Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Copilul este surâsul familiei
Marea familie a copilului este comunitatea Bisericii în care el se botează, se încreştinează, învaţă să se roage şi să se bucure neîncetat de miracolul vieţii. Ochiul copilului reflectă întreaga creaţie divină. Prin el putem vedea chipul lui Dumnezeu.
Copilul este creaţia lui Dumnezeu şi a părinţilor. Fiecare copil este o nouă şi nouă creaţie, de aceea el aduce multă bucurie. Copilul este mult aşteptat în familia creştină: pentru cine altfel ar veni Sfântul Nicolae, pentru cine ar străluci ouăle de Paşti? Copilul este mai mirat, mai atent la tot ce-l înconjoară, bucuros, vesel, aleargă, se joacă, iubeşte, cântă, visează, doreşte, admiră, imită părinţii, le mulţumeşte. Unde sunt mulţi copii, este mai greu, dar şi bucuriile se înmulţesc, iar în familiile unde nu există copii, există o umbră de tristeţe. Jocul copiilor este ca o rază de lumină printr-o fereastră întunecată, ca zborul fluturilor într-o livadă înflorită, ca zburdarea iezilor pe un câmp înverzit, ca stropii veseli de ploaie pe pământul uscat, ca dansul valurilor jucăuşe pe stânca malurilor, ca şi cântul de dimineaţă al păsărilor, ca un curcubeu pe un cer înseninat, ca şi clipitul stelelor în noapte, ca tot ce-i frumos şi bun pe pământ. Ne învaţă bucuria de a fi. Neamul străbunilor, bunici, nepoţi, strănepoţi se înşiruie ca o comoară de mare preţ pe faţa creaţiei, dat şi dar al lui Dumnezeu de la începutul până la sfârşitul lumii. Copilul trebuie să se bucure de toată atenţia familiei. Pentru familia creştină ce trăieşte în armonie, ce are drept adăpost cupola Bisericii, ce vibrează la sunetul sfânt al clopotului, masa în familie este o prelungire a Împărtăşaniei, a Cinei celei de Taină. Întreaga familie Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru tot ce i-a dăruit. Se respiră mireasma tămâiei, se călătoreşte în corabia Bisericii pe marea vieţii. Marea familie a copilului este comunitatea Bisericii în care el se botează, se încreştinează, învaţă să se roage şi să se bucure neîncetat de miracolul vieţii. Ochiul copilului reflectă întreaga creaţie divină. Prin el putem vedea chipul lui Dumnezeu. (Matei Bolog, clasa a IV-a C, Liceul "Gheorghe Şincai", Cluj-Napoca)
