Cei 40 de Mucenici şi începutul primăverii

Au trecut şi Babele! Cu un veac în urmă, pe 9 martie ţăranii răsuflau uşuraţi. De-acum gata, a trecut iarna! Cam peste tot în ţară, această zi marca începutul primăverii. Aşa credeau oamenii, că în această zi se întorc berzele, pământul se dezgheaţă şi se încălzeşte, încep să iasă gâzele şi şerpii. Tocmai de aceea, ziua era plină: după sărbătorirea Sfinţilor Mucenici, oamenii se ocupau de livadă şi de grădina de legume, de vitele din bătătură, încercând, cu ajutorul Sfinţilor Mucenici, să îşi asigure o recoltă mai bună.

Biserica noastră îi sărbătoreşte în data de 9 martie pe cei 40 de Sfinţi Mucenici din cetatea Sevastiei, din Armenia. Ei au trăit pe vremea împăratului roman Liciniu, prigonitor al creştinilor. Erau ostaşi, de neînvins în lupte, dar şi tari în credinţă. Aflând conducătorul lor, Agricola, că sunt creştini, le-a cerut să renunţe la credinţă şi să aducă jertfe zeilor. Sfinţii au refuzat. Au fost chinuiţi în nenumărate rânduri, dar au răbdat. Până la urmă, Agricola a dat poruncă să fie scufundaţi în apa unui iezer de lângă cetate, aproape îngheţată, căci era iarnă. Se spune că unul dintre ei nu a mai rezistat şi, renunţând la credinţă, a ieşit din apă şi a fost dus într-o baie caldă, dar a murit. Unul dintre soldaţii de pază, în acea noapte, a văzut cum o lumină cobora din cer, încălzind aerul deasupra iezerului şi patruzeci de cununi luminoase au coborât din cer asupra mucenicilor. Văzând că o cunună nu are deasupra cui să se aşeze, paznicul cel treaz s-a aruncat în apă, cerându-I Domnului să-l numere şi pe el în ceata Sfinţilor Mucenici. Mânios, Agricola a poruncit să le fie zdrobite gleznele. Sfinţii şi-au încredinţat duhul Domnului. Trupurile le-au fost arse şi oasele aruncate în lac, dar se spune că, după trei zile, Sfinţii s-au arătat Episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din apă. Creştinii s-au dus noaptea şi oasele au strălucit în apă, ca stelele, arătându-le unde sunt. Le-au scos şi le-au îngropat cu cinste, la loc cuvenit.

Obiceiuri de la sărbătoarea Mucenicilor

Toată lumea îndrăgeşte sărbătoarea Sfinţilor Mucenici, dar mai ales copiii. Gospodinele pregătesc câte patruzeci de colăcei, numiţi, după numele sfinţilor, „mucenici“, îi duc la biserică să fie sfinţiţi şi îi dau de pomană săracilor, atât pentru sufletele morţilor, cât şi pentru sănătatea familiei. Prin unele părţi din Bucovina, oamenii obişnuiesc, în această zi în mod special, să facă 40 de mătănii, câte una pentru fiecare sfânt, ca să dobândească, cu ajutorul lor, viaţă lungă şi sănătate. Pentru că mucenicii gospodinelor împrumută ceva din sfinţenia sărbătorii, li se dă câteva firimituri din ei şi vitelor, să aibă lapte şi să fie ferite de rele, se ating pomii fructiferi, ca să rodească mai mult ca de obicei. Tot din această cauză, deşi nu muncesc ceva la câmp, din respect pentru sărbătoare, femeile de la ţară seamănă legume, mai ales ceapă şi varză, măcar într-o răsadniţă, pentru că au auzit ele din bătrâni că nu vor fi atacate de insecte.

Început de primăvară

În calendarul vechi, 9 martie cădea în preajma echinocţiului de primăvară, când ziua este egală cu noaptea. De acum ziua începe să crească şi vremea se încălzeşte. Din această cauză, oamenii au amestecat, în sărbătoarea Sfinţilor Mucenici, şi obiceiuri prin care încercau să-şi asigure un an mai bun. Oamenii au ajuns să creadă că Sfinţii Mucenici, atât de greu încercaţi în apa îngheţată a iezerului, au şi puterea de a alunga frigul şi de a aduce căldura. De aceea, în această zi, copiii băteau cu maiurile în pământ, rugându-i: „Patruzeci de Mucenici,/ Patruzeci de Sfinţi voinici,/ Daţi cu botele-n pământ/ Ca să intre frigul/ Şi să iasă căldura!“.

Şi câte nu făceau! Prisăcarii curăţau stupii în această zi, iar cine avea vie stropea butucii cu vin, pentru un rod mai bun. Oamenii şi vitele se stropeau cu apă sfinţită, ca şi grădinile şi livezile. Cei care locuiau pe lângă râuri se duceau la pescuit. Unii credeau că, dacă prind 40 de peştişori în această zi, vor avea noroc la pescuit tot anul!

Ştiaţi cum se numesc cei patruzeci de Sfinţi Mucenici?

Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domiţian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.

Poveste cu Sfinţii 40 de Mucenici

Se spune, prin Bucovina, că un sărac nu avea decât o bucată de pământ. Neavând de niciunele, săracul s-a băgat plugar la un om bogat, ca să-i împrumute şi lui plugul. Bogatul, zgârcit, nu i-a împrumutat plugul decât în ziua celor patruzeci de Mucenici. Ce era să facă? A plecat să are. I s-au arătat Sfinţii şi unul dintre ei l-a întrebat:

- De ce ari? Nu ştii că azi e sărbătoare?

- Ba da, dar ce să fac, dacă cel bogat nu mi-a împrumutat plugul decât azi? Dacă nu ar astăzi, îmi rămâne pământul nearat şi nesemănat…

Sfinţilor li s-a făcut milă şi, dându-i voie să are, i-au binecuvântat sămânţa. Şi, la vremea secerişului, săracul a căpătat de patruzeci de ori mai mult grâu decât de obicei.

Văzând atâta grâu, bogatul s-a mirat şi l-a întrebat pe sărac cum a făcut. Cinstit, săracul i-a povestit totul. Atunci, bogatul s-a hotărât să-i înşele pe Sfinţi şi, în anul următor, s-a apucat de arat în ziua lor. I s-au arătat şi lui Sfinţii, dar, în loc să-i binecuvânteze grâul, l-au pedepsit:

- Din câtă sămânţă vei semăna azi vei scoate doar a patruzecea parte şi, din om cu stare, vei ajunge argatul plugarului tău şi-l vei sluji aşa cum te-a slujit şi el pe tine!

Mucenici şi… mucenici

În Muntenia se preferă mucenicii mici, sub forma unor covrigei din aluat simplu, fierţi în apă îndulcită cu miere sau zahăr şi amestecată cu nucă. Ei amintesc de tortura Sfinţilor Mucenici, obligaţi să stea în apă îngheţată…

În Moldova, gospodinele fac patruzeci de mucenici din aluat dospit, în formă de opt care, după ce se coc, se ung cu miere şi se presară cu nucă. Până acum o sută de ani, se presărau şi cu julfă, adică un fel de terci preparat din seminţe de cânepă fierte şi îndulcite. Cine se pricepea făcea turte în formă de om, cu cap, ochi, nas, gură, mâini şi picioare; pe suprafaţa altor turte, gospodina închipuia, din găurele, o siluetă umană. Gospodinele mai ştiau să le dea şi formă de albină sau de porumbel.

Odată cu colăceii în formă de opt, unele femei pregăteau şi mucenici lungi, numiţi „maiuri“, cu care credeau că Sfinţii bat în pământ, să aducă căldura. Iar unele femei pregăteau o turtă mai mare, cu nas, gură, dar fără ochi, pe care o numeau „Uitata“ şi pe care o dădeau de pomană pentru morţii uitaţi la pomenirile de peste an.

Tu ce fel de mucenici ai mâncat?