Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Pagina copiilor Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit

Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit

Un articol de: Magdalena Gheorghe - 27 Aug, 2011

Cu multă vreme în urmă a fost un împărat care a mers să-şi cerceteze împărăţia. Mergând el aşa, ajunse la o mănăstire şi intră în biserică. Acolo, la strană, câţiva călugări citeau Psaltirea. Şi tot citind ei, ajunseră la psalmul 33, la versetul 10: "Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele". Împăratului îi plăcu mult mănăstirea, îi plăcu şi rânduiala din biserică, şi slujba, dar aceste cuvinte din Psaltire nu îi plăcură deloc.

Vedeţi voi, el era împărat peste multe bogăţii, moşii, slugi, case, animale şi toţi se temeau de el, căci le era stăpân. Poporul îl lăuda, i se cântau cântece, slujitorii i se supuneau, comandanţii oastei îl slăveau, toţi îl onorau. Avea de toate, mâncăruri scumpe, multe palate, haine pline de podoabe, trăsuri, mulţi cai.

Şi nici nu putea gândi cum ar fi să sărăcească şi să flămânzească cineva ca el. Aşa că, obişnuit fiind să poruncească şi să fie mereu ascultat, zise către cei care îl însoţeau:

- Să nu se mai citească aceste cuvinte niciodată! De ce se citeşte aşa ceva în biserică? Vă poruncesc ca de acum să nu se mai citească în nici o biserică aceste cuvinte, iar cel care va nesocoti porunca mea va fi pedepsit îndată ca un duşman al împăratului.

Şi astfel fu oprită citirea acestui fragment, fiind trimişi soli în toată împărăţia pentru a vesti această poruncă.

Dar să vedeţi cum a rânduit Dumnezeu ca acest împărat să se înţelepţească.

La scurt timp după aceste întâmplări, fiind vară şi foarte cald, împăratul se duse să se scalde la un iaz. Şi a plecat acolo, ca de obicei, cu suita sa, cu muzică, cu multă lume, ca un mare împărat ce era. Ajungând acolo, lepădă hainele cele scumpe şi coroana şi intră în apă. Apoi, dorind să stea şi mai mult, se depărtă de mal şi merse pe o insuliţă, unde mai rămase să stea la soare.

Şi să vedeţi ce s-a întâmplat! În vreme ce împăratul era pe insuliţă şi suita îl aştepta la mal, îngerul Domnului luă chip de împărat şi ieşi la mal, arătându-se celorlalţi. Şi îl îmbrăcară în hainele cele scumpe şi plecară cu toţii, iar împăratul cel adevărat rămase în iaz.

După ceva vreme, împăratul veni la mal, unde ştia că îl aşteaptă suita, dar acolo nu mai era nimeni. Şi nu avea pe el decât hainele de scăldat care erau ude, iar afară se lăsase seara şi, fiind răcoare, i se făcuse frig. Apoi începu să îl răzbească şi foamea. Şi Dumnezeu trimise asupra lui şi nişte ţânţari mari, ca să-l necăjească.

Şi astfel stătea împăratul nostru pe mal, neştiind ce să facă mai întâi: să se mânie că a fost lăsat singur, să se apere de ţânţari sau să caute ceva de mâncare. Însă îi era ruşine să meargă aşa, doar cu hainele de scăldat.

Şi tot chinuindu-se el aşa, trecu pe-acolo un om bătrân, iar el îi ieşi repede în cale. Dar acela, săracul, vru să fugă. Împăratul însă strigă repede:

- Stai, nu fugi, că nu sunt om rău. Nu-ţi fie teamă. Au trecut pe-aici nişte hoţi care mi-au luat hainele şi de aceea sunt aşa. Dă-mi, te rog, o cămaşă, dacă ai, ca să mă pot duce la casa mea. (Va urma)