidaritate şi multă implicare, membrii Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni”, ca şi voluntarii ce se strâng ciorchine în jurul misiunii de întrajutorare încurajată şi susţinută de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, s-au transformat în purtători de biruinţă asupra suferinţei, deznădejdii, sărăciei sau singurătăţii. Despre proiectele derulate de asociaţie, sprijinul oferit nu doar românilor din Italia, ci şi celor din ţară care ajung cu copiii la Spitalul „Bambino Gesu” din Roma sau bătrânilor vulnerabili, ne-a vorbit doamna preoteasă Ecaterina Ţuţuroi, preşedinta Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni” a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Care este misiunea Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni” şi cum a evoluat activitatea acesteia în ultimii ani?

Asociaţia „San Lorenzo dei Romeni” este o asociație social-filantropică, nonprofit și apolitică, înființată în anul 2009, cu părinteasca binecuvântare a Preasfin­ți­tului Părinte Episcop Siluan, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Misiunea asociației noastre s-a născut dintr-o profundă chemare și din dorința de a aduce alinare și sprijin material (şi social) tuturor celor aflați în suferință.

În ultimii ani, activitatea asocia­ției a evoluat de la oferirea unor ajutoare de urgență către servicii integrate de mediere socială și religioasă. De-a lungul timpului, noi toţi am înţeles că depărtarea adân­cește durerea trupească, iar românul migrant are şi el nevoi multe şi diverse. De exemplu, atunci când o familie aflată departe de ţară este încercată de boală, are nevoie nu doar de sprijin material, ci și de certitudinea că nu e singură; are nevoie să audă o rugăciune în limba maternă, să găsească un duhovnic care să-i asculte suspinul și să simtă îmbră­țișarea caldă a unei comunități care îi oferă adăpost sufletesc.

Ce proiecte derulează în prezent asociaţia?

Beneficiarii noștri, atât cei din România, cât şi cei din Italia, se confruntă adesea cu probleme dureroase, de la risc de abandon școlar, sărăcie, dorul de casă, singurătate şi izolare, până la probleme birocratice, bariere lingvistice și, mai ales, vulnerabilitate financiară sau emoțională, atunci când un copil este diagnosticat cu o boală gravă.

Vă referiţi aici, desigur, la familiile care vin cu copiii grav bolnavi la Spitalul „Bambino Gesù” şi pe care le sprijiniţi în mai multe privinţe...

Da, chiar dacă toate proiectele asociaţiei sunt importante, cele care îi implică pe copiii bolnavi, pe familiile lor, au o semnificaţie deosebită.

Derulăm, iată, pe durata întregului an, cu o recurență lunară, proiectul „Milostenia - Cheia care deschide Împărăția cerurilor”, prin intermediul căruia oferim alimente neperisabile familiilor de români și de alte naționalități ce sunt găzduite în structurile adiacente Spitalului „Bambino Gesù”. Tot în strânsă colaborare cu această unitate medicală desfăşurăm proiectul „Hrană pentru sănătate”, dedicat părinților cu copii internați, cărora le acoperim, lunar, plata bonurilor de masă, asigurându-ne astfel că o mamă care își veghează pruncul are puterea fizică de a rămâne în picioare.

Mai este proiectul „Suntem cu tine de ziua ta! Viața - ce dar minunat!”, prin care aducem o fărâmă de bucurie și normalitate în saloanele sterile de spital, sărbătorind cu tort, baloane și cadouri zilele de naștere ale copiilor internați la „Spitalul Bambino Gesù”. De asemenea, pentru copiii din acest spital şi din structurile adiacente organizăm anual evenimente prilejuite de momente binecuvântate de peste an, cum sunt Nașterea Domnului Iisus Hristos, Ziua Copilului din 1 iunie și alte sărbători mari.

Ştiu că mai aveţi un proiect născut din multă suferinţă...


 

Da, proiectul „Chemarea îngerilor”, care este unul caritabil şi născut dintr-o imensă sensibilitate și pioșenie, destinat repatrierii copiilor din cadrul Spitalului „Bambino Gesù” care, din păcate, își încheie călătoria pământească și trec la Domnul. Asociaţia preia întreaga povară materială pentru ca părinții să își poată plânge pruncul în pace.

Deoarece inima noastră rămâne legată şi de țară, implementăm şi alte proiecte inițiate de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei în cadrul asociaţiei, precum proiectul „Brațele Părintești”, prin care susținem material copiii aflați în risc de abandon școlar, și proiectul „Toiagul Nădejdii”, prin care oferim un sprijin cald bunicilor singuri și lipsiți de orice ajutor din România.

Cum răspund familiile româneşti din diasporă la sprijinul oferit de asociaţie şi cum reuşiţi să mobilizaţi voluntari?

Răspunsul familiilor este de o delicatețe care ne mișcă până la lacrimi. La început, mulți vin speriați și copleșiți de greutatea diagnosticului, însă, când descoperă că asociația le oferă sprijin fără să ceară nimic în schimb, teama se transformă într-o profundă ușurare şi recunoștința lor se citește în priviri, în îmbrățișări tăcute și în bătăile inimilor. Legătura care se creează este atât de strânsă, încât, de foarte multe ori, familiile care au trecut prin necazuri și ale căror suferințe s-au mai alinat aleg să rămână alături de noi ca voluntari, dorind să reverse asupra altora aceeași mângâiere pe care au primit-o și ele la rândul lor.

În ceea ce priveşte mobilizarea voluntarilor în jurul acestor lucrări minunate, aceasta se face prin puterea exemplului și prin trezirea conștiinței creștine. Chemarea noastră, „Ajută-ne să ajutăm!”, este de fapt o invitație la coresponsabilitate și la iubire lucrătoare, unind oameni cu suflet mare care doresc să devină brațele prelungite ale milostivirii lui Dumnezeu.

După cum am putut lesne observa, aveţi o legătură strânsă cu Spitalul Pediatric „Bambino Gesu” din Roma. Cum a început această colaborare şi cât este de important sprijinul duhovnicesc oferit copiilor şi familiilor în faţa suferinţei?

Colaborarea cu Spitalul Pediatric „Bambino Gesù” din Roma a izvorât dintr-o realitate sfâșie­toare: numărul mare de prunci români aduși aici ca la o ultimă speranță de vindecare. Biserica și asociația nu au putut trece nepăsătoare pe lângă pașii obosiți ai mamelor de pe holurile spitalului şi oferă, iată, diferite tipuri de sprijin, de la cel concret, financiar, până la cel duhovnicesc şi emoţional, care vine să aline şi să mângâie fiecare dimensiune a suferinţei.

Cele mai grele și cernite momente sunt cele în care medicina își recunoaște limitele, iar părinții sunt puși în fața unui prognostic necruțător care poate culmina cu pierderea pământească a copilului lor. În fața unei asemenea cruci, cuvintele noastre omenești amu­țesc, iar explicațiile logice își pierd sensul. În acest punct al suferinței extreme, sprijinul duhovnicesc nu este doar important, ci devine însuși aerul care mai ține sufletul în viață. Prezența caldă a preotului, taina unei rugăciuni șoptite la căpătâiul patului de spital și medierea religioasă acționează ca o doctorie divină.

Credința nu șterge durerea, dar o sfințește, dându-i mamei certitudinea că pruncul ei se află în brațele ocrotitoare ale lui Dumnezeu și preschimbând deznădejdea neagră în nădejdea Învierii și a veșniciei.

Care sunt obiectivele viitoare ale asociaţiei şi ce mesaj transmiteţi românilor din Italia care doresc să se implice în activităţi filantropice şi de sprijin comunitar?

Proiectul cel mai drag spre care ne îndreptăm gândurile cu multă rugăciune și speranță este „Casa Sfânta Anastasia”. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei își dorește din tot sufletul să pună această casă la dispoziția părinților cu copii bolnavi de la Spitalul „Bambino Gesù” sau alte spitale din Roma, transformând-o într-un acoperiș de dragoste primitor. Ne dorim ca această casă să devină o oază de tihnă și alinare, un cămin cald unde mamele istovite de veghe să își poată rezema capul într-o metropolă străină, găsind aici o adevărată familie.

Fiecare gest mic, fiecare sprijin pe care îl primim se transformă în hrană, în tichete de masă sau în cărămizi pentru „Casa Sfânta Anastasia”. Să ne amintim mereu că „Milostenia este una dintre cheile care deschide Împărăția cerurilor” şi că deschizând inima către cel aflat în necaz, aducem, de fapt, lumină și vindecare în propriul nostru suflet.

Uşa e mereu deschisă la Asociaţia „San Lorenzo dei Romeni”

Românii din ţară care se adresează acestui spital pediatric din Roma şi au nevoie de informaţii suplimentare sau de sprijin în hăţişul birocratic pot găsi răspunsuri la datele de contact ale Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni”: E-mail: sanlorenzo@dor-italia.it; sediul central (corespon­dență): Via Ardeatina 1741, 00134, Roma; sediul administrativ-social: Via Alessandro Severo, nr. 77, Roma (unde membrii asociaţiei se îngrijesc de monitorizarea dosarelor și de partea organizatorică).

„Îi asigurăm pe toți frații noștri din țară, care trec prin momente de cumpănă, că nu sunt singuri și că uşa noastră este mereu deschisă pentru a le oferi o ghidare blândă”, a dat asigurări doamna preoteasă Ecaterina Ţuţuroi.

De asemenea, românii care lucrează în Italia, dar şi cetăţenii de alte naţionalităţi care doresc să sprijine activităţile şi proiectele derulate de asociaţia Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, o pot face prin donarea celor 5 la mie din impozitul pe venit direct pe declarația fiscală, unde trebuie scris Codul Fiscal al Asociației „San Lorenzo dei Romeni”: 97558250581, alături de semnătură. Gestul este unul simplu şi gratuit pentru angajaţi, însă cu o valoare imensă pentru asociaţie, care va putea astfel să vină în sprijinul copiilor bolnavi, al celor aflaţi în situaţie de abandon şcolar sau al bătrânilor singuri.