Definiția sănătății - să ne bucurăm de viață

Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai statornică în timp. Astăzi trebuie să ne vedem destul de des cu pacienții noștri, iar un lucru îl spun și studenților și rezidenților: e foarte important să oferi pacientului tău perspectiva următoarei întâlniri, așa încât nu mai vorbim despre o vizită la medic și totul e gata. Despre aceasta am discutat cu domnul doctor Gheorghe Bălan, medic primar gastroenterolog și cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași.

 Mă gândesc că o corectă informare nu înseamnă educație sanitară, care lipsește la noi în țară. Vorbesc de o educație sanitară organizată la nivel guvernamental și urmărită în timp. Dar acest efort al dumneavoastră de a dialoga cu pacientul, de a-l trata ca pe un partener, de a-l conștientiza că el este un partener pe parcursul vindecării are de fapt o profundă trăsătură de profilaxie, de prevenire.

Vorbim despre un plan, un plan de tratament pe care medicul împreună cu pacientul îl stabilesc și ulterior vor avea loc întâlniri subsecvente în care medicul va verifica în ce măsură traiectoria pe care au ales să meargă este respectată și lucrurile merg către bine. E mult mai complex. E adevărat, medicina paternalistă era un model static, din punctul meu de vedere, și plat. În respectarea autonomiei pacientului și aceste noi tipuri de relații medic-pacient, din punctul meu de vedere, sunt mult mai eficace, sunt mult mai dinamice, sunt rotunde, cum vă spuneam, dar e adevărat, necesită o implicare mult mai mare din partea tuturor celor prezenți în discuție.

Pentru că înțeleg că dumneavoastră aspirați dincolo de vindecarea bolii pentru care pacientul s-a adresat medicului din dumneavoastră, urmăriți de fapt schimbarea stilului de viață, care presupune și schimbarea menta­lității și schimbarea modului de a trăi și de a face împreună cu dumneavoastră acest plan de întâlniri, când, dincolo de evaluarea stării de sănătate, cred că îi determinați, prin dialog și prin tot ceea ce comunicați, să se bucure de viață. Pentru că, de fapt, eu cred că aceasta este definiția sănătății: să ne bucurăm de viață.

Da, e foarte interesant ce spu­neți. Sunt mai multe parti­cula­rități. În primul rând, făceați trimitere la educația pentru sănătate. Da, e adevărat, educația pentru să­nătate n-ar trebui să se desfă­șoare neapărat în cabinetul unui medic. Educația pentru sănătate ar trebui să se desfășoare în grădinițe, în școli, în licee, în familii, în universități, în societate. E treaba societății să o facă și e treaba noastră să fim parteneri ai oricărui actant social, ai oricărei instituții în a încerca să implementeze programe de edu­cație medicală. E adevărat, România nu este în fruntea țărilor în care se practică o educație medicală a societății. E adevărat că putem face mai bine la acest capitol și sper eu ca anii care urmează să ne aducă mai multe programe de educație medicală a societății. Dar când vine vorba despre relația medic-pacient, noi trebuie să suplinim aceste carențe în cultura medicală a pacienților noștri și practic asta ne îngreunează puțin relația cu pacienții, pentru că trebuie să investim de fiecare dată un foarte scurt timp în a-l face pe pacient să înțeleagă ce înseamnă o anumită boală, ce înseamnă o anumită conduită preventivă, așa cum spuneați dumneavoastră, ce înseamnă schimbarea stilului de viață și așa mai departe. Și că ajungem în domeniul relației medic-pacient și a ceea ce ne așteptăm noi să schimbăm la stilul de viață al pacienților noștri, e adevărat, există și o latură preventivă, dar spun eu că există și o latură foarte importantă terapeutică, dar terapeutică paramedicală. Latura preventivă. E adevărat, trebuie să-i învățăm pe pacienții noștri ce înseamnă un stil de viață sănătos. Și nu vreau să spun banalități, nu vreau să fac apel din nou la toate lucrurile care se abordează astăzi atât în reclame, cât și în clipuri audiovizuale și așa mai departe, cu privire la minime conduite prin care să avem o viață sănătoasă, dar într-adevăr, încercăm să-i învă­țăm pe pacienții noștri ce înseamnă o viață sănătoasă, ce înseamnă o dietă sănătoasă, importanța scăderii ponderale, importanța prezervării unui status bun fizic, importanța sportului, importanța mâncatului sănătos și așa mai departe.

Aspectul terapiei sufletești și intelectuale

Fac parte toate acestea din prevenția bolilor digestive și nu numai, nu numai a bolilor digestive, evident. Și din tratamentul lor. Dar mai este un aspect foarte important pe care cu siguranță îl intuiești și pe care cu siguranță și pacienții noștri îl intuiesc, dar nu îl văd ca pe un element palpabil de tratament, și anume cel al terapiei sufletești și intelectuale, dacă îmi permiteți. Tot ceea ce înseamnă comunicare bună cu pacientul, tot ceea ce înseamnă schimb de idei, infor­mații, tot ceea ce înseamnă înțe­legere a stilului de viață a pacientului, a nivelului de cultură a acestuia, a specificului acti­vităților de zi cu zi și așa mai departe, ne permit să îi oferim pacientului nostru, pe lângă informații de natură preventivă, pe lângă principii de tratament al bolii pentru care acesta se adresează și o vindecare, dacă îmi permiteți, din sfera psihologică, sufletească, spirituală, după cum fiecare pacient al nostru are sau nu dezvoltată mai bine o astfel de latură spirituală. Și practic încercăm să vindecăm și anumite aspecte care țin de psihicul pacientului nostru, care de fiecare dată au o implicație foarte, foarte mare. Eu sunt de părere că în special în ceea ce privește bolile digestive, dar nu numai, sunt sigur că e adevărat și pentru multe alte tipuri de boli. Eu sunt de părere că psihicul joacă un rol foarte important. Sănătatea psihică și mentală a pacienților noștri joacă un rol foarte important, iar în ceea ce privește patologia digestivă e un adevăr deja confirmat.

Axa creier-intestin există

Axa creier-intestin, pe care o anticipau înaintașii noștri încă din Antichitate. Axa creier-intestin există. Există o sumedenie de căi de comunicare între sistemul nervos și tubul digestiv și practic se creează o comunicare bidirec­țională creier-intestin și intes­tin-creier, prin care tot ceea ce înseamnă sănătate digestivă a pacientului nostru este dependent de sănătatea mentală a acestuia. Și, de cealaltă parte, sănătatea mentală a pacientului nostru poate fi influențată de integritatea tubului digestiv și buna funcțio­nare a acestuia și practic de sănătatea digestivă. Deci, practic, axa intestin-creier și creier-intestin reprezintă o chestiune pe care noi ne fundamentăm foarte frecvent argumentarea atunci când vrem să îi facem pe pacienții noștri să înțeleagă de ce simt anumite lucruri și de ce anumite lucruri nu trec. De ce anumite lucruri, la un anumit moment, revin și de ce e important nu doar să consulte medicul gastroenterolog, nu doar să schimbe dieta, nu doar să schimbe stilul de viață, ci și poate, uneori, să încerce să lucreze cu ei înșiși, cu psihicul lor, cu sau fără ajutorul unui psiholog, psihoterapeut sau chiar psihiatru, pentru a-și optimiza stilul de viață și practic pentru a se antrena, pentru a face mai bine față problemelor de zi cu zi.

Domnule doctor Gheorghe Bălan, este foarte interesantă această idee a dumneavoastră legată de necesitatea terapiei sufletești și mă gândeam că, așa cum vă cunosc pe dumneavoastră și pe părinții dumneavoastră, cred că în cadrul terapiei sufletești, poate chiar pe primul loc este rugăciunea. Și nu vreau să vorbesc mai mult, pentru că vorbiți cu mult mai frumos decât mine despre aceste lucruri.

Vă mulțumesc tare mult. Mi-ați adresat o întrebare dificilă. E o întrebare dificilă din prisma faptului că acest aspect, cred eu,  trebuie abordat cu foarte mare precauție, funcție de publicul căruia ne adresăm. Eu, ca medic și îmi place să cred și, probabil, voi crede mult timp de aici înainte, ca tânăr medic, abordez lucrurile foarte precaut, funcție de pacientul pe care îl am în față. Trebuie să le spunem celor interesaţi că astăzi avem de-a face cu o particularitate foarte interesantă din prisma medicilor și a pacienților, legată de vârstă și de generații. Probabil că generația mea de doctori este cea care este pentru prima dată expusă unor pacienți repre­zentanți ai generațiilor tinere. Cei care ne citesc știu că eu cel mai probabil fac parte din generația milenialilor. Cei mai tineri decât mine probabil că sunt repre­zentanți și activi ai gene­rației Z, iar cei mai în vârstă decât mine sunt reprezen­tanți ai gene­rației X și eventual ai așa-numitei ge­nerații baby boomers, în limbajul internațional. Toate gene­rațiile acestea, practic, sunt foarte diferite din prisma spiritualității, din prisma  relației cu religia, a relației cu divinitatea și așa mai departe.

Generații spirituale și în general religioase

Ei bine, dacă doctorii mai în vârstă decât mine, vorbesc despre doctori de 50, 60, 70 de ani, astăzi au de-a face probabil cu pacienți ai generației lor. Mă refer la pa­cienți reprezentanți, cel mai probabil ai generației silențioase, ai generației baby boomers, ai ge­nerației X. Toate aceste gene­rații fiind cunoscute ca fiind generații spirituale și în general religioase. Ei bine, doctorii din generația mea au foarte mulți pacienți reprezen­tanți ai generației milenialilor, din care fac și eu parte, sau ai generației Z, generația mai tânără decât mine, care practic are acum între 18 și 27, 28 de ani.
Ei bine, aceste generații noi, generația milenialilor și generația Z, sunt generații care au o relație foarte particulară cu religia. Așadar, ca să revin la întrebarea dumneavoastră, e adevărat, cel mai probabil, rugăciunea ca mod de expresie a spiritualității și în general a religiozității pacienților noștri a reprezentat, și reprezintă în continuare, o resursă importantă din terapia celor mai mulți pacienți. Mă refer aici la rugăciune, sigur, ca act de credință, ca act de spe­ranță, ca act de psihoterapie, de ce nu?

Putem să-i spunem și așa, ca act de terapie a psihicului, complementar terapiei noastre alopate pe care încercăm să o acordăm pacienților noștri. Dar dacă ne referim, de cealaltă parte, la pa­cienții mai tineri, lucrurile capătă altă conotație. În ce sens? Gene­rația din care fac eu parte, gene­rația milenialilor, este cunoscută pentru faptul că pentru prima oară în istorie a avut o relație cu totul și cu totul particulară cu spiritualitatea. Generația milenialilor este recunoscută, probabil, drept cea mai spirituală dintre generații, dar poate că mult mai puțin religioasă decât generațiile anterioare. Așa încât, dacă ne aflăm în fața unui pacient, să zicem, de 45, 55, 65, 75 de ani, religia va juca un rol important în valorile culturale ale acestuia. Atunci când ne aflăm în fața unui pacient de 30, 40 de ani, un pacient al gene­rației milenialilor, ei bine, acest pacient trebuie să ne așteptăm că va avea o doză foarte mare de spiritualitate, însă cel mai probabil nu va fi un pacient care să practice vreo anumită religie.

Prima generație care practic arată o desprindere completă de la spiritualitate

Așadar, rugăciunea pentru acești pacienți probabil că va căpăta o altă conotație și rugăciunea va fi practic un act de credință, dar privit mai degrabă ca un act spiritual, ca un act de intro­specție, ca un act de raportare la o divinitate absolută, la un zeu suprem, dacă-i putem spune așa, la un sistem de credință, ca să fim foarte corecți, la care aderă pacienții noștri și care, în fond, sigur, din punct de vedere psihologic și, de ce nu, și din punct de vedere spiritual, are conotații similare rugăciunii așa cum o privim noi, ortodocșii, din prismă religioasă. Iar dacă ar fi să mergem și mai departe și ne referim la generația Z, generația care astăzi are practic, cum spuneam, între 18 și 27, 28 de ani, aceștia sunt recunoscuți printr-un alt paradox. Ei nu sunt nici spirituali, nici religioși. Este prima gene­rație care practic arată o desprindere completă de la spiritualitate și religiozitate. E un adevăr foarte interesant sociologic, care este sigur în deplină cercetare, dar cei din generația Z se disting prin această practic disjuncție între viața socială de zi cu zi și spiritualitate și religiozitate. Sunt practic cei mai puțin reli­gioși dintre toți cei care se pot adresa nouă astăzi. Așa încât pe acești pa­cienți probabil că va trebui să-i abordăm dintr-o cu totul altă paradigmă. Va trebui să le expunem concepte terapeutice, spirituale, într-o cu totul altă factură. Probabil că trebuie să ne raportăm mai degrabă la aspecte care țin de logică, la aspecte care țin de viața socială, la aspecte care țin de relațiile dintre oameni și mai puțin la aspecte care țin de spiritualitate, religiozitate și deci rugăciune și credință. De aceea, vedeți, eu cred că trebuie să avem o abordare foarte diferită, în funcție de pacientul pe care îl avem în față. Și desigur, e foarte importantă decodarea tuturor acestor valori ori de câte ori un medic încearcă să abordeze și acest aspect al terapiei, și anume aspectul spiritual și religios.

Înțeleg că această clasificare, dacă putem s-o numim așa, a pacienților ne solicită pe noi, medicii, sau reclamă să avem atitudini diferite. Și mi se pare normal că, până la urmă, în fața fiecărui pacient trebuie să avem o atitudine particulară legată de faptul că, așa cum am mai spus, suntem unici prin voia lui Dumnezeu. Dar în același timp, înțeleg din ceea ce ați spus că aceste diferențe între generații există și în sufletul și în mintea medicilor.

Absolut. Și vă mărturisesc sincer că nu am mai întâlnit nici un coleg care a făcut această analiză atât de profundă, deși e vorba de nuanțe. Și mi se pare că ar trebui să devină o temă de cercetare, pentru că, iată, lucrurile s-au schimbat și se schimbă în mod profund și acest lucru trebuie să modifice și modul nostru de a aborda pacientul. Dife­rențele ge­neraționale sunt o temă de cercetare și, din punctul meu de vedere, sunt o temă de foarte mare interes actual. Și e adevărat, eu abordez problema pacienților și modul în care mă raportez acestora și din prisma generațiilor și din punctul meu de vedere, cred că oricine care astăzi încearcă să înțeleagă modul în care ar trebui arhitecturate relațiile medic-pacient, mai mult decât atât, modul în care ar trebui arhitecturat sistemul medical în sine, cred că ar trebui să țină cont și de valorile acestor generații, pentru că, după cum vă spuneam, în medicina anilor 2020 avem de-a face cu pacientul reprezentant al generației Z.

Pacient adult reprezentant al generației Z, care practic reprezintă o generație cu totul și cu totul diferită de pacienți. Dacă până acum aveam de-a face cu pacienți adulți care au spiritualitate înaltă, care au o aderență cel mai probabil frecventă la o religie, începând de la generația Z, probabil ne vom afla în fața unor pacienți care vor avea niveluri din ce în ce mai scăzute de spiritualitate, o aderență foarte rară la religie și o aderență la alte principii, după care se ghidează și după care își organizează viața personală. Mă refer aici la principii economico-financiare, la principii sociale, la principii care țin de realitatea virtuală, la principii care țin de inteligența artificială, deci cu totul și cu totul alte concepte de relaționare cu pa­cienții noștri. De aceea, cred eu că atunci când vorbim despre decodarea unor mesaje cu cono­tație și cu valoare spirituală, abordarea noastră trebuie să fie cu totul și cu totul diferită. Și mai mult decât atât, atunci când vorbim despre oferta de servicii de sănătate în sine, aceasta trebuie să fie adaptată publicului care ni se adresează și pacienților noștri.

Și aceștia sunt astăzi foarte diferiți. Un pacient care astăzi are 60, 70 de ani este cu totul și cu totul diferit, atât ca mod de adresare, atât ca nevoi, atât ca principii de terapie spirituală, dar un pacient care are astăzi 18, 19 sau 20 de ani va avea cu siguranță cu totul și cu totul alte așteptări de la medicul lui.

La începutul interviului ați vorbit despre terapia intelectuală. Credeți că este o cale mai puternică? Convinge mai mult?

Cred că face parte din datoria oricărui medic să se adreseze și acestui aspect. Nu cred că mai putem avea astăzi relații de tip paternalist cu pacienții noștri, în care, practic, să le oferim o serie de răspunsuri și o serie de indi­cații, de practică de zi cu zi, de schimbare a regimului de viață, de tratament, fără să le explicăm și de ce anume au nevoie de toate acele aspecte. Și probabil că aici partea de medicină intelectuală și de adresare a intelectualității pacienților noștri, cred că aici jucăm un rol foarte important, noi, medicii, ca sfătuitori, îi spun eu uneori și antrenori, ca parteneri ai pacientului în demersul de vindecare.

Cred că de fiecare dată când îi oferim pacientului nostru sfaturi medicale trebuie să îi oferim aceste sfaturi într-un sistem de adresare, într-un sistem practic de decodare a mesajului pe care el să-l înțeleagă. Și de aceea, cred eu, e foarte important să facem referire mereu la valorile intelectuale ale pacienților noștri, pentru a adapta cât mai bine acest sistem de adresare și de decodare a ­mesajului.