Boli şi doctori fără arginţi în satul de odinioară

În lumea fără antibiotice a satului vechi, oamenii o duceau destul de prost cu sănătatea. Mulţi mureau din cauza unor infecţii care astăzi se pot trata cu uşurinţă: pneumonii, enterocolite, angine... Dar bunicii noştri nu se temeau atât de bolile trupului, cât mai ales de cele ale sufletului, şi cereau Domnului şi sfinţilor Săi izbăvire de boală, dar şi de păcate. Nu pentru credinţa lor Domnul Hristos i-a vindecat pe bolnavi?

Gripa, ciuma, holera, lepra, malaria, tuberculoza şi multe alte boli au făcut milioane de victime până aproape de zilele noastre. Aceste boli au dispărut nu numai pentru că s-au descoperit antibioticele, ci şi pentru că oamenii s-au deprins să trăiască în curăţenie: au construit canalizări, au purificat apa de băut şi s-au obişnuit să-şi spele mâinile înainte de fiecare masă.

Multe erau sursele de infecţie în satul românesc acum o sută de ani! Uliţele, fără asfalt, erau ba prăfuite, ba pline de noroi. Înconjuraţi de animale şi păsări, nu se puteau feri de murdărie. Nu toţi aveau acces la apă potabilă: unii beau apă luată direct din râu, alţii, din fântâni prea puţin adânci... Ţânţarii provocau friguri, şoarecii - epidemii de ciumă, apele murdare - holeră...

Dar pe bătrânii noştri boala îi apropia de Dumnezeu. Pentru sătenii credincioşi, viaţa este un război neîncetat pentru mântuire. Boala şi sănătatea fac şi ele parte din această luptă, pentru că bolile, zic ei, sunt date de duhurile necurate pentru păcate...

Duhurile rele şi bolile

Ţăranii au observat că unele boli apar din lipsă de igienă. Aşa au apărut unele reguli de comportament. De exemplu: să nu te scobeşti cu acul între dinţi, că ţi se strică. Dacă mănânci gheaţă, faci amigdalită. Şi nu-i adevărat?

Dar în unele situaţii nu înţelegeau ce se întâmplă. De pildă, omul pleca sănătos de acasă şi dintr-odată paraliza. Cum ştiau, din cărţile sfinte, că unele boli sunt provocate de ucigă-l-crucea sau de alte duhuri rele, pentru păcate, oamenii simpli şi-au imaginat că un duh necurat a intrat în trupul omului şi l-a îmbolnăvit. Ziceau ei că fiecare boală e dată de un duh necurat, cu înfăţişare înfiorătoare. Cam cum sunt descrişi cei răi în molitfele Sfântului Vasile, care se citesc în biserică de Anul Nou, de ziua Sfântului!... Vedeţi cât de atenţi erau la învăţăturile Bisericii?

Şi mai ştiu oamenii că şi Dumnezeu ne trimite epidemii, dacă Îl supărăm, cum s-a întâmplat pe vremea regelui David, sau ne trimite boli ca să ne încerce credinţa, cum s-a întâmplat cu dreptul Iov...

„Leacul de la Dumnezeu...“

Ţăranul a considerat întotdeauna că omul nu poate face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Omul este dator să-şi păzească sănătatea, prin igienă şi obiceiuri de viaţă sănătoase, şi să ceară sănătate, prin rugăciune. Leacurile vindecă prin puterea pusă de Domnul în ele. Dacă te îmbolnăveşti, pentru păcatele tale te îmbolnăveşti, şi, de aceea, curăţă întâi sufletul, apoi vindecă trupul! Roagă-te, posteşte, fă metanii şi fii milostiv cu cei necăjiţi şi sărmani. Numai după aceea cere-I ajutor Domnului, Maicii Sale sau sfinţilor tămăduitori! Orice sfânt alină suferinţele oamenilor, dar unii au fost şi doctori: Cosma şi Damian (1 noiembrie), Chir şi Ioan (31 ianuarie), alţi sfinţi Cosma şi Damian (1 iulie), Pantelimon (27 iulie)!

Sfinţii Cosma şi Damian de pe 1 noiembrie erau din Cilicia (în Asia). Tatăl era păgân, dar mama era creştină şi, rămânând văduvă, le-a dat o bună educaţie creştină. I-a trimis la învăţătură şi fraţii au devenit doctori iscusiţi. Dar nu primeau nici o răsplată de la bolnavi, ci îi tratau din dragoste pentru Dumnezeu şi oameni. Singura lor plată era ca cei vindecaţi să creadă în Hristos, Tămăduitorul. Aşa şi-au petrecut întreaga viaţă...

Alţi fraţi, cu numele de Cosma şi Damian, au trăit lângă Roma în al treilea secol după Hristos. Şi ei tratau fără plată, doar să creadă bolnavul în Domnul Hristos! Au fost pârâţi împăratului că sunt vrăjitori şi împăratul a trimis ostaşii să-i aresteze. Cum oamenii din sat îi obligaseră pe cei doi sfinţi să se ascundă, au prins doi nevinovaţi şi i-au dus la Roma. Aflând aceasta, Cosma şi Damian s-au dus şi s-au predat împăratului. Şi ce să vezi? A doua zi, în timp ce îi judeca, capul împăratului s-a sucit cu faţa la spate. Sfinţii l-au vindecat prin rugăciune, iar acesta i-a eliberat.

Dar dascălul păgân al celor doi sfinţi doctori, de invidie, i-a dus pe munte, ca să culeagă plante de leac, şi acolo i-a ucis. Aşa au ajuns, Sfinţii Cosma şi Damian, mucenici ai lui Hristos...

Un medic fără de arginţi modern...

Şi astăzi sunt doctori fără de arginţi! Vasile Voiculescu (1884-1963) nu a fost numai un mare scriitor român, ci şi un medic foarte bun şi un om credincios. Deşi foarte priceput şi medic al Administraţiei Domeniilor Coroanei, a preferat să lucreze prin sate, încercând să-i înveţe pe ţărani principii simple de igienă şi cum să evite diferite boli. În acelaşi scop, a scris articole şi broşuri, a ţinut conferinţe şi prelegeri de educaţie sanitară. Ieşind la pensie, vizita bolnavi săraci şi singuri, le prescria medicamente şi le lăsa câte un mic dar sau bani. Era mereu căutat, nu numai de bolnavi, ci şi de săraci, care ştiau că vor fi miluiţi. A adunat, în parte din cunoştinţele ţăranilor, leacuri simple şi folositoare, pe care le-a publicat sub numele Toate leacurile la îndemână, carte pe care a răspândit-o prin sate. Vasile Voiculescu spunea că medicul trebuie să fie recunoscător pacientului, care i-a dat ocazia să facă o faptă bună...