Adevăratul Sfânt Procopie şi „Precupul“ popular

În prezent, Sfântul Procopie este cinstit pe data de 8 iulie, ziua în care a primit cununa muceniciei, mai ales de către oamenii credincioşi, care cercetează vieţile sfinţilor, în care află modele de sfinţenie şi bună purtare. Dar la sate, ziua Sfântului Procopie este si astăzi sărbătorită de toţi. De ce? Pentru că oamenii se tem de mânia sfântului, pe care îl consideră protectorul recoltelor.

Din Sinaxar aflăm că Sfântul Procopie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Tatăl lui era creştin, mama, păgână. Ea l-a dus să fie soldat al împăratului Diocleţian. Pentru inteligenţa, învăţătura şi destoinicia lui, a fost făcut dregător la Alexandria şi trimis acolo cu porunca de a-i chinui pe creştini. Dar pe cale i s-a întâmplat o minune. A văzut fulgere, a auzit tunete şi un glas din cer l-a strigat pe numele său, care atunci era Neania. Sfântul s-a rugat să-L vadă mai bine pe cel care îl chema şi a văzut o cruce de cristal, iar vocea i-a spus: „Eu sunt Iisus cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu“. A devenit creştin şi a pus să i se facă o cruce de aur şi de argint, după modelul crucii care i se arătase. Dar pe cruce s-au arătat trei icoane, una pe care era scris „Emanuel“, alta - „Mihail“ şi pe a treia - „Gavriil“.

Procopie a tăinuit o perioadă noua sa credinţă, timp în care a făcut multe fapte vitejeşti. Dar când mama sa l-a pus să aducă jertfe idolilor, a refuzat şi şi-a arătat iubirea pentru Iisus Hristos. Atunci, mama lui l-a pârât împăratului Diocleţian, care a trimis poruncă să fie cercetat. A fost supus la chinuri, dar Domnul i s-a arătat în închisoare, l-a întărit şi l-a numit Procopie în loc de Neania. A fost dus la templul păgân, dar, prin puterea rugăciunii, a surpat idolii. Văzând această minune, şi mama sa, şi alte douăsprezece femei, şi ostaşii care erau de faţă au crezut în Hristos. Toţi au primit moarte de mucenici.

Sfântul Procopie şi recoltele

Pentru ţărani, este foarte important să obţină o recoltă bună de cereale. Grâul, porumbul, meiul şi ovăzul asigură hrana pentru oameni, dar şi animalele din gospodărie: vaci, cai, păsări, porci. De aceea, oamenii de la ţară nu vor să-i supere pe sfinţii care sunt pomeniţi în calendar tocmai când se coc grânele. Ei consideră că grindina, arşiţa prea mare, seceta sau furtunile sunt trimise ca pedeapsă pentru păcatele lor de sfinţii lunilor de vară.

Astfel, ei cred că Sfântul Procopie ajută la coacerea grânelor. Dacă îl superi şi nu îi respecţi sărbătoarea, dă arşiţă mare, care usucă grânele înainte de dezvoltarea boabelor. Paiele se îngălbenesc, dar boabele rămân mici şi crude. Sărbătoarea, în calendarul popular, se numeşte „Precup“, „Pricop“, „Pricope“ sau chiar „Procopie“, de la sat la sat, toate denumirile venind de la numele Sfântului.

▲ Ştiaţi că…

- Credinţa în puterea Sfântului Procopie se regăseşte şi în zone de munte, unde oamenii nu cultivă cereale? De exemplu, moţii din Munţii Apuseni ţin ziua Sfântului Procopie pentru că ei cred că acesta stăpâneşte vânturile. Pe înălţimi, vânturile pot fi foarte primejdioase, căci ridică oameni şi animale, smulg acoperişurile caselor, dezrădăcinează brazii.

- „Răspunzător“ de arşiţă nu este numai Sfântul Procopie? În multe sate oamenii cred că şi Sfântul Foca (23 iulie) îi pedepseşte pe oamenii păcătoşi cu arşiţă mare, care le usucă grădinile şi viile.

Numele de Foca înseamnă, în greacă, „focă“ şi, la greci, Sfântul Foca este considerat un sfânt al apei, care îi fereşte de rele pe marinari. La noi, pentru că numele se apropie de cuvântul „foc“, oamenii simpli, fără multă ştiinţă de carte, l-au considerat un sfânt al focului, care dă arşiţă.

▲ Află mai mult!

VÂNTUL: Vara este foarte cald pentru că Pământul se află mai aproape de Soare. Soarele încălzeşte aerul de la suprafaţa solului, care se ridică, fiind mai uşor decât aerul rece. Această mişcare a aerului se numeşte vânt. Cu cât a fost mai cald înainte, cu atât vântul este mai puternic. Şi atunci când se întâlnesc două mase de aer, una mai rece, cu una mai caldă, se produce vântul.

CALENDARUL ORTODOX: Fiecare zi este sărbătoare, fiind dedicată mai multor sfinţi. Pentru creştini, nu există zile lipsite de sfinţenie! Sfinţii sunt puşi în calendar, în general, în funcţie de ziua în care au murit pentru lumea noastră şi s-au născut întru veşnicie. Unele zile se ţin în amintirea unor evenimente importante din viaţa lor. De exemplu, o zi pomeneşte naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, alta tăierea capului său, altele, aflarea capului său. Multe zile sunt dedicate evenimentelor din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, de la Buna Vestire, până la Înălţarea la cer şi la Pogorârea Duhului Sfânt. Unele sărbători au dată fixă, altele, care sunt legate de sărbătoarea Paştilor, au dată variabilă.

CALENDARUL POPULAR: Oamenii de la ţară aveau nevoie să ţină minte când e cel mai bun moment pentru semănat, secerat, pentru înmulţirea animalelor, culesul viei sau culegerea plantelor de leac. De aceea unele zile se numesc, în calendarul popular: „Nunta Urzicilor“ (e ziua când înfloresc urzicile şi nu mai sunt bune de mâncat), „Ziua Cucului“ (când începe să cânte cucul), „Ziua Ursului“, „Joia Furnicilor“ etc. Dar ei le ţineau minte mai uşor dacă le legau de sărbători religioase. Aşa, sfinţii au devenit răspunzători de tot ce este important în viaţa ţăranului. De aceea iarna, când lupii devin primejdioşi, oamenii din satele de la munte încă se roagă Sfântului Andrei, Sfântului Petru sau Sfântului Filip ca să-i apere de lupi. Primăvara, se roagă Sfântului Gheorghe să înverzească natura şi să păzească rodul viitoarelor recolte. Vara se tem de fulgere, grindină, secetă şi arşiţă şi de aceea se roagă mai mult sfinţilor din acest anotimp.

Fiecare regiune, ba chiar fiecare sat avea calendarul lui popular, în funcţie de climă; vremea într-un sat de munte nu este la fel cu cea de la câmpie sau din deltă, nu-i aşa? Fiecare ocupaţie importantă avea şi ea activităţile sale, trecute în calendar; de aceea avem, de fapt, mai multe calendare populare: unul al agricultorului, unul al păstorului, al viticultorului sau al pescarului.