Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Activităţile copiilor
În perioada 27 noiembrie - 4 decembrie 2011, Parohia ortodoxă "Naşterea Domnului" din Cluj-Napoca a găzduit expoziţia de pictură "Dialoguri picturale. Călătorii în lumea lecturii". Cei doi expozanţi, Lorand Emanuel Komives (15 ani) şi Matei Bolog (11 ani), au expus împreună 26 de lucrări prin care ne-au invitat la o incursiune prin intermediul picturii în lumea personajelor din cărţile citite de ei (David şi Goliat, Contele de Saint-Remy, Domnişoara de Monsoreau) sau personalităţilor culturale ale lumii (Mozart, Eminescu, Caragiale, Jules Verne, regele Carol I, regele Ludovic al IV-lea). Nu au lipsit nici tablourile cu reprezentări din natură care aduc prospeţimea culorilor calde cu care ne mângâie pe fiecare toate lucrurile create de Dumnezeu pentru noi. Expoziţia a fost prezentată de domnul Andor Komives, lector univ. dr. în cadrul Academiei de Arte Plastice din Cluj-Napoca.
Este vorba de dialoguri picturale pentru că această expoziţie depăşeşte barierele timpului şi oferă posibilitatea de a întâlni personaje şi personalităţi din toate vremurile, dar şi pentru că cei doi copii, deşi au vârste şi stiluri diferite de a aborda tematica lucrărilor, intră într-un distins dialog pe calea culorilor şi a formelor. Şi dacă acest an a fost dedicat de către Patriarhia Română şi familiei creştine, această expoziţie este un bun prilej de a promova adevăratele valori umane şi de a culege roadele muncii acestor copii care cresc ocrotiţi de familia mică. De aceea, credincioşii din această parohie, şi nu numai, s-au unit la ceas de seară în familia mare a Bisericii spre a se bucura de realizările copiilor.