Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Călătorie în timp cu Baba Dochia şi mărţişorul
Pe lângă binecunoscutele noastre sărbători creştine, oamenii au păstrat, până astăzi, şi obiceiuri străvechi, bazate pe credinţe arhaice, al căror înţeles de multe ori s-a pierdut. Dar oamenii, dacă iubesc un obicei la care nu vor să renunţe, îi inventează un înţeles nou. Unele obiceiuri primesc, de-a lungul vremii, mai multe înţelesuri diferite. Aşa s-a întâmplat şi cu mărţişorul, un obicei care a fost legat odinioară de începutul anului şi a devenit, în prezent, un mod de a întâmpina cu bucurie începutul primăverii şi un pretext pentru a dărui şi a primi daruri.
Întâi, povestea… Sunt multe poveşti cu Baba Dochia, nu numai la noi, ci şi în Peninsula Balcanică. Să vă spun şi eu una, aşa cum am auzit-o de la Doenel Vulc, din satul Sânpetru, din Ţara Haţegului, în 2006. Baba Dochia, zice-se, a avut două nurori. Dar era tare rea. Le-a trimis pe nurori cu lână de pe oaie neagră, seină, la râu, s-o spele până se face albă: - Acasă să nu veniţi până nu se face lâna albă! Ele tot spălau la lână la marginea apei, dar cum să se albească lâna neagră? Şi-au început să plângă. Bărbaţii lor erau duşi... Cui să te plângi? Şi se zice că a trecut pe-acolo un drumeţ misterios, care le-a zis: - Dragele mele, de ce plângeţi? - Cum să nu plângem, uite, ne-a trimis soacra cu lâna neagră s-o spălăm până se face albă! - Nu mai plângeţi! Drumeţul, dându-le un buchet de ghiocei, le-a zis: - Duceţi-i florile astea. Când vă va vedea cu ele, o să vă-ntrebe cine vi le-a dat. Să-i spuneţi că nişte ciobani care mergeau la munte! N-o să vă mai întrebe de lână! Ele au ascultat şi-au venit cu florile. Le ţineau în mână. Când le-a văzut cu florile, nu s-a mai uitat la lână. - De unde aveţi florile? - De la nişte ciobani care plecau cu oile la munte. - Păi cum! Se poate?! Să se ducă alţii înaintea mea?! Gata! Mă pregătesc şi plec! Vezi că noi, ciobanii, avem o plăcere: să mergem noi mai întâi, ca oile noastre să pască primele iarbă în care n-a călcat nimeni, numai caprele sălbatice. Şi-i frumoasă pajiştea muntelui când urci unde n-a fost nimeni; parcă-i paradis! Dar la întâi martie nu se merge la munte! Abia la 21 mai, la Sfinţii Constantin şi Elena! A copt Baba Dochia nouă cuptoare de pâine, a luat nouă cojoace, că ştia că-i frig, şi nu ştiu câte şi mai câte a pregătit ea, să plece la munte. Şi-a plecat: cu turmele, cu mieii mici, cu asinii, cu măgarii, cu dulăii, cu tot! Nurorile au privit-o din poartă cum se ducea... Când a ajuns în munte, a venit furtună, ploaie, apoi viscolul... A acoperit-o cu zăpadă şi pe ea, şi oile, şi mieii, şi tot ce-o avut. Şi s-au făcut pietre. Şi de-atuncea se zice că alea-s oile Babei Dochia, unde-s pietre mai multe. Şi chiar baba a rămas, gârbovită... S-a făcut stană de piatră. *** Alte poveşti spun că pe Dochia a pedepsit-o Martie. Cică pe drum, Baba Dochia s-a întâlnit cu un om; dar nu era om, era Martie. - Ce faci, unde pleci cu oile? - La munte! - Întoarce-te, nu e vremea să pleci. Nu te temi de Martie? - Nu mă tem, căci am nouă cojoace şi nu-mi poate face nimic. Martie s-a mâniat şi i-a cerut câteva zile împrumut lui Februarie. Apoi a dat o ploaie cu şiroaie. Baba mergea fără frică înainte, dar cojocul s-a umplut de apă şi l-a aruncat. L-a îmbrăcat pe al doilea. A doua zi s-a udat şi al doilea şi tot aşa, în nouă zile a aruncat nouă cojoace! Când Martie a văzut-o pe babă în cămaşă, a dat un îngheţ, aşa, ca în februarie, şi Baba Dochia a îngheţat. Dumnezeu a transformat-o în stâncă, împreună cu oile, să rămână amintire... Baba Dochia şi timpul Etnologii cred că ziua Dochiei a fost, cândva, o sărbătoare de început de an, căci în străvechiul calendar roman anul începea pe 1 martie. Numeroase popoare arhaice şi-au imaginat că anul vechi moare şi învie sub forma anului nou. Baba Dochia este o astfel de întruchipare a anului vechi. Este bătrână, pentru că anul vechi e pe sfârşite, şi moare - pentru că se schimbă anul… În unele poveşti se spune că mărţişorul a fost tors de Baba Dochia. Mergând prin pădure după oi şi torcând, a găsit un bănuţ; l-a găurit şi l-a pus la gât, pe un fir de lână. Se spune că mărţişorul întruchipa şnurul simbolic al zilelor noului an, tors de Baba Dochia. Poate, de aceea, la început, firele din care era împletit şnurul erau: unul alb, reprezentând ziua, vara şi lumina, şi unul negru, simbolizând noaptea, iarna şi întunericul. Cel negru a fost înlocuit cu unul roşu şi, treptat, şi-a schimbat înţelesul, devenind simbol al sănătăţii: alb la faţă şi roşu în obraji... Firul se lega simplu la gât sau la mână sau cu o monedă de argint. Dacă bănuţul fusese găsit, era şi mai bine, semn de noroc. Mamele răsuceau mărţişor şi îl legau la gâtul sau la mâna copiilor. Purtau şi fetele tinere, chiar şi nevestele, pentru sănătate, să le ferească de deochi, pentru noroc… Aşa era la un început de an, fiecare încerca să-şi asigure norocul şi sănătatea pe orice cale. Ca să-l dea jos, era o problemă! Cei mai mulţi îl scoteau, pur şi simplu, pe 9 martie, alţii îl atârnau de primul copăcel înflorit sau îl scoteau când vedeau primul stol de berze sau de rândunele. Asta ca să fii frumos ca un pom înflorit sau ca păsările să-ţi ia negreaţa de pe obraz şi să-ţi rămână chipul alb… Unii aşteptau tocmai ziua Sfântului Gheorghe ca să-l dea jos! Atunci, cu bănuţul cumpărau vin roşu şi caş proaspăt, să mănânce şi să se distreze la iarbă verde… Astăzi, aud că băieţii trebuie să rupă firul legat la încheietura mâinii! Cel puţin aşa e în Bucureşti… Mărţişorul a devenit, pentru mulţi tineri, un simbol al dragostei şi al prieteniei. Baba Dochia şi primăvara Numai după calendar, de 1 martie vine primăvara! Adeseori, e ba prea frig, ba prea cald. Uneori, după câteva zile calde, vine iar viscolul şi zăpada. Bunicii noştri numeau zilele cu vreme schimbătoare, de la începutul lui martie, zilele babelor. Zilele babelor se încheie pe 9 martie, când se spune că încep moşii şi vine căldura. De fapt, pe 9 martie Biserica sărbătoreşte martiriul celor 40 de Mucenici de la Sevastia, dar oamenii mai încurcă lucrurile… Uneori sunt mai multe zile cu frig şi zăpadă decât numărul babelor. Prin unele părţi, ţăranii le spuneau „zile împrumutate“ (de primăvară de la iarnă) şi le numeau după câte o pasăre: ziua sturzului, ziua mierlei, a cocostârcului, a ciocârliei, a cucului, a rândunelelor… Una va fi ziua mieilor. Oamenii credeau că pot „ajuta“ primăvara să biruiască iarna dacă în prima zi din martie, de Baba Dochia, nu lucrează. Numai unele femei torceau, cum a tors şi Dochia pe drum, fără să-i pese de ploaie sau frig, adăpostită sub cojoace cum era. Baba Dochia în munţi În multe regiuni muntoase se întâlnesc aglomerări de stânci cu forme ciudate. Geologii ţi-ar spune că e vorba de eroziune, dar oamenii locului credeau că e vorba de Baba Dochia şi de turma ei. Se găsesc pe Ceahlău, la Vama Buzăului, la Izvorul Râului Doamnei, în Munţii Semenic. Şi cine nu a auzit de Babele de pe Caraiman? ▲ Mărţişorul de azi De când nu mai e aducător de noroc şi sănătate, mărţişorul s-a transformat de mai multe ori. Înspre 1900, bănuţul de argint a fost înlocuit cu semne de noroc din aur, argint sau metale ieftine: trifoi cu patru foi, purceluş, cărţi de joc, zaruri. Îndrăgostiţii dăruiau inimioare. Prin anii â50, după război, au apărut mărţişoarele ieftine, din lemn şi mărgele. Ca o reacţie, au apărut mărţişoarele puse sub semnul artei şi unicatului de către artiştii plastici, făcute din orice: mărgele, scoici, flori uscate, tablă, plastic, sticlă… Acum a ajuns să însemne orice! După Revoluţie s-au vândut drept mărţişoare broşe ieftine chinezeşti. Simţul afacerilor, ce vrei?! Mărţişorul a dobândit forme şi sensuri noi, statornic a rămas doar şnurul… ▲ Ştiaţi că… - Baba Dochia şi-a „împrumutat“ numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de Biserică pe 1 Martie? Dar, atenţie, nu sunt una şi aceeaşi persoană! Sfânta Evdochia s-a lepădat de viaţa păcătoasă pe care o ducea, călugărindu-se, făcând minuni şi întorcând pe mulţi la dreapta credinţă. A trăit pe vremea împăratului Traian. - Tot de 1 martie oamenii „îşi alegeau baba“? Adică fiecare îşi alege o zi până pe 9 martie şi cum va fi vremea în ziua respectivă aşa îi va fi şi lui inima în anul care urmează! - În aceeaşi zi, femeile alungau puricii din casă? De exemplu, în Ţara Haţegului, strângeau gunoiul din casă şi din curte, îi dădeau foc, săreau cu toţii peste foc şi ziceau: „Mărţişor afară, mărţişor în casă, puricii, la a treia casă!“.
