Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Ce este nedeia?
Doenel Vulc din Ţara Haţegului ne povesteşte despre nedeie: „Mai întâi, nedeia s-a ţinut datorită religiei. Îi zice şi praznic. În Banat îi zice rugă. Atuncea se făcea mâncare multă, ca să vină neamurile. Care avea neamuri multe, făcea în oală mare de pămînt. Oală de praznic! Într-aia băgau varză, slănină... Sângerete, cum facem aicea... Veneau neamurile din satele din jur. Trebuia să-i pui la masă, să se bucure de întâlnire. Cu ocazia asta se-ntâlneau mai mult, la nedeie. Dar întâi se duceau la biserică. După ce se ospătau acasă, dacă erau tineri, veneau la horă. Acolo era muzică, fie clarinet, fie alăută, fluier... După ce mergeai la horă, se termina.
Cred că în unele localităţi, chiar de-aicea, din valea Haţegului, Lunca Cernii, Negoiu, cred că nedeia se ţinea undeva pe deal. Că sunt dealuri şi munţi cu denumirea de Vârful Nedeii. Mi se pare că aicea chiar, la Munţii Ţarcului, este-un vârf care se cheamă Vârful Nedeii. Nume dat de păstori. Şi acolo ştiam că păstorii fac nedeia asta. Taie miel şi-l coc în jăratic. Cu ocazia asta se face mâncarea asta specifică, de miel tăiat, se scot, mă rog, măruntaiele, şi-apoi se umple cu condimente: sare, usturoi, ardei. Apoi se punea, cu piele cu tot, în jăratic, şi stătea acolo pânâ se cocea“.
