Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
POEZIE: Florian Silișteanu
cântec de primenire
- uite mamă trec soldații
iar ne pierdem tații - frații
florilor, toți condamnații
printre vii și dintre morți
setea pentru toți
- uite frate trec soldații
sorei noastre însurații
lumii toate comandanții
cad în somn jurații toți
trage diavolul la sorți
- uite soro trec soldații
s-or întoarce mai târziu
la odihnă - cișmigiu
ori prin gropile comune
pe cruci fără nici-un nume
uite tată trec soldații
printre ei și tu mai tânăr
printre ei și eu la număr
între noi lacrima toată
luminând din poartă-n poartă
uite DOAMNE trec soldații
nicăieri frații și tații
prin icoane... nici atât
numai îngeri suspinând



.jpg)