Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Pagina copiilor „Crezi tu că banii aceia te vor face fericit?“

„Crezi tu că banii aceia te vor face fericit?“

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 29 Iul, 2007

În frumoasa ţară Canaan trăia o fetiţă pe nume Dina. Ea locuia împreună cu tatăl şi cu mama ei. Acum era iarăşi război în ţară. Soldaţii străini furară tot ce găsiră şi le duseră cu ei în ţara lor îndepărtată. O luară chiar şi pe fetiţă, gândindu-se că „acesta va fi un cadou frumos pentru generalul nostru“.

Generalul Haaman o luă pe fetiţă şi o dădu soţiei sale. Biata fetiţă! Acum era departe de tatăl şi de mama ei. Ajunsese o mică servitoare în casa cea mare a femeii aceleia străine şi a generalului Naaman. Naaman era un stăpân foarte bun, iar fetiţa îl respecta mult. El era un om foarte bogat. Avea servitori, căruţe şi cai, bani şi foarte multe lucruri frumoase. Putea avea tot ce-şi dorea.

A plecat la Elisei să-l vindece

Era totuşi sărac şi nefericit, pentru că avea o boală gravă. Era lepros. Avea pete mari, albe pe faţă, pe mâini, pe picioare şi pe tot corpul. Şi nimeni nu-l putea vindeca. Nici un doctor! Se simţea din ce în ce mai rău. Poate că avea să moară în curând, căci nimeni nu-l putea ajuta. Fetiţa ştia un leac. Astfel, ea îi spuse stăpânei sale: „Dacă stăpânul meu ar fi în ţara mea, acolo unde locuiesc tatăl şi mama mea, ar putea fi vindecat. Elisei l-ar vindeca. El este un profet, un servitor a lui Dumnezeu, care este urmaşul profetului Ilie. El poate face minuni.“

Aşa vorbi fetiţa stăpânei sale. Şi femeia se duse repede să povestească totul bărbatului său. Naaman se gândi: „Voi putea oare să mă fac iarăşi sănatos? Ce minunat ar fi!“. Şi imediat porni la drum spre ţara Canaanului.

Cum s-a spălat cu apa din Iordan

Se urcă într-o trăsură frumoasă şi o mulţime de servitori merseră cu el. Ei călăreau lângă el, pe nişte cai puternici. Naaman luase cu el şi foarte multe cadouri: aur, argint şi tot felul de lucruri frumoase pentru a i le da lui Elisei, ca să-l vindece. Călătoria fu lungă. Naaman ajunse la malul unei ape, numită Iordan. Şi traversând această apă, ajunse în Canaan. Încă o bucăţică de drum, şi Naaman se găsi la casa lui Elisei. Naaman se gândea: „Elisei va fi încântat, că vine la el un om aşa de bogat. Precis va fi foarte fericit. Va veni repede afară şi se va închina adânc în faţa mea. Apoi se va ruga pentru mine şi îmi va atinge corpul meu bolnav cu mâna sa. Şi atunci poate că mă voi face bine“.

Dar Elisei nu ieşi afară. Ieşi doar servitorul său şi îi spuse lui Naaman: „Trebuie să vă spălaţi de şapte ori în apa Iordanului şi atunci veţi fi sănătos“. Şi uşa fu închisă. Naaman rămase buimăcit, se supără tare şi zise: „De aceea am facut eu o călătorie aşa de lungă, ca să mă spăl în apa Iordanului? Asta n-o să ajute la nimic! M-am spălat deja de atâtea ori în apele ţării mele şi tot nu mi-a ajutat la nimic. Haideţi acasă! Înapoi în ţara mea! Va trebui să rămân bolnav până ce voi muri!“. Plecă deci supărat şi nemulţumit. Servitorii lui călăreau lângă el, decepţionaţi şi ei. Îl iubeau mult pe Naaman şi şi-ar fi dorit din toată inima ca el să se fi vindecat. „De ce eşti aşa de supărat? De ce nu-l crezi pe profet? Mai bine ai încerca să faci cum ţi-a spus. Fă deci, ce ţi-a spus! Spală-te de şapte ori în apa Iordanului şi vei vedea“, îi ziseră ei. Şi reuşiră să-l înduplece pe Naaman. Ajunse la Iordan. Îşi dădu hainele frumoase jos şi şchiopătând, intră cu picioarele sale bolnave în apă. Apoi începu să-şi spele corpul bolnav o dată, de două ori, de trei ori. Dar nu se vedea nici o îmbunătăţire. Se spăla de şapte ori. Si după cea de-a şaptea oară, ieşi din apă, sărind şi dansând. Unde erau petele? Dispăruseră de tot! Mâinele sale fuseseră vindecate, picioarele sale fuseseră vindecate, corpul său fusese vindecat în întregime. Elisei făcuse aceasta?

„Dumnezeu te-a vindecat“

Naaman ştia bine că nu. Nici un om nu poate face astfel de minuni. Aceasta o făcuse Dumnezeu! Elisei era însă servitorul lui Dumnezeu şi cu siguranţă că se rugase pentru Naaman. Şi de aceea Naaman voi să-i mulţumească imediat.

Se duse repede la casa lui Elisei. Scoase toate darurile frumoase şi le puse la picioarele lui Elisei: aur, argint şi haine frumoase. „Alege-ţi!“, strigă el, „Alege-ţi ce-i mai frumos! O, Elisei, sunt aşa de fericit! Ia tot ce vrei!“. Dar Elisei dădu din cap şi zise: „Nu vreau să primesc nimic de la tine. Tu nu trebuie să-mi mulţumeşti. Nu eu te-am vindecat. Dumnezeu te-a vindecat. Tu trebuie să-i mulţumeşti lui Dumnezeu“. Şi Naaman răspunse: „Îi voi aduce Domnului jertfe. Îl voi iubi întotdeauna şi nu-L voi uita nicicând“. Apoi, toate darurile frumoase au fost puse înapoi în carele în care fuseseră aduse. Elisei întră în casă, iar Naaman porni la drum, spre ţara sa.

Aurul i-a furat minţile servitorului, dar boala...

Doar servitorul lui Elisei mai rămase afară. Stătea acolo şi se uita la care şi la călăreţi. Ghehazi văzuse toate darurile frumoase. Şi tare ar fi vrut să aibă ceva din ele. Ar fi vrut să aibă mulţi bani ca să cumpere o casă, pământ, oi şi vaci şi să se facă un om bogat, încât gândi: „Ce nesăbuit e Elisei! Ar fi putut avea atâţia bani şi atâtea lucruri frumoase şi le-a lăsat pe toate să se ducă. Dar eu nu voi lăsa să-mi scape o astfel de ocazie. Elisei este în casă. Nu vede ce fac eu“. Şi atunci Ghehazi fugi după trăsura lui Naaman şi strigă: „Opriţi-vă!“. Fugea, facea semne cu mâna şi striga cât putea de tare. Trăsura lui Naaman se opri. Naaman sări jos. El întrebă: „Ce este? S-a întâmplat ceva?“ Ce putea spune Ghehazi acuma?

Trebuia să mintă, ca să primească ceva: „Oh, domnule Naaman, Elisei ar vrea totuşi un cadou. El ar dori un sac plin de argint şi două haine frumoase, căci are musafiri. Au venit doi oameni la el şi ar vrea să le dea ceva“, minţi el.

„Bine“, răspunse Naaman, şi îi dădu lui Ghehazi doi saci de argint şi două haine frumoase. Apoi îşi văzu de drum. Iar Ghehazi se întoarse cu darurile frumoase. Cât era de fericit! Cât de şiret fusese el! Acum era bogat, putea să-şi cumpere tot ce-şi dorea. Întâi îşi ascunse comorile, căci Elisei nu avea voie să ştie de toate acestea. Apoi intra în casă şi se duse la Elisei, cu o faţă nevinovată.

Elisei îl întrebă: „Unde ai fost?“. Ghehazi se sperie. Ce să spună? Acum trebuia sa mintă mai departe: „N-am fost nicăieri“. Dar, Elisei dădu trist din cap şi zise: „Ghehazi, Ghehazi, credeai că nu te vede nimeni?! Crezi tu că banii aceia te vor face fericit? Vei fi foarte nefericit! Naaman a scăpat de boala sa, dar te vei îmbolnăvi tu de ea. Aceasta va fi pedeapsa pentru păcatul tău“. Şi îndată apărură pete pe faţa, pe mâinile, pe picioarele şi pe tot corpul lui Ghehazi. Acum era tot aşa de bolnav, cum fusese Naaman. La ce-i foloseau acum banii, bietului Ghehazi.

Da, era bogat. Putea să-şi cumpere casă, pământ şi tot ce dorea. Dar ce folos?

Totuşi era sărac, căci îl uitase pe Dumnezeu!

Naaman era cel bogat, căci el nu-l mai uită pe Domnul niciodată. Şi fetiţa care era in casa sa şi care îl sfătuise aşa de bine? Precis ea a avut voie să-şi aleagă un cadou frumos. Ce şi-o fi ales oare? Poate că i-a îndeplinit o dorinţă! (sursa: www.copilul.ro)