Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Pagina copiilor Antoaneta

Antoaneta

Data: 16 Ianuarie 2011

Pe mătuşa mea o cheamă Antoaneta, dar eu îi zic Puia. Este o persoană cu dizabilităţi. Accidentul s-a petrecut acum şase anAi, când era elevă în clasa a X-a la şcoala unde învăţ şi eu acum. De atunci a rămas într-un scaun cu rotile, însă nu s-a dat bătută. La scurt timp de la accident a devenit membră a Fundaţiei Motivation, un centru comunitar pentru tineret şi persoane cu nevoi speciale. Aici a fost învăţată de către oameni asemenea ei să se adapteze unui nou stil de viaţă.

În tabăra de fete din Belgia a participat la un program de instruire în baschetul în scaun rulant, ca apoi să-i instruiască în ţară, la rându-i, pe semenii ei. A participat la numeroase concursuri sportive de baschet, tenis de masă, cros, aruncarea cu suliţa şi greutate, popice şi altele şi a obţinut multe medalii şi premii.

Acum nu mai stă cu noi la curte şi mie îmi pare rău. S-a mutat într-un apartament cu soţul ei. Când vine pe la noi, se joacă cu mine şi cu sora mea, ne face toate poftele. De multe ori ne întâlnim în oraş, la o pizza, şi ne simţim foarte bine împreună. Viaţa este darul dat de Dumnezeu şi ea iubeşte mult viaţa, este veselă şi optimistă.

Nu cred că trebuie să vă spun că, indiferent dacă dizabilitatea este sau nu vizibilă, aceste persoane gândesc şi se comportă normal. O persoană cu dizabilităţi nu este o persoană anormală. Problema nu este la ea, ci la cei care o privesc şi, de cele mai multe ori, o judecă greşit. Cei care au o dizabilitate sunt mai iubitori de Dumnezeu şi mai recunoscători pentru darurile pe care le au, chiar dacă sunt mai puţine decât ale altora. În plus, dizabilitatea lor este compensată de sensibilitate, curaj şi optimism.

Mă rog în fiecare seară, când îmi spun rugăciunea, ca Dumnezeu să o aibă mereu în pază pe Puia, mătuşa mea dragă.

(Eduard Adrian Irimia, clasa a III-a A, Liceul "Petre Pandrea", Balş, jud. Olt, înv. Mihaela Turcitu)