Animalele din gospodăria ţărănească

Poate mulţi s-au întrebat de ce românii nu şi-au clădit niciodată castele somptuoase ca în Occident, nici oraşe-cetăţi cu ziduri groase şi înalte, nici măcar locuinţe cu multe camere, mai mari şi mai confortabile. Răspunsul este simplu: pentru că nu au avut nevoie. Ţăranii au trăit mai mult pe afară, pe câmp şi în curte, ocupaţi cu muncile agricole şi cu creşterea animalelor din gospodărie. Până de curând, fala ţăranului nu a fost casa, pe care o făceau din materialul de construcţie cel mai la îndemână: din chirpici, la câmpie, şi din lemn, în zonele împădurite de la munte.

Pe vremuri, era considerat gospodar cine avea o pereche de boi în bătătură, vaci şi oi şi un cal pentru transport. De aceea, casele ţărăneşti vechi sunt mici, cu una, două sau trei camere, dar au numeroase anexe: grajd pentru vaci, ocol pentru oi, şură pentru fân, magazii pentru unelte, cămări, coteţe, pivniţă. Cine avea ceva pământ şi animale în curte, avea de toate: hrană, adăpost, lână şi blană pentru îmbrăcăminte, mijloace de transport. Case mari au început să-şi facă ţăranii atunci când pământul a devenit mai puţin important pentru ei, pentru că au început să muncească în oraşe. Atunci animalele şi-au pierdut din importanţă; carnea, laptele şi ouăle se pot cumpăra şi din magazin, de ce să te mai chinui să le obţii singur? În prezent, semn de bogăţie nu mai sunt animalele din curte, ci mărimea casei în care locuieşti, maşina şi performanţa telefonului mobil.

Vieţuitoarele de „la casa omului“

O gospodărie ţărănească este mult mai complicată decât un apartament la bloc. În curte, pe lângă vaci, cai, boi, capre şi oi, porci, iepuri, găini, raţe, gâşte, curci şi porumbei, s-au oploşit dintotdeauna o mulţime de vieţuitoare: câini şi pisici, şoareci, berze şi rândunele, albine, muşte şi purici, ţânţari şi molii. Curtea ţărănească este o lume în mic, cu bune şi cu rele, şi omul a trebuit să înveţe să trăiască cu ele. Pe unele le-a ocrotit, pe altele s-a străduit să le izgonească sau să le stârpească.

Ca să se descurce cu vieţuitoarele din casa şi din curtea lui, ţăranii şi-au strecurat în poveşti şi legende toate cunoştinţele despre animale, adevărate sau nu, observaţii ale comportamentului lor, dar şi credinţe păstrate din bătrâni. Şi dacă vrei să afli cum au apărut animalele, trebuie să te gândeşti tocmai la facerea lumii.

Mănuşa lui Noe

Legendele româneşti despre facerea lumii sunt ca o broderie aplicată pe ţesătura simplă a textului biblic. Sunt frumoase, dar nu obligatoriu şi adevărate! Cică Dumnezeu umbla pe deasupra apelor, în întuneric, şi s-a întâlnit cu Necuratul. Acesta a vrut să-I fie frate, dar Dumnezeu nu a acceptat. L-a luat totuşi cu El şi, când necuratul a obosit, Dumnezeu a făcut pământul, să aibă unde să se odihnească. A făcut soarele şi luna, a adus seminţe din rai şi a acoperit pământul cu verdeaţă, flori şi copaci. Apoi, din lut, Domnul a plăsmuit animalele; necuratul îl imita, dar copia lui întotdeauna era mai pocită. Când Dumnezeu a făcut oaia, necuratul a făcut capra, cu barbă şi coarne, după asemănarea lui. Când Dumnezeu a făcut câinele, cel rău a făcut lupul. Mai târziu, când Dumnezeu a salvat creaţia pe arca lui Noe, necuratul a făcut şoarecele, să roadă fundul corăbiei, ca să se scufunde. Atunci Noe a aruncat mănuşa, care s-a făcut pisică. Pisica a mâncat şoarecele şi, se zice, de atunci are ceva necurat în ea şi-i sticlesc ochii ca celui rău.

Animalele, stâlpii gospodăriei

Ţăranii îşi iubeau animalele, pentru că le asigurau hrana de toate zilele. Foarte mult îşi iubeau vacile şi boii. Cine avea boi, nu mai avea griji: avea cu ce să-şi are pământul şi cu ce să transporte roadele câmpului. Pentru laptele lor, spuneau despre vaci că sunt „izvorul casei“.

Oaia este considerată sfântă, pentru că mielul, pentru nevinovăţia lui, este simbolul Domnului Hristos. Oaia nu are dinţi ascuţiţi, gheare, venin, nici un mijloc să se apere. E tare blândă şi se zice că atunci când Dumnezeu a întrebat-o ce să-i dea ca să se apere, a preferat să moară ea, decât să poată face rău celorlalte animale. În plus, dă lapte, carne şi lână şi o poveste spune că într-o casă în care sunt oi nu poate să intre sărăcia.

Calul a fost multă vreme ţinut pentru fală de către cei care aveau feciori de însurat. Dar caii mănâncă mult şi muncesc mai puţin, de aceea boii sunt mai buni, că muncesc mult şi mănâncă puţin.

Înainte de a apărea frigiderele, porcii erau mai puţin importanţi în gospodăria ţărănească. Erau tăiaţi numai iarna, când frigul conserva zecile de kilograme de carne şi slănină. Tot din această cauză se făceau nunţile numai toamna, când se făcea vinul, sau în câşlegi, adică între postul Crăciunului şi postul Paştelui, când mai era carne de porc de la Crăciun.

Porcii şi vitele se tăiau cu greutate, când îmbătrâneau sau nu mai erau buni de muncă. Pentru hrana zilnică, ţăranii preferau păsările. Ele dădeau ouă şi carne, puf pentru perne şi plăpumi. Iar cocoşul, prin cântecul lui, anunţă momentele nopţii, ca un adevărat ceasornic al satului.

Câinele şi pisica ocupă un loc aparte în gospodărie. Câinele păzeşte avutul de hoţi şi de animalele sălbatice; pisica mănâncă şoarecii şi şobolanii, care dau iama în grâne, producând pagube serioase.

Oaspeţi poftiţi…

Sunt berzele şi rândunelele. Oamenii se bucurau când aceste păsări îşi făceau cuib în gospodăria lor. Era semn de bine şi noroc în familie.

Oaspeţi nepoftiţi…

Sunt musca, molia, ţânţarul şi puricele, care pot fi greu îndepărtate dintr-o gospodărie în care trăiesc animale. Muştele sunt purtătoare de boli; moliile mănâncă ţesăturile de lână; ţânţarul şi puricele sug sângele oamenilor şi animalelor şi pot răspândi boli grave. Femeile ştiau o mulţime de metode ca să se ferească de ele. Noi le-am cam uitat. Gospodinele puneau pelin sub saltele, să izgonească puricii, frunze de nuc sau levănţică între haine, pentru molii. Măturau des curtea, să fie curată, şi scoteau muştele afară din casă. Apa în care cădeau muşte era considerată spurcată şi se arunca. Creşteau muşcate, căci frunzele lor îndepărtează ţânţarii. Nu foloseau insecticide, doar plante cu arome puternice, dar despre care ştiinţa a descoperit că sunt adevărate „arme biologice“.

Ce ne învaţă biologia

Chiar dacă nu ne plac, aceste gângănii au rostul lor în natură. Moliile se hrănesc cu piele şi păr de animale. Larvele de muşte se hrănesc cu dejecţii umane şi animale. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi cine să le descompună? Încă o dată, nu putem decât să ne minunăm de înţelepciunea lui Dumnezeu, care a dat fiecărei vieţuitoare un rost.

▲ Proverb

Roag-o pe mama ta să-ţi explice ce înseamnă proverbul: „Capra sare masa, iada sare casa“.