Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
O nouă reprezentaţie a spectacolului „Toţi cinci“
Spectacolul „Toţi cinci“, al Companiei de teatru „Dan Puric“, va avea o nouă reprezentaţie, pe 12 martie, la Sala Rapsodia din Bucureşti. „Toţi cinci“ reprezintă o poveste despre nebunia lumii, despre bucuria ei, despre miracolele care ne înconjoară, dar pe lângă care trecem cu toţii, în viteză, în fiecare zi. „Toţi cinci“ spune povestea dintotdeauna a omenirii, concentrată în câteva zeci de minute, conform Agerpres. Ana Pepine, Dana Paraschiv, Ştefan Ruxanda, Paul Cimpoieru şi Silviu Man sunt actorii care vor aduce în faţa spectatorilor un spectacol. „Pentru că suntem înconjuraţi de prea multe aparenţe, am renunţat la decoruri. Pentru că în jurul nostru sunt prea multe măşti, aducem în faţa voastră un teatru fără mască. Onest. Direct. Firesc“, arată actorii companiei conduse de actorul Dan Puric.



.jpg)