Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
23 Dec, 2024
Ziua veșniciei de lumină
In memoriam Gheorghe Simon
după plecare rămâne mereu o uşă deschisă
cum s-o priveşti?
cum să te uiţi la uşa care rămâne deschisă
după ce pleacă oricare anotimp?
ce păsări ale dimineții şi-or lovi aripile de ea
câte roiuri de cărăbuşi de mai
ar trece dincolo cu aripi de lumină
precum sufletul Poetului desprins de trup
atras de lumina necreată a veşniciei?
parcă-l aud cum dă când mai repede când mai încet din aripi
rostind poeme scrise cu viață şi moarte
dar numai cu lumină
cu adevăr cu iubire cu mireasmă de Duh Sfânt
fără nici o amăgire fără nici o înşelăciune
cum să găseşti cheia uşii acesteia
care rămâne deschisă
după ce pleacă orice anotimp de-a valma
îmbulzindu-se învinşi de tristețe
de un ultim suspin
amăgiți de strălucirea unor bărci plutind
pe o mare de lacrimi
oglinda ființei
ca să vezi dacă e cu adevărat mânjită cu sânge?
vântul sedimentat în nisipul unei vieți întregi
le suflă în pânza de păianjen a ființei
au vele din aripi de cărăbuşi
unele plutesc ca nişte bărci
pentru nerostite gânduri
pe marea de oglindă rece a neființei
numai gândurile
nu şi viața
care rămâne vâlvătaie în rugul
niciodată stins al ființei
flacăra înaltă a harului
belşugul credinței întregi
nedespărțita ființă
întreaga iubire
sfințenia Altarului zidit pe vreascurile vieții
ca nişte versuri de lumină
zile de credință mărturisită
zile scurte prelinse în ZIUA CEA MARE
în Ziua Veşniciei de Lumină
cheia iubirii
îmi pare a-mi spune Poetul
e întotdeauna mânjită cu sânge
a înflorit desăvârşit liliacul
la Agapia!
15 mai, Viişoara/ 16 mai, Roman
